Dublin pentru insetati

28

„Bine ai venit in Irlanda! Tarife: in jur de 5 euro ghinisul. Bea una si pentru mine :)”

Primul sms primit in Irlanda. De la un glumet. Te face sa te gandesti insa la ce reputatie mai au si insularii astia! Englezi, irlandezi, se stie ca beau si ca tin la bautura. Scotienii (bine bine, astia sunt peninsulari!) sunt faimosi datorita trio-ului de clisee:  kilt – whiskey – zgarcenie iar irlandezii datorita altui trio: trifoi – Guinness – irish dance. Colin Farrell a avut probleme la Hollywood din cauza asta – din pricina bauturii, nu a trifoiului sau a dansurilor. Omu’ obisnuieste sa bea nici mai mult nici mai putin decat o facea la el acasa si pentru asta americanii i-au pus niste etichete necuviincioasee. Tz tz tz!

Dar, daca e  sa bem una mica in Dublin, cot la cot cu internationalii sau cu localnicii,  ce bem si unde?

Temple Bar

Temple Bar in sus, Temple bar in jos. Numele asta pare agatat de  Dublin ca ciulinii de blana unui caine. Care-i faza? Daca Joyce spunea ca nu poti sa mergi 35 de metri in Dubin fara sa dai de un pub, de ce Temple Bar e atat de faimos?

Paaaai…. daca Bucuresti a fost o data Micul Paris, acum insa am putea spune ca centrul nostru istoric e un fel de Temple Bar. :D (Asa-i c-ati cazut de pe scaune?) Ok, lasand comparatiile ieftine la o parte, Temple Bar e un pub. Dar si o zona. De pub-uri. Si nu a fost intotdeauna asa.

O data, de mult, zona asta era cea mai rau famata. Pentru …ortodocsi. Era o zona a pierzaniei si o zona a placerilor, adica era plina de bordeluri.  Si totul din cauza Vamii aleia, care era in centrul orasului. Daca exista Vama, inseamna ca exista marfuri, inseamna ca cineva aduce acele marfuri si altcineva trebuie sa distreze si sa relaxeze pe acel cineva care a adus marfa de peste mari si tari. O chestie de business, in fond. Tot business a fost si cand Cladirea Vamii (Custom House) a fost mutata pe celalalt chei si zona a inceput incet incet sa decada si peisajul sa devina din ce in ce mai dezolant. Si uite asa, in cateva randuri am acoperit perioada 1700-1950. Prin 1980 compania de transport a statului a inceput sa cumpere terenul (cu cladirile de pe el) ca sa faca aici un terminal de autobuze. Chiriile erau foarte mici si in zona au venit o multime de artisti, mici comercianti cu mici magazine, galerii de arta. De aici si pana la proteste care sa impiedice transformarea zonei intr-un depou a fost un pas; pana la rebranduirea zonei ca fiind „the cultural quarter” a fost inca un pas. Ambele au fost facute.  Azi, Temple Bar e doar o zona a osandirii (culturale) a ficatului.

Ce se intampla in pub-uri? In afara de baut? Si mancat? Si ascultat muzica irlandeza live? Si uitat la meci? Si vorbit cu prietenii? Are loc un fenomen ciudat numit pub crawling. E cam ceea ce se intampla si la noi, in centrul vechi, doar ca ei au inventat chestia asta. Te duci intr-un loc, bei, te simti bine, apoi iti iei prietenii te duci intr-un alt loc, bei, te simti bine, apoi iti iei prietenii (aia care inca se tin pe picioare) te duci intr-un alt loc (daca mai poti), bei, te simti bine…. E o chestie sociala: vezi mai multe locuri, cunosti mai multi oameni. Mai mute puteti afla aici.

Pentru mine cartierul a fost cam scurt. Mic. Vroiam mai mult. Probabil ca daca as fi facut the proper thing si l-as si vizitat cu vreo doua Guiness-uri la bord probabil ca s-ar fi marit subit. Dar…avand in vedere ca ne-am invartit pe acolo ziua si eram flamanzi, am trecut cam repede pe acolo. Asta nu inseamna ca nu ai ce manca in Temple Bar.  Gasesti foarte multe chestii de bagat la ghiozdanel, de la  pizza la 5 euro pana la Tante Zoe’s, restaurant  creol, cu specialitati de pe malurile Mississippiuui, unde felurile de mancare in mod sigur costa mai mult de 5 euro. Dar sa nu ne oprim la mancare. Poti gasi orice in Temple Bar: cazare, chestii de cumparat, muzee & alte chestii culturale; hei, cred ca poti gasi si dragostea acolo. Si mai mult ca sigur aglomeratie si multe limbi straine. 

Guinness Storehouse

Sau altarul berii Guinness. Irlanda e verde –arbore pana cand cineva rosteste „Guinness”. Atunci totul capata o nuanta maronie – neagra, cu un guler bej deasupra.

Temple Bar e greu de ratat deoarece iti este cumva in cale, daca scopul tau e sa te invarti prin centru. Dar la Guinness Storehouse trebuie sa iti propui sa ajungi. Si recomand sa mergi pe jos pana acolo, ca fiecare pas sa iti mareasca dorinta de Guiness si sa savurezi fiecare picatura din acel pahar imens  pe care il vei bea la destinatie.

Cu mana pe pahar marturisesc ca nu am vrut sa ajung aici. Nu era pe lista mea acest loc turistic al pierzaniei si al snobismului: „Nu se poate sa nu te duci in Dublin si sa nu treci pe acolo!”. Mnu?

Am fost pacalita. Trasa pe sfoara! Mi-au ajuns la urechi soaptele dulci ale Adrianei care spuneau ca acolo exista un turn care iti ofera o priveliste de 360 grade asupra orasului. A fost mai rau decat daca as fi incercat sa fac un concurs de baut bere. Am cedat. Am luat-o la pas repejor intr-acolo, caci era tarziu si mai aveam vreo 2 ore pana cand se inchidea. A fost un moment in care ne-am oprit si era sa renuntam: atat eu  cat si Bogdan eram foarte infometati, si in momentul in care am trecut pe langa un fish&chips, ne-a trebuit multa vointa si o promisiune ferma ca „vom manca dupa Guinness” ca sa ne continuam marsul.

Exista o intreaga zona in care se produce Guinness-ul. E un cartier intreg cu stradute paralele si perpendiculare, strajuite de zidurile inalte ale fabricii. Un mic labirint prin care trebuie sa te descurci ca sa ajungi la poarta principala, intrarea in taramul fagaduintei. Noroc ca sunt multi cei care cauta fagaduinta, asa ca am putut urma turma (turma nu se rataceste!).

Partea proasta este ca intrarea costa foarte mult si acel pahar de Guinness inclus nu te incalzeste foarte mult cand trebuie sa deschizi portofelul. Partea buna este ca noi, avand Dublin Card, am intrat gratis. ( Da, am facut o afacere foarte buna. Cu fiecare intrare ne felicitam mai mult. La finalul sejurului irlandez, cand am facut socoteala cat am economisit, mai ca ne-am luat in brate de fericire. ) Si da, berea gratis era still available. Avand in vedere ca am ajuns pe ultima suta de metri a programului, a trebuit sa facem o alegere: ori vizitam muzeul mai intai si riscam sa ramanem cu gatul uscat, ori bem si apoi vizitam muzeul. Ghiciti ce am ales?

Deci, iata-ne in lift ducandu-ne sus, tot mai sus, la cel mai de sus bar. Sunt doua. Dar ala panoramic e ala sus de tot, acolo unde se termina liftul. Se numeste Gravity Bar. S-au deschis portile fagaduintei si am ajuns….intr-un loc incredibil de aglomerat. Nu stiu cati erau in muzeu, dar barul asta se apropia de capacitate maxima. Daca faceai un mic exercitiu de imaginatie si incercai sa ti-l inchipui gol, ai fi vazut ca e foarte misto. E circular si esti deasupra Dublinului, care se vede  (din) in toate partile. Nici n-ai fi banuit ca e atat de intins. Barul e central si eliptic.  Ferestre  sunt de sus pana jos, cu citate din scriitori irlandezi de renume, despre Dublin sau locuri anumite din Dublin. Langa ferestre, masute si fotolii. Intre fotolii si bar, zona de umblat si niste mese inalte, de bar, unde poti sa bei in picioare. Nici plin de oameni nu arata rau, dar, unul la mana, trebuia sa ai grija la bere, ca in forfota aia sa nu dea cineva peste tine, si doi la mana, riscai sa cazi pe ganduri in legatura cu relatia bere gratis – muzeu: „Oamenii astia au venit aici doar pentru bere?” , „Par foarte comozi, oare de cate ore stau?”.

Am baut trei sferturi din acel pahar. Incet. Era cinci dupa-amiaza si eu aveam la bord doar micul dejun. Clatinandu-ma un pic, ne-am dus sa vizitam muzeul, care s-a dovedit a fi cel mai haios muzeu pe care l-am vazut pana acum – din vina berii evident.

Oamenii aia de marketing au facut o chestie foarte misto acolo. Daca esti pasionat de advertising, marketing, recomand o vizita. O sa fii incantat. Daca esti pasionat de bere, recomand.  Acolo e istoria brandului tau preferat. Si nu numai istoria, ci si procesul si chiar si ingredientele principale: hamei, apa, orz, drojdie de bere. Ajungi in niste incaperi gen minihala si ai un bazin imens cu orz. Si apoi ai tancul cu apa. Sau un LCD imens care afiseaza campuri de orz in bataia vantului.  Exista un loc special in care iti arata orzul prajit – rumenit. Si poti sa il iei in mana si sa-l mirosi si sa multumesti lui Arthur Guinness , cel care a venit cu ideea de actualei formule. Au fost niste presiuni ca el sa fabrice ale (un tip de bere) dar el s-a tinut tare pe pozitii.

Cireasa de pe tort? In interior exista un spatiu in care sunt scarile rulante ce fac legatura intre etaje. Si spatiul asta are forma unui pahar de Guinness! Nu e imaginatia mea si nici nu vorbeste berea pentru mine: chiar are forma unui pahar de Guinness. 

Distileria Jameson

Al treilea element al trinitatii: Distileria Jameson. Pana sa ajung acolo era o distilerie de whiskey. Dupa ce am plecat de acolo, era locul unde se face Jameson, probabi cel mai bun si mai baut whiskey din lume.

Nici aici nu vroiam sa ajung.  Dar Adriana auzise ca Jameson a pornit ca o afacere de familie si ca asa a si ramas (pana in 1988, cand a fost cumparata de un grup francez). Bun, sa vedem atunci cum arata o afacere de familie de whiskey. Vazand entuziasmul meu – sau lipsa lui – mi-a spus ca acolo e alt turn din care putem admira Dublinul. Si cu asta mi-a atins coarda sensibila si am pornit intr-acolo.

Locul e mic si dragut si adaptat cerintelor secolului 21: sa vanda povestea whiskey-ului Jameson, si o data cu ea, Jameson-ul.

Aici a trebuit sa asteptam in curte sa se faca ora exacta ca sa putem sa intram in turul ghidat – dap, aici era ordine. Si primul lucru pe care l-am facut in cadrul turului a fost sa ne asezam confortabil intr-o minisala de cinema si sa ne uitam la filmul cu povestea acestei bauturi. Asa am aflat ca Jameson se bea intr-un fel in New York (combinat cu Coca-Cola), intr-alt fel in Dublin (cu suc de merisor) si in alt fel in Sydney (am uitat in ce combinatie). Am aflat de asemenea ca „whiskey” inseamna „ apa vietii” si ca au fost si turisti care au adormit in sala aia.

Ne-au luat apoi si ne-au aratat utilajele, masinariile, chestiile imense de cupru in care distilau pe vremuri whiskey-ul.  Un om pasionat de istoria productiei unei bauturi ar fi incantat aici; pe mine insa ma pierdusera undeva pe drum, asa ca tot ce puteam face era sa ma uit atenta la cazanele alea mari, care aveau o culoare rosiatica asa frumosa, si la tevile care erau peste tot. Am devenit un pic mai atenta cand ghida a spus ca o parte din whiskey „apartine ingerilor” – adica evaporarea unei cantitati de whiskey este necesara si face parte din proces.

Cand credeam ca am scapat de tur, ghida ne spune cu mandrie in glas ca acum suntem invitati la o degustare. Era doua dupa-amiaza, eu nu mai mancasem nimic de la micul dejun si aveam in fata un pahar normal (a se citi „mare” in acest context) de Jameson cu suc de merisor (cranberry juice). „Adriano, Adriano! Ce-mi faci?! Iar beau in amiaza mare pe stomacul gol?”. Sa mai spun ca era prima oara cand gustam whiskey? Bine, nu mai spun. Spre suprinderea mea, chestia din pahar avea un gust foarte bun si din cauza sucului, alcoolul nu se simtea atat de tare pe cat ma asteptam. Asa ca am putut sa beau tot paharul si nu am avut probleme de echilibru dupa aceea.

In timp ce eu ma concentram asupra bauturii mele , doua mese mai incolo avea loc o testare de whiskey – alta parte a turului. Catorva bravi voluntari li s-a dat sa bea whiskey din Scotia (distilat de doua ori),  Jameson (distilat de trei ori) si bourbon (distilat o singura data) si li s-a cerut sa spuna pe care-l prefera. Au fost unul care l-a ales pe ala scotian, unul care a ales bourbonul dar majoritatea au spus Jameson! Castigatorul Jameson a zis, si Jameson a primit!

Gata! Am vizitat si Distileria, am facut cunostinta si cu Jameson, pot sa ma consider un pic mai culta intr-ale bauturii si atat. Turnul ala, cu care am fost ademenita, l-am vazut de jos, de la poale, ca de vizitat nu se mai vizita de niste ani. 

***

Si totusi daca vrei sa vezi irlandezi? Daca te-ai saturat sa auzi in jur italiana, spaniola, germana si toate limbile pamantului cand tu ai vrea sa auzi engleza cu accent irlandez si sa vezi tipi blonzi? Mi se sopteste in casca ca unul din aceste baruri este langa parcul Stephen’s Greene, pe Baggot Street si se numeste Foley’s Bar. Pe restul va trebui sa le descoperiti singuri. ;) Cheers!

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter si primesti o data pe luna cele mai noi materiale pe mail.
Daca ai cont pe Facebook, hai să ținem legătura și acolo.

Tags

About the author

Ioana

Facebook Website

Odrasla de neam nomad, Ioana calatoreste cu simtul raspunderii din 2007 si scrie despre asta din 2010. Este atrasa de tarmuri stancoase, Orientul Mijlociu, arhitectura si ii place sa aleaga cele mai intortocheate trasee urbane. Se ocupa cu drag si spor de Vanatoarea arhitecturala, ca designer, si de My Secret Romania in calitate de initiator.

28 Responses

  1. Anonim

    Tz tz, Dublin pt insetati the Literary Pub Crawl cu trupa de actori din Duke Pub? Care te iau de-o aripa si te tarasc prin 5 cele mai faimoase puburi intr-o seara? Si pun in scena cate un fragment dintr-o piesa de teatru la fiecare colt de strada in timpul plimbarii?

    Reply
  2. Ioana

    Probabil. Din nefericire, bugetul si ficatul nu m-au lasat sa ma alatur unui astfel de grup.
    Sa inteleg ca tu ai fost?

    Reply
  3. Anonim

    :) da, am avut sansa sa fac turul respectiv recent (l-am gasit din intamplare pe un site cu sugestii de activitati de incercat in Dublin … alaturi de un tur pana la Cliffs of Moher, de o zi)

    Reply
  4. Serban

    Eu nu am fost niciodata in Irlanda, cu toate ca mi-ar placea sa merg. Mai intai as vrea sa vizitez anglia si apoi sa merg si in Dublin.

    Reply
  5. Termopane

    Irlanda nu este tocmai promovata de agentiile noastre de turism. Nici eu nu am fost pana acum dar destinatia este pe lista mea de anul viitor.

