Tenerife (III) – Drago Milenario, 600 de ani de mister si magie
28-10-2009 | Scris de : Adriana | In categoria : Jurnale de calatorie, Tenerife | 2 comentarii
2
Intr-o dupa amiaza tarzie ne aflam in vestul insulei Tenerife, pe un drum marginit de stanci intr-o parte si de ocean in cealalta parte. In fata noastra era un panou alb, imens, pe care scria “Drum inchis din cauza pietrelor care cad. Cei cu autorizatie continua pe propria lor raspundere”.
Autorizatie n-aveam, deci in mod normal ar fi trebuit sa facem stanga imprejur. Dar pe langa noi treceau masini dupa masini, fara sa se sinchiseasca de panou. Or avea toate autorizatie? Am presupus ca nu si ne-am continuat drumul inspre Faro de Teno, cel mai vestic punct al insulei. Cu frica-n san, ce-i drept, dar am continuat.
Am oprit la un mirador unde ne-am bucurat ca suntem sus si nu jos unde confruntarea dintre valuri si stanci se lasa ca multa spuma alba. Am admirat in liniste peisajul si am mai facut rost de putin curaj pentru a continua drumul.
La doar cativa metri de mirador incepea un tunel prin stanca. Ingust si pustiu. Si lung. Mult prea lung pentru frica ce ne insotea de la panou incoace. Asa ca am intors si ne-am indreptat, cat de repede am putut catre Buenavista del Norte.

Totusi, regretele nu ne dadeau pace. Nu vazusem farul nici macar in poze, asa ca ne tot intrebam oare ce pierdem? Daca e ceva cu adevarat spectaculos si il ratam din cauza unui tunel care, la un moment dat, trebuia sa se termine?
Rezultatul framantarilor noastre: o noua intoarcere neregulamentara cu destinatia finala Faro de Teno. Ne-am bucurat ca, intr-un final, am ajuns acolo. Soarele se pregatea sa apuna si lumina cumva din spate farul, oferindu-i un aer aparte, iar valurile se razboiau in continuare cu stancile facand un zgomot foarte linistitor.
De aici si pana la Icod de los Vinos a fost un drum fara peripetii. Am vazut din masina vechiul port Garachico, pe vremuri cel mai prosper port din Tenerife. Asta pana in 1706 cand vulcanul Negro l-a acoperit cu lava. De atunci, portul nu si-a mai revenit niciodata la nivelul de prosperitate atins candva, iar acum, daca treci pe soseaua ce leaga Buenavista del Norte de orasul Garachico poti vedea ruinele negre in jurul carora misuna turisti.
Poate nu am acordat suficient timp acestui port pentru a ma surprinde, insa nu mi se pare ca are ce cauta in topul atractiilor turistice din Tenerife. Pe de alta parte, Drago Milenario isi merita locul in acest top.
Drago, sau arborele dragon, este specific insulelor Canare si a uimit botanistii prin faptul ca nu a evoluat aproape deloc ca specie din epoca dinozaurilor si pana acum. Alte curiozitati legate de acest arbore sunt forma de ciuperca, data de trunchiurile separate care cresc alaturi si la un moment dat se rasfira si rasina sa care, in contact cu aerul, devine rosie ca sangele. Desi nu se stie nimic sigur despre credintele populatiei guanche, se fac presupuneri cum ca aceasta ar fi venerat arborii dragon, iar rasina lor ar fi folosit-o pentru imbalsamari.
Cert e ca Dragon Milenario e cel mai vechi exemplar din aceasta specie, cu o venerabila varsta de peste 600 de ani si a ajuns una dintre atractiile principale din Tenerife. Nici nu-i de mirare avand in vedere aspectul misterios, bine pus in valoare de gradina care te duce cu gandul la vrajitori si formule magice.
In apropiere se gaseste Mariposario, casa care gazduieste peste 800 de exemplare de fluturi din toata lumea. Din pacate, cand am ajuns noi, era inchisa, insa imi inchipui ca e foarte placut sa te plimbi prin gradina si sa vezi fluturi de toate felurile zburand in jurul tau.
Din Icod de los Vinos am plecat inspre Puerto de la Cruz sa ne odihnim dupa o prima zi de vizitat plina de emotii si experiente inedite.























locuri de vis ! super peisajele……eu nu am fost desi locuiesc in spania………..poate intr-o zi …
salutari all !
si eu am fost in tenerife in luna de miere.superb.daca va duceti acolo sa vizitati loro park.eu stiu de la un localnic ca el drago milenario are peste 2000 de ani.