Iti recomand sa citesti

Muntii Apuseni, taramul apelor buclucaseMuntii Apuseni, taramul apelor buclucase Aventura pe care am trait-o vara trecuta in Apuseni a fost cea care mi-a dat din nou curaj sa revin pe Munte, pe care il indragesc atat de mult incat indraznesc sa-l scriu cu litera mare. O cinste mult...

Citeste tot articolul

Vacanta contra curentului: Roma in februarieVacanta contra curentului: Roma in februarie 14 februarie o sa ma prinda la Roma. Suna romantic, stiu, dar a fost o pura intamplare. Cautam adresa unui restaurant din Bucuresti cand am vazut o reclama cu promotiile Wizz Air. Am intrat pe site, am...

Citeste tot articolul

Sfaturi pentru o calatorie cu buget redusSfaturi pentru o calatorie cu buget redus Inainte de a pleca intr-o calatorie ma gandesc ce pasi trebuie sa fac pentru ca totul sa fie cat mai bine si eu cat mai in siguranta. Asa ca imi pregatesc bagajul de cele mai multe ori mai usor la dus,...

Citeste tot articolul

Ce sa NU vezi in Paris Ce sa NU vezi in Paris Daca vrei sa vizitezi Parisul in cateva zile, probabil o sa iti doresti sa vezi Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Mona Lisa, Champs Elysees, etc Stop. Daca tot ai un timp scurt la dispozitie, de ce...

Citeste tot articolul

Câteva sfaturi pentru fotografia de vacanțăCâteva sfaturi pentru fotografia de vacanță Fotografia de vacanță nu cred că e mai specială decât orice alt tip de fotografie. Totuși ea cred că are pricipalul scop de a capta momente și locuri unde probabil nu vom mai ajunge sau ajungem...

Citeste tot articolul

  • Prev
  • Next

Misterele Romei

02-02-2010 | Scris de : Alexandra | In categoria : Recomandari, Roma

5

isola_tiberinaPentru mine calatoriile sunt ca mersul la scoala, pentru ca inainte sa plec la drum, imi fac intodeauna temele de acasa. Imi place la nebunie sa petrec ore in sir cautand sa cunosc cat mai multe despre locurile in care ma vor duce pasii. Asa se face ca inainte de a-mi face bagajul pentru cele 5 zile petrecute in Orasul Etern acum un an, aveam deja bine pus la punct un bagaj mult mai important, care care m-a facut sa inteleg cu adevarat povestea Romei. Din valiza mea am extras pentru voi cateva dintre curiozitatile care m-au fascinat atunci cand am inceput sa descopar Roma:

In ianuarie 2007, un arheolog a anuntat ca e posibil sa fi gasit faimoasa pestera Lupercal (in care gemenii Romulus si Remus au fost alaptati de lupoaica), la 16 m sub resedinta lui Augustus, Domus Livia, de pe Dealul Palatin.

Castelul San Angelo a fost pe rand mausoleu si fortareata, pana in secolul XIV, cand Papa l-a convertit in Castel si l-a unit cu Basizica San Pietro printr-un coridor, numit Passetto, folosit uneori de Papi in caz de pericol. Passeto joaca un rol foarte important in romanul Ingeri si Demoni al lui Dan Brown. Vatican a folosit ulterior castelul si ca inchisoare, unde se faceau si executii.

CastelSantAngelo-2

Podul San Angelo care conduce la Castel a fost folosit pentru mai multe secole pentru a „expune” pe cei executati.

Denumirea „San Angelo” vine de la o viziune pe care Papa Gregorio cel Mare a avut-o in anul 590, care intruchipa un inger pe mausoleu, cu o sabie care anunta sfarsitul ciumei. Dupa aceasta a aparut si statuia ingerului care poate fi vazuta si acum pe Castel.

La Colosseum au murit 500.000 de oameni si peste 1 milion de animale salbatice.

Colosseumul este unul dintre simbolurile campaniei impotriva pedepsei cu moartea si este luminat pe timp de noapte cu auriu, atunci cand oriunde in lume este abolita pedeapsa cu moartea sau o persoana condamnata la moarte este eliberata sau ii este schimbata pedeapsa.

Vittorio_Emmanule_Monument_1

Desi atrage multimi de turisti, Monumentul dedicat lui Vittorio Emanuel II este foarte controversat si este poreclit de romani Dintele fals, Tortul de nunta sau Masina de scris, pentru ca este considerat mult prea mare si pompos.

Fontana dei Quattro Fiumi din faimoasa Piazza Navona este incadrata de 4 zei care simbolizeaza cele 4 mari fluvii cunoscute la vremea cand a fost construita: Nil, Gange, Dunarea si Plata.

Capela Sixtina pictata de Michelangelo a distrus vederea artistului, in principal datorita conditiilor proaste in care a lucrat intre anii 1508 si 1512, sub presiunea constanta la Papei. Atunci cand a fost chemat pentru aceasta lucrare, Michelangelo lucra la mormantul Papei si nu a fost deloc incantat de schimbare, insistand ca este sculptor si ca dispretuia frescele.

Chapelle_sixtine

La 60 de ani Michelangelo a fost din nou chemat impotriva vointei sale pentru a picta Judecata de Apoi pe Capela Sixtina. Autoportretul lui Michelangelo apare de 2 ori in Judecata de Apoi: pe pielea jupuita pe care o tine Sfantul Bartolomeu in mana stanga şi in figura care priveste incurajator pe cei care se ridica din morminte.

Capela Sixtina are forma dreptunghiulara, cu laturi de 40,93 m x 13,41 m, care sunt exact dimensiunile Templului lui Solomon din Vechiul Testament.

O legenda spune ca in noaptea dintre 4 si 5 august 358, Fecioara Maria a aparut in fata Papei Liberius si a unui nobil roman, Johannes, spunandu-le să construiasca o biserica in locul unde va cadea zapada a doua zi. Se pare ca a doua zi a nins pe dealul Esquilin, cu toate ca era mijlocul verii, zapada delimitand in plan Bazilica Santa Maria Maggiore.

Se spune ca sculptorul statuii care il intruchpeaza pe Moise din Fantana Acqua Felice a murit de suparare sau s-a sinucis din cauza comparatiei cu statuia lui Moise a lui Michelangelo.

Inainte de construirea peretilor care delimiteaza cursul raului Tibru, acesta iesea adesea din matca, iar in anul 1580 inundatiile au fost atat de mari incat in Piazza Spagna apa atingea 1 metru. Cand apele s-au retras, in mijlocul pietei a fost uitata o barca, de unde si forma faimoasei Fontana della Barcaccia, o barca pe jumatate scufundata.

Fontana di Barcaccia

In antichitate, Insula Tibrului era evitata datorita povestilor negative asociate cu aceasta. Doar criminalii si bolnavii contagiosi erau izgoniti aici. Dupa ce Roma a fost lovita de ciuma in anul 293 i. Hr., senatul roman a decis construirea unui templu dedicat lui Aesculapius, zeul medicinii si vindecarii. Atunci cand delegatia insarcinata cu aducerea statuii zeitatii a plecat spre Grecia cu vaporul, conform credintei magice, au luat cu ei un sarpe. La intoarcere, acesta a sarit in apa si s-a dus pe Insula, ceea ce a fost considerat un semn de la zeu, care dorea ca templul sa fie construit in acel loc. Astfel templul a fost ridicat pe Insula Tibrului si tot conform acestei legende, Insula a fost ulterior modelata sub forma de vapor.

La Roma au fost aduse 8 obeliscuri egiptene, dintre care cel mai mare din lume, cu peste 230 de tone, il gasiti in Piazza di San Giovanni in Laterano.

Nu in ultimul rand as vrea sa recomand celor care au in plan o vizita la Roma cateva dintre preferatele mele:

  • Chiesa del Sacro Cuore del Suffragio, o biserica neogotica micuta, pe care, daca sunteti amatori al acestui stil, o gasiti pe malul Tibrului, in apropierea Castelului San Angelo.

chiesa_sacro_cuore_del_suffragio

  • Piramida lui Cestius, construita din caramida acoperita cu marmura, care contrasteaza puternic cu Porta San Paolo, una dintre portile sudice din zidurile Aureliene.

Piramida Cestius si Porta san Paolo

  • Largo di Torre Argentina, o piata care adaposteste ruinele celor mai vechi patru temple republicane romane si ale Teatrului lui Pompei. Pentru iubitorii de pisici, aici se afla si un adapost, iar volunatarii care se ocupa de acesta ofera turistilor un tur al ruinelor, pentru care fiecare poate face o donatie pentru adapost.
  • Pentru final am pastrat Piazza dei Cavaleri di Malta, care este locul meu preferat din Roma. Nu vreau sa va stric surpriza, asa ca va voi lasa pe voi sa descoperiti misterul acestui loc. Va asigur ca nu veti fi deloc dezamagiti de ce veti gasi aici, ci dimpotriva, veti fi fascinati.

S-ar putea sa te intereseze si:

Comentarii (5)

Roma e superba, o sa iti placa. Mie mi-a placut foarte mult.

Foarte tare! Am fost la Roma in vara, mi-am rupt o pereche de papuci in 3 zile de colindat si tot nu stiam lucrurile scrise de tine. Oricum, cred ca ai nevoie de o viata ca sa descoperi tot ce se ascunde… acolo.

@Razvan Pascu Si eu sunt aproape sigura ca o sa-mi placa. Am inceput sa-mi fac planul, ce vizitez si cand si am impresia ca 5 zile sunt total insuficiente :)

Vorba Gabrielei, ai nevoie de o viata ca sa descoperi intreaga Roma.

:) ) @Gabi Eu a trebuit sa-mi cumpar acolo alte incaltari ca ale mele m-au terminat in 2 zile cred… :)

@Adriana Eu in 5 zile am vazut destule, cu planul facut temeinic. Cu siguranta vei vedea foarte multe, daca nu tot ce e mai important! ;) Daca vrei muzee, lasa-le pe seara cand afara deja s-a intunecat, dar banuiesc ca deja te gandisei la asta :)

pfiuuu!… Am crezut ca nu mai termini cu destinatiile. :) Ai calatorit mult.
Doar Anglia, Scotia si Malta sunt cateva destinatii unde te pot orienta in mare. Recomand cele trei locatii. Sunt superbe. Sper sa ajung sa ma plimbaresc si eu pe unde imi doresc.
Drum bun in continuare!

Lasa un comentariu