    Reply
  6. Ioana

    Hei, noi am luat cardul pe 2 zile si a fost 50 sau 55 de euro. La final am tras linia si a iesit ca am ecconomisit cam 25- 30 de euro. De vizitat am vizitat multe: Wax Museum, Primaria, Dublin Castle, Dublinia,Christchurch Cathedral, St Patrick’s Cathedral, Trinity College, Chester Beatty Library, Inchisoarea si altele care erau gratuite. :)
    Gandeste-te ca intrari incep de pe la 7 euro si unele ajung chiar pe la 10-12 euro.
    Urmeaza luna asta inca vreo doua articole cu Dublin. ;)

    Reply
  7. Zulluf

    Merg și eu în Dublin, dar mai în toamnă! Foarte interesant ce-am citit pe-aici! O singură nelămurire am…nu prea îmi dau seama cum ați ieșit voi atât de în câștig cu Dublin Card/Pass, am găsit că e destul de scump, 65E pe trei zile. Mi-ar plăcea să știu ce ați vizitat :) Eu tot 4 zile voi prinde și cântăresc dacă ar fi avantajos cardul ăsta …
    Aștept cu nerăbdare și alte articole/detalii despre Dublin!

    Reply
  8. Irinel

    Din pacate nu se gaseste bere din aia in Romania. Asa ca mi-am promis ca urmatoarea data cand voi ajunge in Londra sau Dublin imi voi lua si bagaj de cala la avion si la intoarcere voi aduce macar un “six pack” pe care sa il savurez acasa.
    Referitor la atmosfera din pub-uri mi-a placut acel amalgam de nationalitati, si faptul ca lumea era foarte prietenoasa si deschisa, astfel am stat de vorba cu spanioli, polonezi, cehi, dar din pacate nu am reusit sa dam si peste niste localnici. Cel mai probabil motiv este ca localnicii nu prea frecventeaza acea zona de pub-uri unde pretul e pe masura, ei merg in localuri mai putin cunoascute “pentru localnici”, cu preturi la jumatate. Acesta e un motiv pentru care nici eu nu prea frecventez Centru Vechi.
    Imi place mult site-ul vostru, cand l-am descoperit am petrecut o zi intreaga citind toate articolele (nu stiu daca am reusit sa le citesc chiar pe toate), dar ideea e foarte buna si informatiile sunt de mare ajutor pentru cei carora le place sa calatoreasca. Mi-a placut sa vad impresiile voastre si sfaturile despre locurile in care ati fost si le-am comparat cu experientele proprii traite in locurile vizitate si de mine.

    Reply
  9. Ioana

    Hahaha! “Scopul vizitei dvs in Londra?” “Doamna, sa va spun sincer, eu am venit sa fac aprovizionarea…” Nici macar la categoria “turism bahic” nu pot sa-l incadrez.

    Localnicii nu prea stau ei in Temple Bar. Aia e zona de turisti si masina de facut bani. Am cunoscut o elvetianca care l-a intrebat pe ghidul din excursia de o zi la Giant’s Causeway exact asta: unde sunt localnicii? Unde beau ei? I-a spus vreo doua baruri, dar eu am retinut doar unul. Cred ca nu e chiar in interesul lor sa dezvaluie aceste locuri si sa se amestece “rasele”. :P

    Ma bucura cele scrise de tine, Irinel. Daca ai chef, poate pui pe hartie mai multe din aventurile tale si in viitorul apropiat o sa te citesti chiar pe tine. ;)

    Reply
  10. Irinel

    Poate o sa incerc sa povestesc, desi nu sunt un mare scriitor, iar calatoriile mele sunt marea majoritate europene si cam pe unde a fost toata lumea, “clasice” ca sa zic asa.
    Experientele mele sunt gen “city break”, de aceea sunt doar pe batranul continent, iar singura experienta in afara Europei a fost in Africa, in Mali, unde am lucrat cateva luni acum cativa ani, dar asta e alta poveste.
    O sa urmaresc site-ul si cand mai organizati intilniri poate o sa vin si eu, daca se poate si daca pot eu.
    Multumesc

    Reply
  11. Ioana

    Ooo, Mali! Acum chiar m-ai facut curioasa :)

    Cat despre batranul continent, mai are multe suprize de oferit. :)

    Reply
  12. Ioana

    Irinel, vad ca te-ai distrat nu gluma! :)
    Am trecut Bulmers pe lista de “chestii de incercat”. Ai incercat sa o cauti la 100 de beri sau la Beer O’Clock?

