Cele cinci pamanturi din Italia

Calatorind in frumoasa Italie, am avut noroc sa ajung intr-o locatie destinata zeilor. Daca plecati din Florenta spre Genova nu evitati sa faceti o oprire in “Cele Cinci Pamanturi”-renumitele statiuni Le Cinque Terre(it). Drumul prin munti este ca o aventura spre o lume fantastica, piscuri cu putina zapada, negura ce inconjoara padurile de conifere, ici colo un sat multicolor aruncat pe un versant. Pana in La Spezia se poate ajunge fie cu o masina, fie cu un alt tren care leaga La Spezia de Genoa. Le Cinque Terre fac parte din regiunea Liguria, fiind situate pe coasta Riviera si acest complex de sate este inclus in Patrimoniul UNESCO: Monterosso al  Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola si Riomaggiore. Eu am mers numai in trei dintre acestea, fiind presata de timpul scurt pe care il aveam la dispozitie si din cauza vremii schimbatoare. Oricum daca ajungi la malul marii poti vedea toate celelalte sate cu frumusetea lor si, de asemenea, se pot zari terasele amenajate de locuitori pentru agricultura si viticultura.

Fiecare sat din acest complex este reprezentat de o straduta principala care face conexiunea intre gara si tarmul marii si case multicolore luate parca dintr-un joc lego. Ca sa ajungi la casa situata la cea mai mare altitudine fata de mare, trebuie sa urci numeroase scari care creeaza un mic labirint printe aceste cladiri. Se pare ca oamenii de aici au o sanatate extraordinara datorita aerului puternic atat al muntelui cat si al marii si urcarii si coborarii atator trepte. Perioada in care am vizitat aceste minuni a fost una racoroasa si fara turisti, ceea ce m-a ajutat sa savurez mai mult sunetul marii si linistea satelor. Luna martie este un timp bun pentru a vizita, avand in vedere ca ai spatiu si preturile sunt mici, dar sa nu te astepti ca vremea sa fie mereu buna. Ca sa ajungi dintr-un sat in altul ai mai multe optiuni: fie iei trenul care te poarta in inima muntelui si ajungi in maxim 5 minute dintr-un loc in altul si costa doar 0.70 Euro, fie iei feribotul (nu ajunge in Corniglia) sau, pentru iubitorii de natura si aventura, iei drumul creat pe marginea stancilor, avand intr-o parte peretele stancii si in cealalalta abisul catre valurile inspumate ale Marii Mediterane. Din cauza ploii marunte si a cetii dense am preferat varianta cea mai comoda, dar nu neaparat si cea mai calda. Trenurile din Italia seamana foarte mult cu trenurile romanesti, asa ca sa nu va socheze daca vedeti un tren jupuit, fara caldura si cu gauri in scaune. Bine au si trenuri foarte rapide si confortabile care fac doar 3 ore pe o distanta de 450km.

Cand am ajuns in Monterosso al Mare, amicul meu si-a lasat masina intr-o parcare din afara satului, accesul cu masini fiind strict interzis. Si daca ai vrea sa mergi cu masina nu ai pe unde, aprovizionarea magazinelor se realizeaza fie cu barca fie cu motociclete hibride cu 3 roti. Primul lucru cu care am facut cunostinta a fost La Casa di Limoni, o livada cu lamai de iti lasa gura apa. Coborand pe langa muntii parca pieptanati de terasele cu maslini si vita de vie, am ajuns in sat unde de o parte si de alta a strazii se aflau magazine, restaurante si in fata mi se desfasura marea cea mare. Casele parca ma inconjurau si ma faceau sa ma simt mica si neinsemnata, fiecare avand alta culoare. La inceput ma intrebam oare cum se intra in aceste case, cum se ajunge sus la ultima casa. Raspunsul a sosit cand am ajuns in Vernazza, urmatorul sat, cand amicul meu mi-a propus sa mergem pe cateva trepte sa vedem unde ajungem mai departe. Urcand labirintul acestor trepte si cateodata trezindu-ne in fata unor usi am fost intampinati de un turn gri care parea sa fie o cetate. Chiar asta era. Am platit 2 Euro pentru a intra in acest mic lacas si frumusetea mi s-a asternut la picioare, simtindu-ma deodata mare si fericita ca niciodata. Vibratiile aerului incarcat de mirosul marii imi izbeau obrazul, iar ploaia marunta si sacaitoare se transformase intr-o dulce mangaiere. Simteam acea frumusete ca facand parte din mine si am inteles ca dupa foarte multe luni acest loc magnific imi adusese o liniste profunda. In stanga, in dreapta si in fata vedeam marea si cate un vapor din cand in cand, iar muntii iti dau senzatia ca se sfarsesc in apele agitate.

