Lucca - orasul bicicletelor "turbate"

In Lucca mi-a fost pentru prima data teama de biciclete. De cele bastinase care goneau ca nebunele prin centrul istoric. Venita fiind dintr-un oras unde vad mai des masini mergand pe trotuar decat biciclete (Bucuresti, daca n-ati ghicit inca :P), a fost o adevarata provocare sa impart acelasi spatiu cu biciclistii hotarati sa ajunga la destinatie intr-un timp record.

Culmea ironiei a fost ca am mers in Lucca pentru ca ghidurile il recomanda ca pe un oras care poate fi vizitat atat pe jos, cat si cu bicicleta si ma tenta sa-mi inchiriez una. Asa ca am iesit din gara micuta a orasului grabita nevoie mare sa ajung la centrul de inchiriere. Am gasit rapid o cale de acces in interiorul zidurilor de caramida rosie construite in sec. al XVI-lea si de-acolo a inceput distractia.

Aveam planul centrului istoric, destul de detaliat, in ghidul Lonely Planet, insa asa cum am mai spus si cu alte ocazii, simtul meu de orientare in spatiu este ca si inexistent. Dupa cateva incercari nereusite de a ajunge pe o strada anume sau intr-o piata oarecare si dupa ce am intors harta in toate pozitiile doar, doar oi reusi sa-mi dau seama incotro sa o apuc am aruncat ghidul pe fundul (super) rucsacului meu Pretty Bella si m-am plimbat de voie pe stradute sperand ca o sa dau pana la urma de centrul de inchiriere.

Dupa nici doua minute aud primul clinc-clinc venind de la un domn pe doua roti care a trecut cu viteza la cativa centimetri de mine. Dupa care alti si alti localnici care ocoleau cu gratie orice obstacol le iesea in cale. Nu existau piste pentru biciclisti, nici macar trotuare. Oamenii, bicicletele si masinile (foarte putine) imparteau aceleasi strazi inguste.

M-am lamurit ca nu-i de mine pe bicicleta asa ca m-am bucurat de oraselul fotogenic mergand pe doua picioare in loc de doua roti. Si n-a fost rau deloc. M-am amestecat printre italienii veniti in vizita, m-am lasat sedusa de arcadele romanice si de alte elemente arhitecturale impresioanante de care e plin centrul vechi, mi-am ridicat privirea pana am zarit varfurile turnurilor bisericilor si am infruntat soarele ce ardea pe zidurile inconjuratoare pentru a privi orasul de sus.

De intrat, am intrat doar in Catedrala di San Martino (cunoscuta si ca Domul din Lucca) special pentru a vedea Volto Santo - un crucifix despre care legenda spune ca a fost sculptat de Nicodemus dupa ce a asistat la rastignirea lui Iisus. Nu l-am zarit pe nicaieri, in schimb mi-au placut vitraliile viu colorate si monumentul funerar al Ilariei del Carretto.

Ilaria, sotia Lordului din Lucca din sec. al XV-lea, a murit la nasterea celui de-al doilea copil pe cand avea doar 24 de ani, iar acest monument din marmura a fost sculptat de Jacopo della Quercia in 1407, in memoria sa. O femeie sta intinsa pe un pat cu un catel la picioare si capul sprijit pe doua - trei perne. Catelul simbolizeaza fidelitatea sotului, iar chipul frumos al fetei este pus in evidenta de un guler lung si strans pe gat. Am ramas uimita de finetea detaliilor - am avut impresia ca pernele sunt pufoase, iar cutele rochiei lungi pareau si ele la fel de reale. M-as fi asteptat sa le vad fluturand in vant la cea mai mica adiere.

Tot la capitolul arhitectura spectaculoasa intra si Biserica San Michele in Forno situata in locul unde candva se afla un forum roman. Constructia ei a inceput in secolul al XI-lea si s-a intins pe aproape 300 de ani. Rezultatul e impresionant, cel putin la exterior. Se spune ca fatada ar semana cu un tort de nunta care are in varf o reprezentare a Arhanghelului Mihail. Eu nu m-as fi gandit la asta daca n-as fi citit despre comparatie inainte.

In spatele ei se afla un turn despre care am crezut ca e Torre delle Ore, dar acum, cand ma uit la pozele de pe net constat ca nu prea pare sa fie. Si tot dupa ce m-am uitat pe net mi-am dat seama ca am mai ratat un turn - Torre Guinigi - in care se putea urca pentru a vedea orasul de la inaltime :( E ciudat, mai ales pentru ca tot plimbandu-ma pe acolo am trecut pe langa un turn, l-am pozat, dar nu arata nici el ca cel din poze..

Si daca tot vorbeam de centru istoric vazut de la inaltime, nu am plecat din Lucca pana nu am facut un inconjur am centrului istoric cocotata pe zidurile cu bastioane. Aici am intalnit o alta categorie de biciclisti: multe familii cu copii mai mici sau mai mari aflate, probabil, in vizita pe acolo. Din fericire pe ziduri existau trotuare pe care mergeau pietonii. Partea proasta a fost ca erau pline de praf si pietris, insa Crocsii s-au dovedit foarte utili. In afara de gaurelele din partea de sus, au si gauri in lateral si mi-era ca o sa-mi intre pietricelele pe acolo. Intrau, dar cum, necum, in cateva secunde ieseau pe alta gaura laterala, disconfortul fiind minim. Si, surprinzator, talpa lor asa subtire cum e nu te lasa sa simti prea mult denivelarile din asfalt. Doua bile albe pentru Crocsi :)

Cam atat despre vizita mea in Lucca. Mi-a placut, dar astept sa vad si alte orasele din Toscana pentru a putea face niste comparatii si a trage o concluzie.