imaginea utilizatorului Elena

O plimbare prin muntii Retezat

retezat2Dupa un weekend prelungit ce s-a desfasurat in Muntii Retezat am revenit cu forte cat de cat proaspete, parandu-mi rau ca m-am rupt de “virginitatea” naturii.

Drumul obositor l-am parcurs cu masina; decat sa petrecem 12 ore in tren am zis ca 6-7 ore sunt mult mai omenesti. Plecati dis de dimineata, am intalnit pe traseul nostru indicatoare catre Pestera Muierii, Polovraci, Biserica dintr-un lemn, am trecut prin Horezu cu ale sale ceramici pictate si prin minunatul Defileu al Jiului.

Lucrarile pe aceasta arie ne-au intaziat un pic insa peisajul ne-a dat de lucru. Am ajuns in satucul Salasu de Sus unde un vechi membru de pe Couchsurfing isi pune la dispozitie casa, cat si cabana de la Pietrele, pentru orice trecator obosit de pe drum. Mihai (gazda noastra), ardelean get beget, ne-a facut sa radem timp de aproximativ o ora, dupa care ne-am continuat drumul pana la Carnic, una din intrarile in Parcul National Retezat.

retezat3

Dupa ce ne-am “abandonat” masinuta care ne purtase pana la parc am luat bagajele si am pornit frumos pe drumul plin de bolovani pana la Cabana Pietrele timp de doua ore. Aici mai erau si alti membri de pe CS care urmau sa porneasca si ei pe traseele pline de grohotisuri ale Retezatului. Cabana lui Mihai din munti este situata langa un parau care se aude si in toiul noptii, plus ca esti inconjurat de brazi inalti si simti ca aici te pierzi in linistea naturii.
A doua zi de dimineata am luat rucsacii, incarcati cu tot strictul necesar si am pornit spre cucerirea varfurilor semete. La inceput drumul a parut prietenos, drum forestier, cu putine stanci, insa dupa ce am ajuns in Valea Stanisoarei am inceput sa fim pusi la incercare de bolovanii care apareau inaintea noastra.

retezat_lacul_bucura

Ziua se anunta una innorata si ajunsi la poalele Retezatului am decis sa nu urcam in varful acestuia, nori mari si grosi amenintand siguranta pe traseu. Luandu-mi ramas bun cu greu de la Varful Retezat (2482 m) am inceput sa urcam Saua Retezat si Saua de Iarna ca sa ajungem la Lacul Bucura. Traseul este destul de greu, insa plin de surprize, mereu stai incordat ca sa vezi unde iti pui piciorul si daca esti in siguranta. Bolovanii sunt destul de inselatori, unii sunt destul de instabili si daca nu verifici cum trebuie risti sa iti fuga de sub picioare. Dupa ce am mers aproape lipita de peretele stancilor ascutite, uitandu-ma cu oarecare stangere de inima in partea dreapta unde se creea un hau am ajuns si pe platoul Lacului Bucura, cel mai intins lac glaciar din Romania.

Vantul puternic ne-a izgonit repede de langa lac, luandu-ne provizii din apa Bucurei am pornit spre Pietrele, cu gandul sa nu ne prinda noaptea pe drum. De data aceasta am luat alt traseu si anume Custura Bucurei-Valea Pietrele. In drumul nostru am intalnit o cireada de vaci si cai lasati pe pajiste parca la intamplare.

retezat1

Noaptea nu a ezitat sa ne surprinda, insa deja intrasem in padure si cat de cat nu eram expusi. Indicatoarele ne-au indus un pic in eroare deoarece la un moment dat am gasit unul pe care scria Cabana Pietrele ½ h, dupa 25 de min de mers sa intalnim altul in care pana la aceeasi destinatie mai aveam 15 min si dupa alte 20 de minute sa gasim un ultim indicator in care ni se arata ca mai avem de parcurs inca alte 30 de minute.

Pe langa aceasta greseala am ramas un pic dezamagita de modul cum sunt administrati banii pentru intretinerea parcului. Pe site-ul lor www.retezat.ro scria ca taxa de intrare in Parc este de 5 lei, valabila timp de 7 zile si pe langa chitanta primesti si un sac menajer in care sa-ti strangi gunoiul si la iesirea din parc sa-l arunci la primul container. Am primit chitantele insa sacul a trebuit sa-l aduc de acasa. Si ce m-a surprins a fost pretul hartii-15 lei. In parcul Apuseni ti se dau pliante mici unde ai traseele si nu te costa nimic. Iar in parc sa nu va asteptati sa nu gasiti deloc hartii, dimpotriva am gasit ambalaje de ciocolata, bomboane acolo unde nu te astepti - pe coamele muntiilor, unde traseele sunt greu accesibile.

Insa lasand aceste mici incoveniente, Parcul iti ofera peisaje de neegalat, flori rare si fauna destul de bogata comparativ cu alte Parcuri Nationale din Romania. Dupa o zi in care am mers 12 ore cu mici pauze, am simtit ca nu mai am oase sau muschi, insa am revenit in Bucurestiul fierbinte cu multa putere de munca si cu parere de rau ca m-am rupt de natura. Nu pot sa va urez decat sa aveti parte de cat mai multe weekenduri ca ale mele-deconectate de monotonie, pline de noutate si cat mai aproape de natura.

Poze realizate de Silviu Hudini

Comentarii (3)

imaginea utilizatorului vio

Unde in Apuseni?, ca in afara de Scarisoara unde odata cu biletul primesti, este drept, si un mic pliant nu am intilnit asa ceva.Sau poate pentru ca Apusenii, sunt Parc Natural si nu National?
Sarutmina.

imaginea utilizatorului Elena

Eu am fost acum 2 ani in Parcul Natural Apuseni (in text nu am specificat ce tip de parc e:d). Atunci am avut noroc pt ca am fost intr-un grup de 15 persoane si probabil fiind mai multi au fost si ei mai darnici. Am primit insigne si postere cu Parcul Apuseni:d.

imaginea utilizatorului Cristina

Eu am fost anul acesta in August in Retezat. Am campat la Bucura... e cam frig noaptea - dar a meritat chinuiala - am ajuns pe cele mai inalte varfuri din Retezat.

http://www.cazareplacuta.ro/retezat/lacul-bucura-muntii-retezat/

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Daca ai un cont de Gravatar asociat cu adresa de email, acesta va fi folosit pentru afisarea avatarului tau.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare