Prima data am vazut Bairro Alto (orasul de sus) ziua. Am intrat pe una dintre multele stradute paralele care urcau si coboarau si m-am lasat purtata de picioare. Dupa ce ma plimbasem jumatate de zi prin soare a fost o adevarata placere sa descopar racoarea stradutelor destul de inguste. Oameni vedeai ici si colo. Localnici. Batrani care locuiesc in casele cu fix trei etaje.

Pentru mine ramane un mister planul acestor case. Daca te uiti cu atentie la numerele care stau deasupra usilor vezi ca sunt extrem de apropiate. Practic vezi usa, langa usa, langa usa. Cred si sper ca fiecare casa apartine unei singure familii. In aceest caz presupun ca au spatiul unui apartament de 3 camere intins pe verticala, nu pe orizontala. Cine stie..

Pe cat de pustiu e in timpul zilei, pe atat de aglomerat e noaptea. In anumite zone. Am ajuns in Bairro Alto coborand la statia de metrou Restauradores si luand funicularul Gloria pana la Biserica Sao Roque (nu c-ar avea mai mult de doua statii).

By horitzons inesperats

Era intuneric si din loc in loc vedeai baietasi de cartier in varianta portugheza. Mi-am propus sa cred in articolele care spuneau ca Bairro Alto nu e periculos noaptea asa ca m-am inarmat cu un zambet si am trecut pe langa gastile locale. M-am plimbat pe stradutele linistite, am admirat luna si am dansat pe muzica venita de la un locatar care tinea geamul deschis. Si da, am refuzat hasisul oferit de baietii de la colt de strada

In aceasta zona mai putin animata din Bairro Alto am gasit “Indie Rock Cafe” – un bar in care nu cred ca aveau loc mai mult de 20 de persoane. Atmosfera placuta, muzica alternativa de colectie, bautura ieftina (un pahar de bere 0,75 euro).

Dupa acest popas am ajuns pe Rua da Atalaia unde, la numarul 103, am dat de Portas Largas. Cred ca tot un barulet (era plin ochi, asa ca n-am putut vedea inauntru) cu muzica portugheza live (nu fado, ceva mai vesel si antrenant). Lumea statea afara, fuma, bea, dansa.

Portas Largas (by beatdrifter)

Tot de pe Rua da Atalaia, la numarul 97, am cumparat un pahar cu sangria foarte buna (1 euro) de la o bodega – afacere de familie. Serveau mama, tatal si fata lor.

Peste tot pe Rua da Atalaia era la fel de plin de petrecareti care se strangeau in jurul barurilor in functie de muzica oferita, cel mai probabil. Auzeai ritmuri diverse – de la latino la house. Iar daca ti se facea foame, gaseai sandwich-uri facute in fata ta, cu carne la gratar si multa paine.

Senzatia pe care am trait-o in acea seara a fost, cu siguranta, una rara.  Eram inconjurata de necunoscuti si ma simteam bine. Departe de tipare, stereotipuri. Libera sa fiu exact ceea ce sunt si simtindu-ma bine in compania unor oameni asemanatori si nu prea. Mai rebeli sau mai seriosi. Fani ai rock-ului sau hipioti. Pusi pe glume si agatat sau bucurandu-se de compania persoanei iubite. Toti la un loc, traind clipa.

S-ar putea sa te intereseze si:

• Lisabona cu bune, cu rele
• Lisabona (VI) – Sintra cea racoroasa
• Lisabona (V) – Oceanul Atlantic
• Lisabona (IV) – Corrida portugheza
• Lisabona (II) – lumi fermecate si clipe de tihna