imaginea utilizatorului Ioana

3 locuri pe care le-ai ratat in Sibiu

.scarile aurarilorPentru ca ai stat prea putin in Sibiu, pentru ca ai ramas sa mananci o pizza la Union, pentru ca ai fost la concertul din Piata Mare, pentru ca dansai in Music Pub, pentru ca nu ai vrut sau pentru ca nu ai stiut. Dar acum o sa stii si nu o sa mai ai scuze.

Sunt cateva locuri in Sibiu mai putin cunoscute, unele chiar si de catre sibieni. Daca credeai ca „ai vazut tot in Sibiu”, think again!

Scarile Aurarilor

Cum treci pe sub Turnul Sfatului din Piata Mare in cea Mica, o iei la dreapta, treci de Muzeul Farmaceutic si de Hostel, mergi pana in capat si ta-daaa! la dreapta se face o deschizatura si niste scari o iau in jos. Te afli in fata Scarii Aurarilor si te invit sa ignori mirosul dubios si sa o iei in jos. Are tot atat farmec cat si Pasajul Scarilor si noaptea devine o locatie foarte fotogenica. Jos o sa gasesti Piata Aurarilor, ramasa (aproape) neschimbata de sute de ani daca e sa ne luam dupa placutele „monument istoric” ce se gasesc pe toate casele.

scarile aurarilor noaptea

Imi place locul asta pentru ca e mai putin umblat, pentru ca simt Sibiul medieval mai bine – si sentimentul asta ar fi si mai pregnant daca in piata nu ar fi parcate masini.

Catedrala Ortodoxa
Ai vazut-o din Turnul Bisericii Evanghelice, arhitectura ti s-a parut ciudata si...atat.

catedrala ortodoxa, in dreapta

Catedrala este speciala pentru ca planul ei este o copie la scara mai mica a Sfintei Sofia - daca nu ma inseala memoria, raportul e de 1 la 3. O sa spui ca am o obsesie, dar uite asa incheiem triughiul San Vitale (Ravenna) – Sf Sofia (Istanbul)- Catedrala Ortodoxa (Sibiu).

catedrala ortodoxa

Si aici sunt mozaicuri si inclinarea peretilor permite luminii sa fie reflectata de pe un perete pe altul. Turnurile sunt insa din alta poveste; nu au nici o legatura cu Sf Sofia. Catedrala a fost construita la inceputul secolului XX, dar ideea construirii edificiului a apartinut lui Andrei Saguna. La jumatatea secolului al XIX-lea se simtea nevoia unei astfel de catedrale, era nevoie de un simbol al ortodoxiei romanesti.

Biserica Azilului
Daca o iei pe sub Podul Minciunilor inspre Orasul de Jos, faci prima strada la stanga si mergi pana in capat, ajungi la Azilul din Sibiu. Inauntru o sa dai de prima biserica a sibienilor, cel mai vechi monument din Sibiu (secolul al XIII-lea).

biserica azilului

Azilul din care face parte este primul spital atestat de pe teritoriu romanesc – ma rog, la vremea cand a fost construit nu era teritoriu romanesc, dar privind retrospectiv...

Inainte de 1200 era acolo o basilica de lemn (!) pe ruinele careia a fost construita actuala biserica. De-alungul secolelor a suferit modificari si adaugiri, gotice si baroce, incat nu-ti dai seama ca e o biserica decat cand intri inauntru.

biserica azilului - altarul in 2007

Biserica este recent renovata si arata decent. Acum 3 ani, cand am vizitat-o prima oara nu credeam insa ca aceasta minune o sa se intample in deceniul asta. Era o ruina prin care batea vantul si toate renovarile cauzate de Sibiu – Capitala Culturala Europeana o ocolisera.

Dupa ce vizitezi biserica, ocoleste-o prin stanga astfel incat sa ajungi in spate. Aici un ochi atent poate sa vada dalele de piatra, vechi de trei – patru secole, care acopereau canalizarea orasului. Da, canalizarea era la suprafata iar situatia toata un parfum.

biserica azilului - pasajul astupat

Paralel cu biserica este un vechi zid al cetatii, in care se poate vedea ceva recent astupat. Nu stiu daca „recent” inseamna acu cateva zeci de ani sau acu doua secole, dar prin acest pasaj puteai sa ajungi imediat in Piata Mica.

Plimbare placuta!

~.~

Gasesti pe triptime.ro alte locuri care merita vizitate in Sibiu.

