Inconjurul Brasovului in 48 de ore (Bucuresti - Rucar – Bran – Intorsura Buzaului - Bucuresti)

Inainte de a va povesti scurta (dar extrem de relaxanta) calatorie din week-end-ul care abia s-a incheiat, as vrea sa punctez ca sunt un soi de junior in ceea ce inseamna turism in Romania.

Aceasta “evadare” n-a avut ca scop vizitarea de orase si obiective, ci mai degraba gasirea unor locuri in care sa nu mai simt suflul toxic al capitalei. Nu va voi spune despre castelul Bran, cetatea Rasnov sau Brasov, locuri batute si ras-batute de orice turist amator.

Imediat ce am trecut de multimea de localitati gri (Pitesti, Campina si satele de pe langa ele) ne-am lovit de ceea ce pentru mine inseamna adevaratul aer. Am urcat cat de mult ne-au tinut picioarele, ne-am asezat pe iarba de pe varful versantilor si timpul a devenit irelevant – zumzetul masinilor a disparut, singurele sunete fiind ale vantului si ale animalelor din jur. N-am mai avut o senzatie atat de placuta de ceva vreme, era ca si cand timpul ramasese jos, pe soseaua care serpuia in jurul muntilor care ne serveau drept leagan.

Drumul in sine poate fi atat palpitant, cat si incantator: dificultatea soselei este medie, cu asfalt bun (dupa Rucar e chiar perfect), mult sub Transfagarasan – de exemplu. Dar adevarata atractie nu se vede de la volan, ci de pe marginea drumului: zeci de sate rasfirate pe intregi vai, vopsite in culori care par pur si simplu ireale.

Imediat dupa Rucar nu aveti voie sa nu opriti in Dambovicioara – este drumul care trece prin Cheile Dambovicioarei si, dupa sute de serpuiri prin munte, duce la intrarea in Parcul National Piatra Craiului (ca fapt divers, exista cateva sute de trasee montane din acest punct).
Cheile sunt un loc cu adevarat “out of this world” – nu veti avea aici de-a face cu telefoane mobile si alte lucruri de genul asta (retelele GSM nu au fost inventate aici – si slava domnului pentru asta), singurele sunete fiind ale raului Dambovicioara care curge paralel cu drumul.
Pestera este OK, dar putin cam subexploatata – zona accesibila publicului este o idee cam mica.

Dupa o noapte in Bran si evidenta vizita la castel, am plecat spre Buzau, prin (prea putin cunoscuta) Intorsura a Buzaului. Initial am fost indusi in eroare de faptul ca satul cu acelasi nume este intr-o zona absolut banala, cu mult inainte ca peisajul sa devina interesant.
Chiar daca in prima zi am stat pe marginea unor peisaje care ne-au lasat fara respiratie, pot spune cu mana pe inima ca impactul mai mare l-a avut drumul in aceasta a doua zi – Intorsura este ceva ce nu ar trebui ratat.
Cu tot raul de inaltime pe care l-am dobandit in ultimii 5 ani, nu m-am putut abtine sa nu pasesc pe marginea barajului de la Siriu, pentru a admira un peisaj pe care – cel mai probabil – doar Nilul sau Amazonul (pastrand dimensiunile, evident) l-ar mai putea arata. Poate ca sunt peste masura de entuziasmat, dar mi-a placut la nebunie.

Ce e interesant e ca toate gratarele, manelele si gunoaiele au disparut subit imediat dupa ce am trecut de Brasov. Nu vreau sa fiu carcotas, dar am vaga impresie ca Bucurestenilor nu prea le place acest drum...

Inainte de intoarcerea in Bucuresti, dupa un traseu aproape deloc obositor (ca doar ne-am oprit des pentru a respira aerul si a “trage” din frumusetea peisajelor), am reusit sa facem un ocol printr-o zona in care pana si cele mai “suparate” masini 4x4 ar avea dificultati in a avansa: dupa Nehoiu, exista un drum care trece prin comuna Gura Teghii si duce catre una dintre atractiile locale, Focul Viu din Lopatari.
Oricat de interesant vi s-ar parea sa vizitati locul unde gazele naturale izbucnesc efectiv prin scoarta si devin foarte usor flacari uriase, sunt aproape sigur ca veti ajunge acolo cu masina rupta in doua. Noi am renuntat undeva la jumatatea drumului, cand asfaltul facut svaiter a lasat loc unui drum forestier – iar localnicii ne-au sfatuit sa facem cale intoarsa daca nu vrem sa innoptam in zona.

Ultima oprire a fost la infamii Vulcani Noroiosi, loc care nu mi s-a parut nici pe departe atat de rau precum mi-a fost prezentat de cei care au fost deja acolo. Nu este o zona palpitanta, dar pata de uscat din mijlocul verdetii este ceva care trebuie vazut macar o data in viata.

In speranta ca v-am trezit interesul pentru vizitarea altor zone decat mult prea aglomeratele Busteni – Sinaia – Predeal – Azuga – Poiana Brasov, va urez calatorii cat mai placute prin aceasta tara frumoasa.