Dupa aceasta mica detasare de materie am pornit din nou spre gara sa luam trenul spre una din cele mai frumoase sate: Manarola. Aici plaja este inlocuita de un mic port, unde intr-o laguna am intalnit si doua ratuste ratacite. Cladirile sunt aranjate in ordine crescatoare intr-un singur colt al versantului, dand impresia de prabusire si nesiguranta. Din nou am ramas fara cuvinte cand ne-am avantat pe micul drum ce ocoleste stancile, si am simtit natura invadandu-mi sufletul. Privelistea te lasa fara cuvinte si te abandoneaza in timp. Marea izbeste cu putere peretii stancii de parca ar vrea sa castige o lupta, terasele sunt atat de aproape de mare incat crezi ca este o cladire nicidecum un munte. Despre drumul creat pe marginea stancilor exista si o legenda, care si-a lasat amprentele intr-o portiune intre Riomaggiore si Manarola, numita Via Dell’Amore-Cararea iubirii. Pe lungimea acestei carari iubitii se ascundeau de privirile parintilor, savurand frumusetea naturii si decalarandu-si dragostea.

Daca doriti sa inoptati in aceste sate, exista un hostel in Manarola numit Hostel Cinque Terre. In functie de sezon preturile difera, insa daca sunteti in vizita, o zi este suficienta pentru a vedea toate cele cinci locatii. Pe timpul verii si localnicii ofera gazduire contra cost.

Inainte de a ne reintoarce la masina ne-am oprit in Monterosso al  Mare pentru a lua dejunul. Am intrebat la gara unde putem servi o masa traditionala si nu foarte scumpa. Ni s-a recomandat un restaurant pe malul marii, calduros si incarcat de o atmosfera familiara, imi cer scuze dar nu-mi mai imi aduc aminte numele. Acest prieten, italian din Bologna ,mi-a spus ca Cinque Terre este renumita pentru fructele de mare si vin. Am cerut un meniu pentru doua persoane cu specialitatea casei vizand fructele de mare, deoarece sunt o mare amatoare a lor si renumitele paste cu pesto. Acest sos pesto este o pasta obtinuta prin mojarare din usturoi, busuioc, ulei de masline, seminte de pin (seamana cu fasolea) si branza pecorino. Un deliciu extraordinar care ti se topeste in gura. Pentru celalalt meniu am platit amandoi 14 Euro si initial ne-au fost aduse doua scoici pe o mica farfurie cu putin ulei, iar pe alta farfurie calamar prajit. Am zis “doar atat pentru 14 Euro?!”, insa chelnerul s-a mai infatisat cu inca 3 farfuriute pe care erau cateva sardine cu ulei, pe alta ansoa, pe alta icre si chiftelute din peste si inca nu se terminase. Dupa inca doua drumuri aveam masa plina de farfurii cu diverse specii de peste si fructe de mare. Erau doar opt farfurii din care te puteai servi cu ce doreai: peste cu carne alba, cu carne rosie, icre, caracatita, scoici, raci, melci. Dar noi uitasem ca am mai comandat si paste cu pesto, chiar doua portii care au facut impreuna doar 10 Euro. Bine ca portiile erau uriase si doar am gustat, lasandu-l pe amicul meu sa se lupte cu un platou de paste. Totul a fost incheiat cu un pahar de vin rosu de Cinque Terre.

Epuizata dupa o astfel de masa copioasa ne-am intors la masina reintalnindu-ma cu acei lamai bogati in fructe si cu multa triste in suflet mi-am luat ramas bun de la un asa loc creat de om intr-un Paradis creat de Divinitate. Cu siguranta Le Cinque Terre imi va spune povestea si celorlalte sate in urmatoarea calatorie spre ele.