imaginea utilizatorului Adriana

Preturi in Lisabona (2009)

1211947_moneyInainte sa plec in Lisabona am incercat sa aflu cam de cati bani am nevoie ca sa nu fac foamea pe acolo si sa pot sa vizitez una, alta. Mi-a fost destul de greu sa aflu, iar ghidul meu turistic s-a dovedit a fi in urma cu taxele de intrare la muzee si palate. Asa ca gasiti mai jos preturile pentru mancare, transport si intrari din luna august 2009.

Transport

Am ajuns in Lisabona tarziu in noapte, asa ca taxiul nu a practicat tariful normal, din timpul zilei. Am negociat cu soferul pretul pana la hotel inainte sa ne urcam. Vorba vine ca am negociat. De fapt noi l-am intrebat cat ne ia, el ne-a zis 15 euro si noi am zis ok. Am incaput toti - 5 persoane, asa ca ne-a convenit. Pretul afisat de aparat atunci cand am ajuns la hotel era de 5,9euro. De asemene, daca nu te intelegi dinainte cu soferul asupra unei anumite sume, la pretul afisat de aparat se adauga 1,2euro/bagaj.  In cazul nostru ar fi fost 1,2 x 5 = 6 euro + 5,9 euro = 11,9 euro. Deci nu ne-a jegmanit prea rau :)

De mentionat: distanta de la aeroport la hotel Alif nu este prea mare. Daca aveti hotel in centru, de exemplu la Rossio, mai adaugati in jur de 5 euro.

Ce e neplacut la taxiuri daca vrei sa te plimbi cu ele prin oras e ca taxeaza pornirea cu 2,5 euro.

In ceea ce priveste transportul in comun, un bilet la metrou este 0,8 euro, iar un bilet pentru autobuz/tramvai/funicular este 1,4 euro. Am inteles ca se pot lua cartele de 24 de ore pentru transport care sunt mult mai avantajoase ca pret, dar nu stiu cat costa. Eu am avut cardul Lisboa care asigura, printre altele, transport gratuit. Revin asupra acestui subiect.

Pentru cei care sunt obisnuiti sa parcurga distante mai maricele si nu sunt presati de timp, din nord se poate ajunge pe jos in Alfama, Bairro Alto sau Baixa in circa 45 de minute. E o plimbare placuta, mai ales pe strada plina de verdeata ce leaga  Marques de Pombal de piata Restauradores.

Mancare

Ca in orice oras sunt restaurante si restaurante. Eu, initial, m-am luat dupa ghidul Top 10 Lisabona si am incercat sa merg la restaurantele recomandate de ei cu preturi decente (cele despre care spuneau ca o masa cu 3 feluri si o jumatate de sticla de vin e sub 15 euro). In prima zi, in Alfama, am vrut sa merg la Maestre Andre. L-am gasit cu greu, orbecaind pe stradutele inguste si intortocheate. Inchis. Cu lacatul pus la usa.

A doua zi am dat de Bonjardim Rei dos Frangos, dar surpriza. O portie de bacalhau cu cartofi nature si o sticla de apa plata m-au costat 12 euro. De unde am tras concluzia ca preturile din ghid sunt depasite si am renuntat sa ma mai duc la restaurantele recomandate de ei.

In Alfama am gasit un restaurant local, mic, unde nu prea ajungeau turistii si nu se vorbea decat portugheza. Probabil frecventat numai de oraseni. Un meniu cu supa, friptura cu paine si sos, apa si cafea era 4,5 euro.

In Bairro Alto am mancat la un restaurant cu terasa - Alfaia (pe Rua do Diaro de Noticias 112). Bauturile erau cam scumpe. Mi-am luat o Calpirinha pe care am dat 6 euro. Mancarea, Picanha  (pulpa de vita cu cartofi si orez, 9,95 euro) a fost foarte buna. Nu acelasi lucru pot sa spun despre Sopa Alentejana de 3,5 euro.

In mall-uri se gasesc meniuri (un fel de mancare + bautura) pe la 6 - 7 euro, iar supermarket-urile au alimente cu circa 20 - 30% mai scumpe decat in Bucuresti.

Obiective turistice

Aveam 6 zile la dispozitie sa vad tot ce se putea vedea in oras. Asa ca pentru mine Lisboa Card a fost solutia ideala. Mi-a asigurat intrarea gratuita la multe dintre obiectivele turistice vizitate, reduceri la altele si transport gratuit. Atat in oras, cat si catre Sintra si Cascais. Lista cu gratuitati si reduceri o gasiti aici. Am dat 33,5 euro pentru o cartela valabila 72 de ore.  Exista si varianta de 24 de ore la 17 euro si de 48 de ore la 26,5 euro.

Sunt doua locuri in care nu prea mi-a folosit cardul sau am avut reduceri, dar a trebuit sa scot si din buzunar sume mai mari de 2 euro.

In Parcul Natiunilor ai o reducere de 20% la intrarea in Pavilionul Cunoasterii si de 15% la intrarea in Oceanario. Insa, daca vrei sa te plimbi si cu funicularul si cu trenuletul si sa le vizitezi si pe cele doua, iesi mai bine daca iti iei cardul parcului. Dai 18 euro si ai totul inclus. Altfel, insumate dau 24 de euro.

La Sintra, drumul pana acolo cu trenul si intrarea in Palatul National sunt gratuite. La Muzeul Jucariilor ai o reducere, dar tot trebuie sa dai 2,8 euro pe bilet, iar la palatul si parcul de la Pena (daca vrei sa vizitezi si interiorul palatului) platesti 8 euro intrarea (ai un discount de 3 euro cu cardul, de la 11 la 8 euro). Plus drumul dus - intors pana la Pena 4,5 euro. Asta daca nu vrei sa mergi pe serpentine vreo ora cu frica-n san ca da vreo masina peste tine.

In rest, intrarile fie sunt gratuite, fie foarte ieftine asa ca, dupa mine, cardul merita banii daca ai multe de vizitat si mult de umblat.

Comentarii (2)

imaginea utilizatorului Adriana Dinca

Este foarte interesanta ideea cu cardul , te poti bucura de unele facilitati :)

imaginea utilizatorului Adriana

@Adriana Dinca Da si te scuteste de multa bataie de cap: de unde iau bilete? Daca n-are soferul? etc, etc

Desi, la ei in autobuze si tramvaie sunt automate. Introduci fise si iti cumperi singur bilete. Nu circuli in ilegalitate daca nu gasesti chioscul cu bilete deschis, ca la noi. :)

Oricum e mult mai ieftin cu Lisboa Card.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Daca ai un cont de Gravatar asociat cu adresa de email, acesta va fi folosit pentru afisarea avatarului tau.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare