One night in Bangkok...

...şi mahmureala a trecut subit. M-a încercat un sentiment patriotic când am aflat că se votează pentru preşedinte. Conştiincios m-am dus la vot, cunoscând cu acest prilej o parte din personalul ambasadei. Încântaţi de prezenţa tinerilor la vot, de fapt de prezenţă în general, deoarece cred că era doar o mână de români în Bangkok, consulul mi-a dat o invitaţie la o petrecere de 1 Decembrie, ziua naţională la ... ţineţi-vă bine ... Shangri-La, hotel de 5 stele pe malul râului Chao-Praya. O ocazie unică de a gusta din viaţa „Hi-So” a oraşului. Cum să refuz?

Întors acasă am deschis plicul şi am citit : „lounge suit or traditional dress”. Panică şi haos, nu m-am imaginat niciodată în port popular, dar evident aş fi încercat să vin aşa. Am optat pentru opţiunea doi, costum. Venisem doar cu un rucsac de spate în care înghesuisem câteva tricouri şi doi pantaloni. Trebuia să îmi iau un costum oricum, acasă având ceva destul de vechi, iar în Thailanda hainele se zice că sunt foarte ieftine şi de calitate foarte bună.

După o serie de consultări cu toată lumea care s-au transformat într-o miştocăreală pe cinste, i-am luat pe vecinii şi colegii mei PMouy şi PNong la mall. Mallul Bangkapi este un fel de mecca de cumpărături a zonei, cam de patru ori mai mare decât cele din Bucureşti. Acolo este printre cele mai mici însă. Având doar câteva zile la dispoziţie şi atârnând şi de alţi factori a trebuit să cumpăr ca un bărbat. Drum, cercetat, cumpărat.

A venit şi ziua fatidică. De dimineaţă stau pe youtube să învăţ să îmi leg cravata, urc pe un motorcycle taxi şi zbor la serviciu, făcându-i praf pe toţi (mă ştiau numai în tricou). Am făcut câteva poze şi cu bucătăreasa mea preferată şi am zburat. Plec cu un taxi ghiduş care s-a făcut că nu ştie destinaţia şi după ceva peripeţii ajung în cele din urmă la Shangri-La. Eram prea bine-dispus ca să mă supăr, i-am lăsat un bacşiş gras ca să fiu în ton cu seara şi intru în hotel.

Intru fascinat de faptul că era totul ca în discursurile unui profesor drag mie: „Sheraton, 5 stele, totul făcut perfect ... numai aranjamentul floral de la intrare este 1000euro, fiind înlocuit la fiecare trei zile”. La fel, Shangri-La, totul era brici : serviciile, salutul chelnerilor, zâmbetele, ospitalitatea ... totul părea aranjat la standarde de Bangkok adevărat. Mi se spune „Bună seara” şi sunt invitat în „Ballroom”-ul luxos al hotelului.

Trec de un cordon de thailandeze care flanchează intrarea, stânga-dreapta cu tăvi în mână, pe ele pahare: vin alb şi roşu, apă, sucuri. Înşfac un pahar de vin roşu (excelent) şi continui în aceeaşi manieră seara. Fac cunoştinţă cu câteva personaje, mă ajută un jurnalist să mă integrez puţin şi după rămân într-un colţ studiind situaţia, să văd pe unde atac. Pe fundal se aud mocnit nişte simfonii neaoşe, pe mese bogat decorate se află delicatese la discreţie: bucătărie românească, thailandeză şi japoneză şi nu în ultimul rând o multitudine de aranjamente florale completează imaginea de mare ştaif a serii.

