Bozhentsi - satul lui nea Popov cel smecher

Am pus ochii pe Bozhentsi inca din vara, atunci cand am fost pentru prima data in Veliko Tarnovo. Pe drumul dintre Manastirea Dryanovo si Pestera Kiro am vazut un indicator catre Bozhentsi, iar de pe panoul alaturat, scorojit si vai de el, am inteles ca ar fi vorba de un sat - rezervatie istorica la care ajungi pe un traseu de patru ore prin padure. Mintea mea a inceput imediat sa umple golurile libere si mi-am imaginat o asezare pitoreasca, undeva in mijlocul padurii, cu ulite pustii si case frumoase. Un fel de Medven, dar mai aproape de civilizatie. Am plecat cu parere de rau ca n-am avut timp sa-l vizitez, dar mi-am promis ca o sa ma intorc.

Si m-am intors. Intre timp am aflat ca poti sa ajungi si cu masina, pe alt drum, si iata-ma in fata intrarii uitandu-ma surprinso-costernata in jur. Parcare, plina. Abia am reusit sa lasam masina, cas, intre o dubita si un panou. Pe ulita care se vedea de la intrare - ulita e un fel de insulta pentru un drum semi pietruit, semi noroios, care daca n-ar fi plouat de curand ar fi fost mai mult decat decent - era forfota mare. Oameni care se plimbau, tarabe cu suveniruri si muzica populara bulgareasca provenind de la un casetofon asezat pe marginea drumului.

Intrecere de masini pe ulita satului

Si satul meu pitoresc si linistit? Unde e? Ce-ati facut cu el? :( Acum, daca tot am ajuns si am reusit sa parcam si masina, nu era sa ne intorcem fara sa-l vizitam chiar si asa, deloc conform cu asteptarile mele. Si sincera sa fiu, a meritat din plin. Dar nu datorita satului in sine.

Casa de bilete

Pe afisul de la intrare am vazut ca e un leva intrarea, insa doamnele de acolo ne-au explicat, intr-o engleza cu accent bulgaresc, ca de fapt satul se viziteaza gratuit si un leva e intrarea la fiecare din cele doua case muzeu. Am platit doi leva de caciula si am pornit la drum, dupa ghid, in cautarea caselor.

Pe drum spre Bozhentsi

Inainte sa va povestesc explicatiile delicioase ale insotitoarei nostre, vreau sa va spun doi-trei vorbe despre aceasta asezare ca sa intelegeti contextul. Legendele spun ca Bozhentsi a fost intemeiat in urma cu 600 de ani, de o femeie de vita nobila pe numele ei, Bozhana, care s-a stabilit in zona cu cei noua fii ai sai dupa ce turcii au cucerit Tarnovo. Baietii ei s-au apucat de comert si astfel satul a crescut treptat, treptat ajungand ca pana pe la 1700 si ceva sa fie un nod comercial important.

Prima casa vizitata

Dormitorul

Livingul - bucatarie

In prezent satul numara 100 de case dintre care, asa cum v-am mai spus, doar doua se viziteaza. Prima la care ne-am oprit era pe vremuri casa unei familii care avea doar strictul necesar. Jos erau grajdurile, in gradina un leagan, iar sus doua incaperi plus o debara. Nu acelasi lucru pot spune despre a doua. Aceasta i-a apartinut lui Doncho Popov, unul dintre cei mai bogati negustori ai satului care se ocupa cu vanzarea de lana, piele, miere si ceara. Pana aici nimic neobisnuit. DAR, acest Doncho Popov se lauda ca vinde lana la acelasi pret cu care o cumpara si, cu toate acestea, reuseste sa se imbogateasca. Ce credeti ca facea smecherul comerciant? Apela la un truc vechi, pe care probabil ca-l banuiti deja: folosea un cantar pentru cumparat si altul, masluit, pentru vandut. Insa nu se limita doar la asta. Ca sa mai castige inca putin, si-a contruit magazinul de desfacere deasupra unui rau, asa ca, in timpul in care lana statea depozitata avea timp sa se imbibe cu niste vapori de apa si sa se ingreuneze. Destept Popov asta, nu? :)

Usa secreta din sufragerie

Din magazinul de la parter am urcat la al doilea etaj unde ghidul ne-a delectat cu inca doua povesti. Vedeti usita aceea intredeschisa? Acea intrare secreta dadea intr-un mic tunel pe care era proptita o scara cu ajutorul careia cineva de-al casei urca in pod si asculta de acolo tot ce vorbeau cei care veneau in vizita la negustor. Stiind toate secretele satului, cum sa nu-i mearga bine afacerile omului? Iar daca nu aveau oaspeti, puteau sa spioneze tot satul de la fereastra asta.

Fereatra de spionaj

Si nu erau singurii. Ghida ne-a povestit ca in aproape toate casele din Bozhentsi exista o astfel de fereastra care asigura fluxul continuu de barfe din satul de atunci.

Acestea fiind povestite, simpatica noastra gazda si-a luat la revedere de la noi si ne-a lasat sa descoperim singuri celelalte 98 de case. Dintre acestea vreo 20 sunt transformate in pensiuni si restaurante, cateva apartin statului si alte cateva mostenitorilor de drept.

Ulita linistita si pitoreasca

Dupa ce am trecut de primul soc, trebuie sa recunosc ca a inceput sa-mi placa asezarea. Imbina intr-un mod placut si neasteptat atmosfera de secol XIX cu partea comercialo-turistica. Pe ulicioarele de la marginea satului ai parte de liniste si case locuite sau nu, toate foarte bine intretinute, iar in centru, aproape de intrare, te imbie mirosul de mancare gatita si pensiunile rustice cu gradina mare transformata in terasa.

Terasa care m-a facut sa-mi para rau ca nu mi-e foame

Si uite asa am mai adaugat un loc pe lista de "trebuie sa-mi petrec un weekend intreg aici"!