San Vito - orasul din varful dealului

Dupa mica plimbare in Marina di San Vito, am inceput sa urcam treptele numeroase ce aveau sa ne duca la San Vito (Chietino). Un oras ce mie mi-a adus aminte de Sighisoara noastra, insa mult mai ordonat si mai renovat. Stadute mici, inguste, cu case colorate, San Vito este un oras istoric. Noi am ajuns la ora pranzului si ne-am speriat de linistea ce domnea in centru. In toata piata erau insirate tarabe, mese, insa totul parea parasit. Am avut un sentiment tare ciudat ca si cum lumea ar fi plecat in fuga, deoarece mai erau mici oale, cazane lasate la voia intamplarii pe strada. Am gasit si niste iepurasi pe care i-am hranit cu un morcov cazut din cusca lor si, in aproprierea lor, am vazut un decor pentru nasterea lui Iisus. Am inteles ca seara ce va urma avea sa fie incarcata de festival si targ de Craciun.

Am iesit din centrul istoric si am ajuns in punctul Belvedere. De o parte vedeam marea care se agita la picioarele noastre, iar de alta parte zaream in departare muntii inzapeziti, care sunt integrati in Parcul Nazionale della Maiella. Am admirat o buna bucata de vreme livezile de maslini, portocali si campurile acoperite de vita de vie, iar mai apoi am coborat in oraselul plaselor de Trabucchi - Marina di San Vito.

Pe seara am iesit la a doua plimbare in San Vito, iar am urcat numeroasele trepte si cand am intrat in centrul medieval am simtit ca sunt in alt loc. De data aceasta lumea invadase orasul, peste tot mirosea a castane prajite, tobosarii acopereau zumzetul multimii si multe, multe mese cu cadouri, suveniruri pentru cei dragi. Acest oras era complet schimbat, am ramas cu totii surprinsi de modul de viata al italienilor: pustietate in plina zi si apoi forfota in plina seara. Ce-i drept sunt mai galagiosi decat romanii si mult mai comozi. De ce zic comozi? Pentru o dinstanta de 500 de metri sa-i pici cu ceara si nu ar merge pe jos - masini sau scutere. Plus ca aproximeaza ceva de genul acesta “Oho, mai aveti o gramada de mers”. Dupa 10 minute te trezesti in locul dorit si nu-ti dai seama cum a trecut timpul pentru ca te fura mai mereu peisajul.

La targul acesta am vazut oameni care sculpteaza in legume, pictori, cofetari plus o sumedenie de lucruri hand-made de care iti era mai mare dragul sa le privesti. Si m-am intalnit si cu iepurasii mei. Acum aveau si puiutii cu ei, o intreaga familie de Iepurila. Nu ma mai puteam duce sa-i hranesc ca aveau un apartinator si m-am multumit sa-i urmaresc de la distanta.

In capela, care era inchisa la pranz, am vazut mai bine decorul Nasterii Domnului si oamenii care jucau rolul Fecioarei, Iosif si cei 3 magi (unul era negru). Un stand era cu tematica islamica - cadane, dansatoare din buric si denumirea produselor era atat in italiana cat si in araba. Mai incolo era un alt stand cu tesatoare, care pur si simplu stateau pentru pozat. Ce m-a amuzat era un asa zis cizmar, care “omora” o talpica cu ciocanul, cu cat te uitai mai mult la el cu atat dadea mai tare. Interesant este ca dadea si se uita la tine, in timp ce eu tineam buzele strans “poate isi da una peste deget”. Dar se pare ca avea exercitiu, mai bine pentru el :D.

Erau multi oameni care stateau in fata unui obiect reprezentativ, in spatii decorate si nu faceau nimic, se uitau la trecatori mai raspundeau unei intrebari sau zambeau. Casele si ele erau decorate, usile erau deschise rand pe rand, dezvaluind o mica parte din interiorul saloanelor. Dupa ce am iesit din centru, iar liniste, ici colo un om, nucleul energetic fiind concentrat parca intr-un singur punct.

Pe langa tarabe cu suveniruri se vindea mancare atat traditionala, cat si cartofi prajiti in loc de chipsuri. Oamenii stateau la cozi sa cumpere un sandvish sau veneau ei de acasa cu mancare, isi luau un pahar de vin fiert si stateau pe bancutele puse la dispozitie de primaria din Chetino. Am mai mers inca odata la punctul belvedere sa vedem spectacolul de lumini oferit de oraselele din jurul Chietino-ului. Alta infatisare pentru acelasi peisaj. Am uitat sa mentionez ca am avut parte de vreme foarte buna, ieseam doar cu un hanorac si o esarfa la gat si doar seara se lasa frigul.

A doua zi am parasit orasul San Vito si ne-am dus in Lanciano, aici venisem sa-l operam pe Silviu de litiaza biliara (adica i-au scos bila cu tot cu nucile care se numeau pietre). Am mai revenit in Marina di San Vito dupa ce am terminat cu spitalul, operatia si de data aceasta m-am saturat de mandarine proaspat culese de tatal lui Silviu. Ultima amintire cu acest orasel o am in gara, stand pe peron si asteptand trenul catre Pescara. Ningea ca in povesti peste palmierii inalti si totul era acoperit de zapada. A doua zi eram in Romania si am aflat ca oraselul de la marginea Marii Adriatice era acoperit de un strat de 20 de centimetri de zapada.

Poze realizate de Silviu Hudini