Marina di San Vito - oraselul maslinilor

Proaspat intoarsa dintr-o calatorie care nu a fost una din cele mai placute, m-am gandit sa asez pe hartie o alta experienta din Italia. In urma cu aproximativ 2 ani am avut ocazia sa vad unele din cele mai turistice orase italiene si sa raman placut impresionata de bucataria, vinurile si orasele inghesuite ale italienilor. Ajunsa pentru a doua oara in Roma, am luat-o pe jos de la aeroport, chiar pe marginea soselei si tin sa va spun ca am incercat sa facem autostopul ~ 2 ore, timp in care nu s-a intamplat nimic.. Am ajuns sa fim de rasul italienilor! Stiam de acasa ca este ilegal autostopul, insa am vrut sa incerc…a esuat. Fie nu stateam noi in punctul forte, fie italienii sunt ori prea ingusti la minte, ori prea cunoscatori de lege.

In cele din urma, cu ajutorul unui GPS mic, am luat-o la picior cam 8 km pe via Appia Nuova si apoi pe via della Campanella. Nu ne-am plictisit, vremea buna a fost alaturi de noi si Roma este inconjurata atat de ruine romane, cat si de cocioabe ale tiganilor romani. Acum ajung sa le dau dreptate italienilor, langa corturi si rulote domnea o groapa de gunoi, cu catei, cu purcei si toata insufletirea vazuta si nevazuta.

Dupa ceva vreme am reusit sa gasim gura de metrou care nu era cea pe care o cautam noi, insa era linia A ce duce la Termini. Eram informati ca trenul pentru orasul Pescara se ia din Stazione Centrale. Dupa calatoria cu metroul (1 euro de persoana valabila 75 de minute) am ajuns in imensa statie Termini, chiar la punctul de informatii unde am pus intrebarea “unde e Stazione Centrale?” si daca exista tren de aici spre Pescara. Raspunsul pe care l-am primit de la doamna ce vorbea o engleza cu accent britanic a fost ca in Roma nu exista o gara care sa se numeasca Stazione Centrale.

Bun! Ziua se vestea a fi nemaipomenita. In schimb ne-a indrumat catre alta gara, la cateva statii de metrou pe linia B. Si am primit si o harta cu centrul Romei pe care am observat la 5 minute dupa ce parasisem centrul turistic ca Termini se numeste si Stazione Centrale. Am ajuns la Tiburtina dupa vreo ora in care am incercat sa gasim iesirea din Termini si intrarea la metrou B. Ne-am dus la automatele de bilete ne-am luat cu 11,70 euro un dus/persoana pana in Pescara si apoi am vazut si lista cu trenuri ; era ora 14.40, de 7 minute plecase un tren si urmatorul tren avea sa fie in aproape 3 ore.

O, bun si acum ce facem? Am iesit afara la soare unde noi eram la maneca scurta (aproape 20 de grade afara) si toti italienii infofoliti se uitau la noi ca si cum deasupra noastra era Africa si deasupra lor Polul Nord. Ne-am scos sandvisurile dietetice si Silviu, calm, linistit imi zice "Si o sa avem timp sa prindem si trenul de la 14.33". Eu uitasem ca in avion i-am zis sa-si schimbe ora la ceas, dar bine a facut ca nu si-a schimbat-o pentru ca am asteptat doar aproape o ora in loc de 3. Trenul, personal, mergea si cu 110km/ora si in patru ore am parcurs o distanta de 240 km (cam din Bucuresti pana la Constanta). In Pescara eram asteptati de catre sora lui Silviu si prietenul ei. Deja se innoptase si noi eram destul de obositi. Destinatia noastra pentru seara aceea avea sa fie San Vito (Chieti), un orasel (sau localitate) la malul Marii Adriatice.

A doua zi ne-am trezit cu un soare fermecator, o zi in Italia se terminase si fusese destul de extenuanta. Parintii lui Silviu locuiesc in acest oras, un pic uitat de lume. In plina vara este agitatie si multa vanzoleala, insa noi ne-am plimbat pe malul pustiu in timp eu incercam sa refac imaginile din sezonul estival. Localitatea este renumita pentru niste sisteme speciale de pescuit numite Trabucchi (nu este trabuc), care inca se mai gasesc pe promenade (pe faleza) - Promenada di Trabucchi. Nu mai sunt functionale insa din cate am inteles sunt foarte utile amatorilor de sarituri in apa.

Marina di San Vito, oraselul de la baza este bogat in livezi de maslini, portocali, mandarini si lamai. Pentru prima data am mancat portocale culese de mine, a fost o placere pura sa simt cum rup eu fructele din copac si le desfac, le simt aroma si apoi le savurez. Am avut si curiozitatea sa mananc masline…insa instantaneu mi s-a facut gura punga. Tatal lui Silviu mi-a povestit procedeul de marinare a maslinelor. Dupa ce sunt culese, fructele sunt tinute intr-o solutie slaba de hidroxid de sodium (soda caustica /lesie) un timp (o zi, doua zile), iar apoi sunt spalate in mai multe randuri pana este indepartat orice pic de soda. Dupa ce le spala, le sareaza, le mai lasa un timp in sare si in cele din urma le pun in ulei de masline. Totul dureaza aproximativ doua-trei luni pana sa poata sa fi consumate la masa.

Aici m-am desfatat cu ulei de masline pe care l-am mancat cu paine, ca pe un sos, aroma uleiul si gustul nu se compara cu nici un ulei extravirgin de pe piata romaneasca. Plus ca acesta nu era limpede, era tulbure si foarte usor la gust. Pretul unui litru de masline de anul acesta era de 6 euro. Aici ii invidiez pe italieni.

In 20 de minute am parcurs tot Marina din san Vito, ne-am oprit la frumoasa catedrala unde femeile intrau cu cosulete (era sarbatoare si zi nelucratoare), iar in fata catedralei, intr-o mica fantana, am incercat sa prind pestisorii rosii si argintii care se plimbau de colo-colo in vasul fantanii.

Mica noastra plimbare a continuat cu urcarea spre orasul propriu-zis San Vito, care este cocotat pe dealul din fata Marinei di San Vito, insa despre acest loc va voi povesti un picut mai incolo.

Poze realizate de Silviu Hudini