Lisabona (II) – lumi fermecate si clipe de tihna
05-08-2009 | Scris de : Adriana | In categoria : Jurnale de calatorie, Lisabona | 2 comentarii
2
Astazi a fost una dintre acele zile in care as fi zacut in pat pana dupa masa tarziu daca as fi fost acasa. Chiar si in Lisabona fiind mi se parea o idee imbietoare la 8 dimineata cand mobilul nu mai contenea cu sunatul. M-am dus singura cu zaharelul spunandu-mi ca ma ridic doar ca sa iau micul dejun, dupa care revin in pat. Aiurea, intre timp m-am trezit de-a binelea si am plecat inspre Chiado si Bairro Alta.
Prima oprire: Museu da Chiado. Nu cu prea multa tragere de inima. Pictura nu se numara printre interesele mele. Devin foarte frustata atunci cand cineva vorbeste despre semnificatia profunda a unui tablou, iar eu nu vad decat o amestecatura de culori fara sens sau doua linii pe care si un copil mic ar putea sa le traseze. In fine, am intrat si in loc de tablouri abstracte m-a intampinat vrejul de fasole al lui Jack. De fapt a lui Jocio Petro Vale (tot Jack, dar in portugheza). Mi-a placut foarte mult mai ales pentru semnificatia sa, atat de potrivita cu lumea din ziua de azi. Intr-o camera intreaga si un hol se intindea un vrej de fasole facut din ceva material sintetic cusut si umplut cu bilute. Spre deosebire de vrejul din poveste, acesta se intindea pe orizontala si doar cateva ramificatii subtiri o luau timid in sus, sperand sa acceada la o lume superioara 
Frumoasa paralele, nu?
In urmatoarea jumatate de ora am avut senzatia ca simpla vedere a vrejului m-a purtat intr-o alta lume. Am ajuns in Largo de Chiado unde, sprijinit de gura de metrou statea un individ pletos cu bandana pe cap. Asta n-ar fi nimic, insa statea in lotus (pozitie yogina de meditatie), cu ochii inchisi si cu un betisor parfumat aprins alaturi. Oare promova vreun curs de meditatie? Sau poate i se parea o adevarata provocare sa meditezi in public si o facea de placere? La o privire mai atenta am vazut si o sticla cu alcool si o palarie in care erau aruncati cativa euro. Un nou stil de a cersi?
Am trecut mai departe. Asteptam sa traversez cand am vazut, mai bine zis auzit, in apropierea mea o doamna la vrea 50 de ani, ingrijita, imbracata decent, cu doua plase de cumparaturi in mana urland tot felul de interjectii. Si a tinut-o tot asa pana cand eram prea departe ca sa-mi dau seama daca s-a oprit sau nu. Am facut dreapta si m-a depasit un domn, la costum. Era tot numai un ranjet. Si-a frecat mainile si a inceput sa mearga in pas saltat (pasul strengarului, acela extrem de topait) in plina strada.
Ook..am intrat repede in Biserica Sao Roque pentru cateva clipe de linistesi pace. Are un interior incarcat, cu foarte mult aur masiv. Nu pot sa zic ca mi-a placut. Nici muzeul Sao Roque nu m-a impresionat.
In schimb, plimbarea (prea scurta!!) cu funicularul Gloria a fost o placere. Am putut admira o expozitie de arta urbana si trotuarele minuscule folosite de localnici pentru a iesi din casele care strajuiesc drumul funicularului.
Am traversat piata Restauradores, iar dupa vreo 5 minute eram pe terasa restaurantului Bonjardim Rei dos Frangos comandand o portie de Bacalhau (cod uscat si afumat). Atmosfera relaxata, cu multi portughezi mancand pui intregi la gratar si ascultand sunetul placut al unui acordeon.
Desi cu o zi inainte o ratasem, astazi am venit in Largo de Sao Domingos hotarata sa intru in biserica omonima. In momentul in care i-am pasit pragul m-a trecut un fior pe spira sinarii. Are un interior impunator prin simplitate, prin urmele lasate de vreme si prin naturaletea decorurilor. Nu e pictata, n-are icoane sau decoratiuni din aur sau argint. Vezi multe flori, lumanari si figurine(oricat nu-mi plac, aici n-am putu sa comentez nimic, se integrau foarte bine in peisaj). Are ceva aparte, o atmosfera anume, pe care nu o pot explica in cuvinte.
Ascensiunea cu liftul Santa Justa nu a meritat asteptatul la coada, insa privelistea ruinelor bisericii Carmo a compensat.
Daca tot veni vorba de privelisti, manastirea Jeronimos este una pe cinste. Am ajuns acolo pe la 5, la sfarsit de program si inca era coada la intrare, asa ca n-am vazut interiorul. In schimb am intrat la muzeul de arheologie. Foarte modern si frumos aranjat, pe langa exponate are proiectii cu documentare despre diverse descoperiri arheologice, o expozitie de fotografii si filme explicative in mai multe sali.
Intr-un final am ajuns la vestitul turn Belem unde mi-am racorit picioarele in valurile raului Teju visand cu ochii deschisi la excursia pe care o sa o fac la Cascais – Estoril.
Am citit toate lucrurile pe care le-ai scris si nu pot sa nu observ ca lipseste un articol esential. Nu ai pomenit nicaieri despre “miradouros”, locurile acelea speciale in care poti sa te bucuri de panorame superbe asupra orasului sau a unor parti din oras. Sunt vreo 7 (8 daca e sa socotim si Elevator de Santa Justa). Plus ca ai fost langa unul foarte-foarte frumos: Miradouro São Pedro de Alcanatara, care era chiar langa Gloria (inspre stanga).
In fiecare seara scriam ce s-a intamplat in ziua respectiva si imi veneau o mie de amintiri recente in minte. E posibil sa le fi trecut cu vederea
Mi-a placut foarte mult sa vad orasul de pe zidurile Castelului si era interesanta si panorama care se vedea dupa ce urcai cu Santa Justa.
Cred ca am ratat miradouros-ul de care spui tu