O surpriza de inspiratie ruseasca in mijlocul Moldovei

Era aproape ora sase seara cand am ajuns in Roznov, in conditiile in care plecasem din Bucuresti, cu destinatia Piatra Neamt, pe la opt dimineata. Eu am o limita de lucruri pe care pot sa le vad intr-o zi si cand acea limita e depasita imi piere orice chef si vad cu greu frumusetea locului. Ei bine, cam ajunsesem la acea limita la Podoleni, unde am vazut Conacul Crupenschi si abia asteptam sa ajung in Piatra Neamt, sa ma arunc in pat si sa zac putin inainte de masa.

Totusi, stiam ca la Roznov e o biserica mai speciala, fara nici o legatura cu cele tipic moldovenesti si mai stiam ca nu o sa mai ajung prea curand prin zona. Asa ca am oprit in fata parcului ce gazduieste Biserica Sf. Nicolae si de la distanta mi-am dat seama ca am facut bine ca am oprit.

Printre pomi se zarea o biserica desprinsa, parca, de pe taramul indepartatei Rusii, nu la fel de colorata, dar cu siguranta spectaculoasa si impunatoare.

Daca ne uitam putin la istoria din spatele ei, o sa gasim raspunsul la prima intrebare pe care mi-am pus-o atunci cand am vazut constructia: de ce o astfel de biserica in Moldova?

Pe la 1884, cand s-a pus problema ca vechiul lacas de cult care exista aici sa fie inlocuit, colonelul Gheorghe Roznovanu a apelat la serviciile arhitectului rus Sultanoff pentru a realiza planul constructiei. Familia Roznovanu era cunoscuta pentru relatiile sale cu nobilimea rusa si familia tarului, iar colonelul si-a facut educatia militara in Petersburg, asa ca decizia lui de a construi o biserica de inspiratie ruseasca nu e deloc surprinzatoare.

Eu nu stiam aceste lucruri atunci cand am ajuns acolo, asa ca am fost placut surprinsa. La subsol este amenajat si un muzeu, insa era inchis si n-avea program afisat. Asa ca am pornit prin cimitir in cautarea unui suflet viu care sa ne indrume spre persoana care detine cheia.

Plimbarea a fost o experienta aparte. Pe langa faptul ca unele morminte sunt adevarate monumente, e interesant sa mergi pe alee si sa te uiti la inscriptiile de pe cruci. Stiu ca pare sinistru, insa iti aduci aminte ce scurta e viata si nu stiu ce reactii ar provoca altora, insa pentru mine a fost un imbold sa traiesc fiecare clipa din plin si sa ma bucur de cele mai simple lucruri si de prezenta oamenilor dragi din jurul meu.

Am strabatut cimitirul de la un capat la altul fara sa gasim pe nimeni. Abia la intoarcere, cand urcam aleea ce duce la biserica, dintr-o cripta a rasarit o femeie. Dupa ce mi-a trecut sperietura si am realizat ca venise sa aduca flori, mi-am adus aminte sa o intreb de cheia de la muzeu. Am aflat ca o are clopotarul si ca cel mai bine ar fi sa ne intoarcem a doua zi (duminica), sa stam la slujba si sa vizitam muzeul dupa.

Am plecat de acolo cu parere de rau ca planurile noastre nu se potrivesc deloc cu aceasta varianta, insa ne asteptau inca vreo patru - cinci zile pline in care urma sa vedem mare parte din Moldova si sa ne bucuram de atmosfera si mancarea bucovineana. Dar despre Piatra Neamt, orasul de care m-am indragostit irecuperabil, dealurile bucovinene si bisericile pictate, despre Cetatea Neamt, bojdeuca lui Creanga si multe altele va povestesc in articolele viitoare.