Comentarii (19)

imaginea utilizatorului Alexandra

Foarte misto! Am fost la Sibiu de 2 ori, dar in fuga..
Data viitoare cand ma duc o sa stau mai mult si o sa caut si aceste obiective :)

imaginea utilizatorului Ana-Maria

Dupa ce colindati pe strazile romantice din Sibiu, daca vreti sa luati o cina cu mancare gatita autentic alaturi de un pahar de vin bun, mergeti la Pivnita de Vinuri Weinkeller, pe scarile Turnului, in spatele Bisericii Evanghelice. Eu am stat doar 1 noapte la Sibiu, dar cat am vizitat, atmosfera si cina de la pivnita mi-au umplut week-endul. Incercati placinta de ceapa, este excelenta!

imaginea utilizatorului Ioana

@Alexandra: mai, mai, ce ti-e si cu atractia Fagarasului! Sunt sigura ca din cauza lui nu ai poposit oleaca in orasul asta minunat.

@Ana-Maria: Multumim! Weinkeller e un loc special, dosit bine, cu o mancare savuroasa si o atmosfera pe masura. :) Si nici preturile nu sunt indecente din cate imi amintesc....

imaginea utilizatorului Alexandra

Cam asa...m-ai ghicit :P
De fapt in alea 2 dati in care am fost la Sibiu am stat putin din alte motive, dar vara asta cand am mers in Fagaras nici n-am oprit cand am trecut prin Sibiu :P Shame on me!

imaginea utilizatorului vertange11

Nu am ratat decat Catedrala Ortodoxa, dar promit sa o vizitez data viitoare. Am vazut-o de la distanta si mi se parea foarte familiara, acum mi-am dat seama de asemanarea cu Sf. Sofia.

imaginea utilizatorului Diana

Am vizitat Catedrala ortodoxa iar pe Scarile aurarilor am ajuns din greseala, cautand muzeul farmaciei, pe care il recomand, este in Piata mica. Abia astept sa ma intorc si sa il mai iau la pas pentru ca prima vizita a fost de doar 3-4 ore.

imaginea utilizatorului Ioana

:)) Cred ca toata lumea ajunge din greseala pe Scarile Aurarilor.

Si da, Muzeul Farmaciei merita vizitat, dar nu l-am inclus in lista de mai sus fiindca mi se pare "la vedere". :)

imaginea utilizatorului s

cel mai frumos oras romanesc...pardon, din romania :)

imaginea utilizatorului BabilonTravel

Pentru cei pasionati recomand si Muzeul Locomotivelor cu Aburi aflat in triajul garii din Sibiu. Un loc probabil mai putin vizitat de turisti dupa privirea mirata a domnului de la CFR care ne-a vazut parcand masina langa casuta in care isi avea biroul.

imaginea utilizatorului Ioana

Hopaaa! Alt loc! Asta cere o inspectie. Multumim! ;)

imaginea utilizatorului Anca A

Scarile nu lea-m ratat (de fapt le-am gasit tot intamplator) dar pe celelalte trebuie sa le pun pe lista. Abia in vara asta am reusit sa vad muzeul satului asa ca, sunt pe calea cea buna.

imaginea utilizatorului Ioana

E foarte misto cand gasesti scarile intamplator. Cred ca asa s-a intamplat si la mine :P

imaginea utilizatorului Narcisa

ar mai fi și Muzeul Satului din Sibiu care e mult mai mare si fain decât cel din București dar nu la fel de vizitat. e foarte aproape de oraș și este un tramvai care merge până acolo.

imaginea utilizatorului Ioana

Dumbrava Sibiului? Da, este unul dintre punctele forte ale Sibiului dar sa stii ca e destul de vizitat. Bine, depinde si cu ce compari. :)
Stiu de existenta tramvaiului, l-am vazut dar nu l-am incercat.E acelasi care te duci pana in Rasinari?

imaginea utilizatorului Narcisa

nu e la fel de vizitat ca cel din Bucureşti :) da, tramvaiul e cel care merge până în Răşinari. anul ăsta, în martie, se jucau nişte piese de teatru în tramvaiul respectiv.

imaginea utilizatorului Ioana H

Imprejurimile Sibiului merita vizitate la fel de mult ca si Sibiul. Asteptam un articol marca viajoa si despre Imprejurimile Sibiului. Multumim :P

imaginea utilizatorului Ioana Patrascoiu

:) Ioana, avem un articol despre Cisnadioara. Si unele despre bisericile fortificate din zona.
Vrei o imprejurime anume? :>

imaginea utilizatorului Ammelie

E clar, Scarile Aurarilor pot fi descoperite doar din intamplare! :) Asa am patit si eu in aceasta primvara. Am bifat si Catedrala, in schimb de Biserca Azilului nici nu stiam. Eh, un motiv in plus sa revin la Sibiu, nu?

Fain de tot site mai aveti! :)

imaginea utilizatorului Ioana

Cu siguranta! Orice pretext e bun pentru a te intoarce la Sibiu. In Turnul Bisericii Evanghelice ai urcat?

Multumim Ammelie! Te mai asteptam in vizita! :)

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Daca ai un cont de Gravatar asociat cu adresa de email, acesta va fi folosit pentru afisarea avatarului tau.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare