O săptămână mai liniştită

A început la ora de referinţă 07.00 AM. După câteva exerciţii de dezmorţire m-am întâlnit cu colegii din vecini şi am pornit spre birou, cu mijlocul meu preferat (deoarece este mai sigur) Song Thaw. Acesta este un fel de camionetă pick-up în care se îndeasă lumea şi se ţine de toate barele posibile, dar să nu vă gândiţi la modalităţile de transport din partea rurală a Indiei, eram totuşi într-o metropolă. Staţia de Songthaw-uri şi de Motorcycle Taxi (ca atare, scuter care transportă 1-2 persoane) era în ziua de astăzi mult mai veselă, mai colorată parcă. La a doua privire am zărit diferenţa: o puzderie de steguleţe galbene deasupra standurilor cu mâncare, un semn distinctiv pentru săptămâna denumită "Jay". Mi-am zis că este un alt festival, deci o altă aventură ... thailandezii sărbătoresc tot.

După o săptămână mai relaxată la serviciu, unde în fiecare zi am schimbat locul unde luam masa de prânz (thailandezii ţin foarte mult la mâncare şi nu îşi obosesc organismul cu sandvişuri mâncate la ore aiuristice) şi am făcut cunoştinţă cu faimosul Pad Thai (tăiţei groşi cu diverse arome) am fost invitat de către ghida noastră arhitecturală Plaloma, pentru un tur de weekend al Bangkokului, cu ocazia acestui festival Jay.

Este o perioadă de purificare a sufletului şi a minţii, un fel de post la începutul lui octombrie. Fără alcool, tutun, sex, carne, produse de provenienţă animală şi (!) produse care miros puternic, ceapă, usturoi, sosuri de peşte – tot ce este bun adică. Având origini chinezeşti, festivalul este foarte pregnant în Yaowarat, cartierul, v-aţi prins, chinezesc al Bangkokului. O sumedenie de mâncăruri deosebit de delicioase şi de grele, mirosuri diverse, steguleţe galbene şi mai ales un furnicar de oameni completează imaginea unui cartier eclectic, cunoscut fiind pentru comerţul cu aur.

Zis şi făcut, împreună cu Plaloma am plecat la o plimbare teribilă prin cartierul chinezesc, în plin trafic de maşini, oameni şi diverse alte vehicule – multe nemaiîntâlnite până acum. Pe ea era să o pierd de câteva ori, pe colega ei să o calce maşinile, iar eu mi-am sucit gâtul după toate ce se întâmplau în jurul meu, încercând să ţin pasul cu explicaţiile lor.

La cererea mea, domnişoara arhitect mi-a oferit un „sample” de Bangkok periculos pe timp de noapte. Am luat un tuk-tuk, un fel de trotinetă cu motor desprinsă parcă din Mad Max şi cu şoferi pe măsura demenţei acesteia. Deşi are doar un motoraş mic şi mai mult zgomotos decât nărăvaş (vă imaginaţi un trabant fără o roată, fără caroserie şi cu un thailandez la bord) – vehiculul este una dintre atracţiile principale ale oraşului. La limita dintre siguranţa unei maşini şi precauţia pe care trebuie să o ai pe un vehicul cu două roţi, această ricşă motorizată cu un comportament de kart preia ce este mai prost din ambele şi prezintă un real risc atât pentru cei care se urcă în el cât şi pentru cei pe care acesta se urcă (de râs sau nu, am auzit poveşti în nopţile de la cămin despre accidente în care tuk-tukuri au călcat pachete de pietoni). Filmuleţele sau pozele nu pot descrie uşurinţa cu care respiri când cobori după hopuri, zdruncinături, ţipete ale pietonilor şi ţipete ale tale (dacă ai noroc de un şofer de tuktuk „adevărat”).

Datorită distanţei imense din centru, unde era cartierul chinezesc, şi până la cazarea mea, am decis să rămân peste noapte la Plaloma – în una din camerele „gospodăriei” sale din Thonburi (partea stângă a râului).

A doua zi am plecat cu un autobuz spre centru unde am lăsat-o pe domnişoara arhitect la cursurile sale de limba franceză. Aveam deci nişte timp să hălăduiesc de unul singur prin oraş, cum îmi place.

Înarmat cu un caiet de desen şi aparatul foto, m-am îndreptat spre destinaţia numărul 1 a Bangkokului: Marele Palat, unde se află şi Wat Phra Kaew sau templul Buddhei din Smarald, considerat cel mai sacru templu budist (wat) din Thailanda. După primele 5 minute de tur neghidat, mi-am dat seama că 4 ore cât aveam eu la dispoziţie nu o să fie suficiente şi că va trebui să revin încă o dată .... şi încă o dată... şi încă o dată ...

Ansamblul impresionant, cu temple, stupe, relicve, altare, statui şi un zid colosal alb care înconjoară tot, găzduieşte de asemenea şi palatul regal. Acesta din urmă a fost construit prin secolul 18, de către regele de atunci, Rama I, mutând capitala de pe malul stâng al râului Chao Phraya pe malul drept, pe insula Rattanakosin. Ansamblul mi s-a părut deosebit deoarece, pe lângă faptul că este frumos, este încă folosit, atât pe filială regală cât şi pe cea religioasă (fiind profund legate în cultura Thai).

Am arătat fotografii şi am auzit impresii de la persoane care au fost ca turişti în zonele acestea, iar la prima părere toţi cad de acord asupra unui lucru, vizual vorbind : templele par kitsch-oase, colorate şi mult prea decorate. Recunosc că aceasta a fost şi prima mea reacţie, dar cu timpul mi-am dat seama cât de ... altfel sunt ele de fapt. Singura explicaţie pe care mi-am dat-o este că ochiul nostru nu este obişnuit cu valorile vizuale ale unei culturi complet diferite. Şocul cultural nu este legat doar de ce simţi imediat, de simţuri .... iar acomodarea nu se face peste noapte (cum mulţi cred). „Jetlag”-ul este cu mult mai mare în cazul asimilării noţiunii de „frumos” a culturii respective. Dar odată descoperit, se lasă iar explorat şi iar descoperit, aceasta fiind partea cea mai frumoasă.

Cred că ochii noştri sunt obişnuiţi cu pietrele europene, cu carcase de cărămidă cu cruci în vârf, cu metereze prăfuite ... ca să dea bine, să se simtă autenticitatea. Faptul că Marele Palat este construit în doar 200 de ani şi arată cum arată, este o dovadă vie şi clară a dragostei de frumos, a menţinerii ideii de regalitate ca simbol suprem şi a relaţiei armonioase pe care aceasta o are cu poporul, ajutată fiind şi de aparatul religios pe care îl găzduieşte în grădina sa.

După aventura mea la Palat, m-am regrupat cu Plaloma şi am fost la un alt templu, la Wat Suthat. Acolo mi-au fost explicate diferite concepte budiste şi legăturile cu arhitectura, am pocnit nişte schiţe ca arhitecţii şi am luat un autobuz spre casă.

Încă o oră şi un pic mai târziu (!) am ajuns la Sri Aroon, am luat un lapte de soia - bun şi compatibil cu festivalul Jay şi m-am pregătit pentru o altă săptămână palpitantă la birou...

Sunteţi curioşi să aflaţi mai multe despre şederea lui Radu în Bangkok? Citiţi întregul său jurnal de călătorie:
Ep. 1 - Niciodată..
Ep. 2 - Iniţierea
Ep. 3 - O săptămâna mai liniştită
Ep. 4 - Primii stropi de culoare
Ep. 5 - Khon-thai, nind-noy