Un weekend pe Transfagarasan

Cred ca Transfagarasan este cuvantul de pe buzele tuturor in ultimul timp. Toata lumea care nu a fost abia asteapta sa-l vada, iar toti cei care au fost se gandesc cum sa faca sa mai mearga o data si inca o data… Si apoi, cine nu ar fi fascinat de o sosea care traverseaza cel mai inalt lant muntos din Romania, Muntii Fagaras, ajunge la o altitudine de 2042 m si trece prin munte prin cel mai lung tunel rutier din tara, de 887 m?

Prima data cand am aflat de Transfagarasan a fost prin anul 2006 cred, si am cascat niste ochi cat cepele cand am vazut ca exista o asa minunatie in Romania si eu n-am mai auzit de ea pana atunci. Am avut un mic soc, atat placut, cand l-am descoperit, cat si neplacut, cand am aflat ca e inchis din noiembrie pana in iulie. Si uite asa a inceput o asteptare insuportabila, care s-a terminat cat se poate de fain cu o iesire de weekend cu gasca din facultate, in plina practica, in vara anului 2007.

Si de atunci tot visam sa ma mai intorc, asa ca anul acesta planificasem sa mai parcurg o data Transfagarasanul in august, cand vom face o portiune din traseul de creasta a Fagarasilor.

Insa joi, 10 iunie, am incropit spontan o excursie de o zi cu scopul de a urca pe Vf. Vanatoarea lui Buteanu. Zis si facut. Sambata, 12 iunie, intr-o zi extrem de calduroasa pentru acea perioada, treziti de la 5 fara un sfert, ne-am imbarcat spre Transfagarasan. Aflasem de vineri ca la Balea urmau sa fie Serbarile estivale ale zapezii, asa ca ne-am dat seama ca va fi foarte aglomerat, dar noi aveam alta treaba de rezolvat :)

Transfagarasanul se deschide in fiecare an in mod oficial la data de 1 iulie, astfel ca in acel weekend, drumul nu era deschis oficial, insa se putea circula fara probleme, iar tunelul era deschis si curatat de zapada. Pe partea din Sibiu insa, pe unde am urcat noi, in cateva locuri mai erau pereti de zapada care faceau circulatia posibila doar pe o banda. Intr-un loc era zapada chiar pe ambele parti ale drumului, si am trecut cu masina printr-un tunel format de parapetii de zapada.

Cand am ajuns sus la Balea Lac, fiind destul de devreme, linistea inca era la ea acasa. Erau cativa schiori care se bucurau de zor de zapada care inca se tineau pe pozitii, lacul era dezghetat abia pe jumatate, si noi ne uitam un pic descumpaniti spre traseul nostru, care parea blocat de o limba mare de zapada, care putea fi periculoasa.

Ne-am propus insa sa urcam pana unde se poate si sa vedem ce si cum la fata locului. Spre uimirea mea, care nu ma asteptam mai deloc sa ducem la bun sfarsit acest plan un pic uschit, am reusit sa ocolim limba respectiva, si inca una care ne-a iesit in cale pe traseu, si astfel la ora 13 eram la 2507 m, o reusita la care nu prea mi-am permis sa visez asa repede.

Daca nu sunteti amatori de trasee dar vreti totusi sa admirati caldarea Balea de la inaltime, puteti urca un pic, cu multa atentie, pe traseul marcat cu triunghi albastru care duce spre Saua Caprei, pana cand sunteti multumiti de ceea ce vedeti :) Atentie insa: nu mergeti decat cu incaltari adecvate, cei mai indicati fiind bocancii sau niste sandale de munte zdravene, pentru ca terenul este destul de accidentat, departe de o plimbare prin padure.

Cand am revenit de pe traseu, deja toata zona era impanzita de turisti, care mai de care, putini imbracati ca de munte, multi „costumati” complet neadecvat. Serbarile erau chipurile in toi, galagia era destul de mare, in special de la niste ATV-uri si de la muzica de la terasa, asa ca ne-am decis sa fugim repede prin tunel si sa coboram spre Lacul Vidraru, cat mai departe de aglomeratie.

Nu m-am decis insa care jumatate din Transfagarasan imi place mai tare, dar inclin spre cea din Arges, in special datorita Cascadei Capra, care cade pe stanca pe o inaltime de 35 de metri intr-un spectacol inedit pe marginea soselei, unde e chiar o provocare sa parchezi, pentru ca nu exista locuri de parcare amenajate, ci am senzatia ca se largeste drumul un pic.

Am oprit si in alte locuri in care se putea, pentru a mai fura in aparatul foto cate ceva din privelistea pe care nici acasa nu ma mai satur sa o privesc, daramite la fata locului.

Am coborat incet incet spre Lacul Vidraru, pe portiunea din Transfagarasan care din pacate s-a deteriorat destul de rau, insa cu viteza redusa totul este ok.

La Vidraru nu am poposit foarte mult, caci foamea de dupa traseu ne cam facea sa mergem in zig zag, insa am vazut ca mai exista si acum platforma de bungee jumping, dar n-am vazut nici de data asta pe nimeni pe acolo. Probabil trebuie sa suni daca vrei sa te arunci cu capul in jos :)

Prima data cand am fost aici insa, ne-am cocotat la omul de fier, de unde am putut admira o panorama deosebita asupra lacului.

Atunci am facut un traseu de weekend destul de indraznet: Bucuresti – Manastirea Curtea de Arges – Lacul Vidraru – Cascada Capra – Balea Lac – Cetatea Slimnic – Sibiu – Sighisoara – Bucuresti.

Cetatea Slimnic este cetatea mea preferata din Romania, despre care puteti citi cateva detalii aici.

Daca insa nu va doriti un traseu atat de lung, sau daca ati vazut deja Sibiu si Sighisoara, v-am pregatit special un traseu de weekend cu plecare din Bucuresti care cuprinde cateva din obiectivele pe care eu le-am vazut in alte ocazii, care mi-au placut foarte mult.

Este vorba despre: Bucuresti – Manastirea Curtea de Arges – Cetatea Poenari – Lacul Vidraru – Cascada Capra – Balea Lac – Biserica fortificata Carta – Cetatea Fagarasului - Biserica fortificata Prejmer – Brasov – Bucuresti

Pentru a ajunge la Cetatea Poenari, dozati-va bine efortul pentru a urca cele 1480 de trepte si veti fi rasplatiti. Cateva poze de la Cetatea lui Tepes gasiti pe pagina noastra de facebook, despre Bisericile fortificate din Carta si Prejmer am scris in detaliu in doua articole in urma excursiei pe care am facut-o anul trecut, iar despre Cetatea Fagarasului am scris aici.

Daca nu ati vazut inca Transfagarasanul, nu pot sa va spun decat ca ceea ce vedeti in poze este de 10 ori mai frumos in realitate si chiar daca nu o sa aveti norocul meu sa fie extraordinar de senin cand mergeti, o sa plecati de acolo visand la momentul revenirii.

Cu bune cu rele, Transfagarasanul este pentru mine o „minune” pe care trebuie sa o pretuim, asa ca va rog din suflet sa nu uitati, cand il parcurgeti, ca aici au murit sute de muncitori pentru ca noi sa putem traversa Fagarasii cu masina.

Nu vreau in nici un caz sa inchei trist, caci scopul este sa impartasesc cu voi din bucuria pe care o am eu cand calatoresc, asa ca va intreb, pe cei care ati parcurs deja Transfagarasanul: voua care dintre jumatatile Transfagarasanului va place cel mai mult, cea din Sibiu, sau cea din Arges?