    Cat despre meciuri si puburi, am prins si eu un meci in care juca Manchester contra ….contra altei echipe :D. Cand M a dat gol, juma din pub a fost un racnet. Dar atat. Fara injuraturi sau alte cele. Cred ca erau si suporteri ai echipei adverse si in mod ciudat au scapat vii de acolo. :D

    Reply
  13. Irinel

    Am fost in Dublin anul trecut, chiar cand a inceput turneul final al campionatului mondial. Primele meciuri le-am vazut in pub in Temple Bar. atmosfera era una foarte frumoasa, la fiecare meci suporterii ambelor echipe stateau unii langa altii si comentau, unii se bucurau la golurile marcate, altii se intristau, dar in final totul se asezona cu multe beri. Mie personal nu imi place Guiness, dar am gustat alta bere, Bulmers, care e o combinatie de bere cu cidru, al carei gust il stiam de la Londra. Pacat ca la noi toate pub-urile cu specific irlandez au doar Guiness. Noi am mai ajuns in zona Temple Bar si intr-un club, in care am intrat pentru ca de afara se auzea o melodie romaneasca, Inna cred ca era. Lumea foarte prietenoasa inauntru, iar faza cea mai tare a fost ca am dat peste un grup de 5-6 femei in jur de 45-55 ani care se distrau teribil, aveau si niste esarfe pe care scria “Girls night out”. Eu am dat peste ele impins de prietenul cu care eram si nu am scapat pana nu am dansat cu una din ele, care a si vrut sa ma dezbrace (doar de tricou, dar m-am tinut tare), dar cu ocazia asta am pipait-o si eu destul de bine, lucru care nu i-a displacut. In rest am vizitat locurile din acest articol, plus multe altele care merita: catedrala, muzeul vikingilor, curtea colegiului Trinity, gradina zoologica

    Reply
  14. Andrei C

    He he, am fost si eu intr-un bar de irlandezi chiar pe langa hostelul unde am stat. Eram singurii straini si la insistentele noastre trupa a cantat Wiskey in the Jar. Si nu prea te intelegeai cu ei, si erau si oameni beti, din aceia joviali care vin sa dea noroc cu tine si babutze venite sa bea o bere la 11 noaptea ajutate de cadru. Cadru!

    Reply
  15. Ioana

    Ah, ce dragut, am primul comentariu de la tine! :>
    Bai, ai nimerit intr-un loc fain. Care-i ala? Ne zici? Te rugaaaaam frumoooos?
    Deci, babutele alea cu cadru, de care zici tu, sunt super tari! Niciodata nu esti prea batran pentru un paharel! Sau paharoi, avand in vedere despre ce vorbim….

    Reply
  16. Andrei C

    Osheas Merchant Temple Bar, 12 Lower Bridge Street
    Dublin 8, Ireland. Am senzatia ca sunt mai multe Osheas insa nu-mi pasa.

    Reply
  17. Vlad

    oameni buni… va rooog, ganditi-va si la cei care muncesc la ore mai inaintate si NU pot “pupa” si ei o bere. deci m-ati terminat. daca eram o gravida ma aveati pe constiinta ;) jur!

    dublin, te-am trecut pe lista. voi ati umplut paharul… :)

    Reply
  18. Ioana

    Nu am publicat articolul de dimineata special sa nu torturam oamenii. :) Dar ne bucuram ca am mai umplut un pahar. O sa ne schimba sloganul, din “aceeasi lume, alti ochelari” in ” iti facem pofta de calatorii”.

    Reply
  19. Gabi

    @Vlad… foarte fain comentariul! mi-ar placea sa scrii o replica la articolul asta cand te intorci de la Dublin :)

    Reply
  20. cavalerul

    nu am cu cine mere,nici eu,nici el..:)
    asa ca am vrea sa neansoteasca cineva,cine se ofera voluntar..?:)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *