Cinci biserici bucurestene care i-au supravietuit lui Ceausescu

In anii '80, Ceausescu a luat o hotarare radicala: sa rada opt kilometri patrati din centrul istoric al Bucurestiului si sa reconstruiasca totul de la zero. Pe langa cei peste 40.000 de oameni care au fost relocati in cartierele periferice, decizia lui a afectat si manastiri, biserici si sinagogi care au fost distruse complet sau partial. N-a contat vechimea sau importanta lor artistica. Visul lui de a construi capitala socialista ideala a primat in fata oricarei ratiuni.

Ca printr-o minune (care de multe ori s-a tradus prin interventii din strainatate), cateva biserici si manastiri au reusit sa scape din calea dictatorului si astazi se ascund printre blocurile inalte din Centrul Civic.

De cand ma stiu locuiesc foarte aproape de Centrul Civic. I-am batut strazile in lung si lat, am trecut in repetate randuri pe langa bisericile astea, dar de prea putine ori le-am remarcat. Eram convinsa ca sunt biserici noi, de cartier, construite asa, intre blocuri, pentru ca n-au mai avut loc in alta parte. Cateodata chiar m-am intrebat de ce au tinut mortis sa faca acolo o biserica. Oare chiar n-au vazut ca nu e spatiu pentru asa ceva?

Abia de curand am aflat de povestea lor dintr-o sectiune sumara a ghidului "Rough Guides - Romania". Citind randurile scrise de Burford si Longley mi-am adus aminte, rand pe rand, cum la Biserica Radu-Voda am fost la o nunta si mi s-a facut rau inauntru de atata stat in picioare, Biserica Mihai Voda imi aparea semeata de dupa copaci atunci cand stateam pe terasa de la Spring, iar de Manastirea Antim am dat in incercarea esuata de a gasi sediul Companiei de Librarii Bucuresti.

Asa se face ca, intr-o zi de sambata pe la amiaza, mi-am luat rucsacul Pretty Bella in spinare dupa ce am avut grija sa nu-mi lipseasca din el aparatul foto si ghidul cu pricina. Mi-am inceput mica drumetie prin Bucuresti din Piata Constitutiei si prima oprire a fost la Biserica Mihai Voda.

Consemnarile cronicarilor spun ca a fost construita de Mihai Viteaza in 1591 ca urmare a unei promisiuni facute de catre acesta Sfantului Nicolae. Pe vremea cand voievodul era doar Ban de Craiova a fost condamnat la moarte de catre Alexandru Voda cel Rau. In drum spre locul executiei, Mihai s-a oprit la Biserica Alba-Postavari (una dintre multele victime ale planului de sistematizare) si s-a rugat pentru viata lui in fata icoanei Sfantului Nicolae caruia i-a promis ca-i va ridica o biserica daca-l scapa de la moarte. Cum, necum, Mihai a scapat si asa a ajuns sa construiasca aceasta biserica.

In 1985 a scapat ca prin minune de demolare cu pretul translatarii sale de pe Dealul Spirii pana in locul in care se gaseste astazi. Si ca veni vorba de locul in care se gaseste, nu stiu cat de familiara va este zona cu garaje si parcari din spatele blocurilor de pe Splaiul Independentei, imediat cum treci de Izvor. E plin de caini vagabonzi, tomberoane si multe gunoaie pe langa si din cand in cand parcele pline de balarii. Te-ai astepta sa gasesti aici orice numai nu un monument UNESCO cu o lunga istorie in spate.

Intre biserica si blocurile mult mai inalte dimprejur sta un rand de copaci care o camufleaza oarecum. Nu-i mare, nici mica, iar exteriorul m-a dus cu gandul la biserica din Curtea Domneasca de la Curtea de Arges. Despre interior nu pot sa va spun nimic pentru ca avea loc o nunta si n-am intrat, dar am inteles ca ascunde tot felul de obiecte de pret.

De aici am plecat spre Biserica Sf. Apostoli. Am bajbait putin, dar pana la urma am gasit-o de cealalta parte a Bulevardului Natiunile Unite, inconjurata de schele. M-a izbit contrastul dintre schele si intrarea frumos impodobita, pe semne ca si aici s-a oficiat, de curand, o cununie religioasa.

Biserica era inchisa, insa de pe placa memoriala am aflat ca in chiliile manastirii Sfintii Apostoli a functionat, in perioada 1865 - 1871, scoala unde au invatat copii aromanilor de la sud de Dunare. De asemenea, m-am bucurat sa vad ca pe panoul de la intrare erau expuse doua foi printate cu povestea asezamantului religios: "Aceasta biserica a Sf. Apostoli Petru si Pavel, fiind intaiasi data de lemn s-a zidit din piatra de raposatul Mateiu VV (n.n. Materi Basarab 1632 - 1654)si acum s-a impodobit si pe dinauntru si pe dinafara cu adaosul clopotnitei si cu altele de Prea Inaltul Domn Io Stefan Cantacuzino VV [...]".

Din pacate, in stare in care e acum nu ai prea multe de admirat asa ca am mers mai departe pe bulevard, dupa care pe Splaiul Independentei, am trecut prin Piata Unirii si am ajuns pe Str. Radu Voda unde se afla Manastirea cu acelasi nume.

Construita in a doua jumatate a secolului al XVI-lea sub numele de Sfanta Troita, biserica intra in 1595 in posesia turcilor care au grija sa o distruga pana la temelie inainte de a se retrage, in acelasi an, din calea lui Mihai Viteazu. Calugarii care slujeau aici s-au retras la Manastirea Mihai-Voda (mai devreme amintita). In 1614, voievodul Radu Mihnea s-a ocupat de reconstructia sa si, cu timpul, a ajuns sa fie una dintre cele mai avute biserici din tara.

Primele lucruri pe care l-am vazut de la distanta au fost zidurile, copacii desi si un inceput de alee pietruita care urca pana la biserica. Mi-au placut foarte mult curtea ingrijita, troita, monumentul cu ingeri si, mai ales, turnul-clopotnita cu ale sale culori vii.

Impresia de manastire instarita pe care o ai atunci cand ii treci pragul contrasteaza puternic cu Biserica Bucur. Candva vecine de deal, acum sunt separate de o strada si nu par sa aiba nimic in comun.

Biserica Bucur e minuscula, alba si sta semeata pe o movila intre un bloc de aparamente si unul din sticla. Uitandu-ma la aceasta priveliste parca am in fata esenta a ceea ce a reusit sa faca Ceausescu.. Mi-a fost drag sa o privesc, sa ii admir interiorul simplu, cu multe icoane din lemn pictat si sa-i citesc povestea care spune ca ar fi intemeiata de ciobanul Bucur, cel de la care se trage si numele capitalei. Nu se stie cu siguranta daca asa este, specialistii nereusind nici pana in ziua de azi sa cada de acord cu privire la datarea ei, insa mie imi place sa cred ca misionarul catolic Kleiner are dreptate: "Se spune că acest oraș își trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alții, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta își păștea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmbovița și poate că pe acolo își făcea și haiduciile lui. În urmă a clădit o biserică (...) și a început să construiască și câteva case pentru el și pentru alții."

De aici am dat o fuga pana pe Dealul Mitropoliei despre care o sa va povestesc intr-un articol viitor, dupa care ne-am indreptat incet, incet inspre Manastirea Antim. Se cam lasase intunericul, inauntru se tinea o slujba asa ca am hotarat sa revenim candva pe lumina pentru a o vizita asa cum trebuie.

Am plecat inspre casa bucuroasa ca, dupa 24 de ani de trait prin preajma, am reusit sa-mi fac timp sa descopar o particica din Bucuresti greu incercata de-a lungul timpului care aproape ca a fost data uitarii. Iar acum sunt si mai bucuroasa ca v-am povestit si voua despre ea :)

PS Daca vreti sa faceti si voi traseul asta, gasiti aici harta cu bisericile marcate.