Deodată mă abordează brut şi formal un american, un membru nou al ambasadei lor. Logan (a se citi Lăughăn) este un tip vizibil setat pe „networking”. După trei vorbe de curtoazie am început să îi spun în detaliu povestea cum şi ce fac eu acolo. Când s-a prins că sunt student i-a scăzut interesul brusc şi a căutat o evadare. Îşi plimbă ochii pentru câteva momente şi zăreşte scăparea din ghearele discursului meu: mămăliga. Evident nu ştia ce este gălbejeala aia, dar a văzut că e o pastă. Apoi, pe un ton dezinvolt îmi spune : „you will have to excuse me, I have to go check that spread.”. Sclipitor.

Intru până la urmă în vorbă cu oamenii normali, un argentinian şi un olandez – amândoi căsătoriţi cu românce şi stabiliţi în Bangkok (normali în accepţiunea mea). Apoi cu un cuplu de români cu cetăţenie suedeză, dar cu afaceri lângă Bangkok, în staţiunea din episodul precedent, Sri Racha. Stăm la taclale. Vine un discurs searbăd. Bem. O discuţie savuroasă. Bem. Se sparge gaşca şi rămânem o mână de oameni. Un nene de la ambasadă îmi spune că aşa se întâmplă în fiecare an, rămân românii şi beau până sunt daţi afară. În sfârşit mă simţeam în largul meu. Romanian Classic. Bem iar. Desenez cu un copil de la ambasadă. Bem. Desenăm. Bem. Ne dau afară.

Plecăm să continuăm cocktailul la terasa hotelului, pe cheltuiala noastră de data asta. Speriat puţin de oamenii la costume şi puterea lor financiară mă aşez la masă. Trec emoţiile când văd că argentinianul alege cel mai ieftin vin din meniu, era clar cu cine eram - de-ai noştri. După teoria chibritului şi nemurirea sufletului încheiăm seara şi eu iau un taxi spre casă cu un român care stă în Bangkok de nouă ani. Românii învaţă repede o limbă străină, e demonstrat. Acesta discuta în thailandeză cu şoferul de parcă era o afacere între bucureşteni. Umflat de un sentiment patriotic şi cu ceva vin la bord mă retrag la somn destul de târziu, încheiând o seară într-adevăr epică.

Acestea s-au petrecut într-o marţi, în săptămâna de foc la birou, penultima de altfel. Toată echipa era în febra predării, lucrând de zor pentru o prezentare multimedia a unui soft pentru comerţul cu aur, goldfex (reclama este intenţionată). Produsul urma să participe la o gală de premii din Australia, pentru toată zona „Asia-Pacific”. O luptă între grei şi evenimentul cel mai important la care au participat până atunci.

A fost o onoare şi un privilegiu ca şeful să îmi încredinţeze grafica broşurii, până la urmă aceasta fiind contactul direct al juriului cu produsul. Am lucrat în turaţie maximă, am venit şi în weekend chiar şi într-un final am terminat, cu gândul că vom prezenta ceva la care toţi ne-am străduit. Această predare se simţea că va fi şi ultima, deoarece în perioada de două săptămâni în care şefii erau plecaţi în Australia, urmau să vină musafiri de acasă la mine, să ne plimbăm şi să mă ia înapoi.

Cel mai frumos moment a fost în ultima vineri când şeful a venit de la print drept la mine în birou, cu broşura în dinţi să îmi arate cum a ieşit, cu burta parcă mai rotundă decât de obicei şi un zâmbet de o sinceritate pătrunzătoare, nu unul impus de cultură. Le-am cerut liber, mi-au dat, le-am urat succes, am pus rucsacul în spate şi m-am dus acasă deoarece venea partea cea mai frumoasă ...

Sunteţi curioşi să aflaţi mai multe despre şederea lui Radu în Bangkok? Citiţi întregul său jurnal de călătorie:
Ep. 1 - Niciodată..
Ep. 2 - Iniţierea
Ep. 3 - O săptămâna mai liniştită
Ep. 4 - Primii stropi de culoare
Ep. 5 - Khon-thai, nind-noy
Ep. 6 - One night in Bangkok...
Ep. 7 - Epilog final