La sfarsitul unui an, de obicei, tragi linie si faci calcule ca sa vezi ce ai realizat in anul respectiv. Pana acum pe plan profesional am avut intotdeauna realizari, asa ca planul personal ramanea cumva in umbra. Anul acesta a fost diferit, iar una din marile realizari a fost ca am ajuns la Paris cu autostopul. Cred ca am mai mers de vreo 2 ori cu straini in masina in Romania, dar pe distante mici. De data aceasta, am facut mai mult de 400 de km in 7 ore.

Am fost pe 21 iunie la CS MidsummerNight, o intalnire organizata de grupul de Couch Surferi(www.couchsurfing.org) din Utrecht si mi-a placut foarte mult. Am intalnit o multime de oameni, dar mi-a atras atentia un tip care povestea cu dezinvoltura despre cum face el autostopul din Olanda in Polonia si inapoi fara sa clipeasca. Mi s-au parut povesti de domeniul fantasticului si incercam sa-i argumentez ca eu n-as face niciodata asa ceva.

De la stanga la dreapta: Jonas, Francois, Isa, Francien, Tommy, Jasper si Robbert.

De ce? Pentru ca e periculos, pentru ca ar innebuni ai mei daca ar afla, pentru ca nu poti sa comunici cu polonezii in poloneza, etc. Am gasit o mie si una de motive. Tot de la el am aflat ca exista foarte multi oameni in lume pentru care autostopul e un stil de viata (ei nu concep sa plateasca pentru transport si calatoresc, in medie, mult mai mult decat noi… ceilalti) si ca exista si site-uri pe care poti afla sfaturi despre cum sa faci autostopul. http://hitchwiki.org/ – The Hitchhiker’s Guide to Hitchhiking the World este cel mai cunoscut dintre ele si are peste 1500 de articole in varianta in engleza.

Personajul de care povesteam, Tommy (http://surferofcouches.blogspot.com/), mi-a mai povestit ca a mers la Paris cu cateva zile in urma ca sa ia o prietena si sa o aduca la acel eveniment. A facut autostopul pana la Paris, a adus-o la eveniment si urma sa o duca inapoi, toate cele 4 deplasari cu autostopul. Mi s-a parut nebunesc si dragut in acelasi timp si a inceput sa incolteasca in mintea mea un gand: “N-as putea sa-i insotesc si eu?”. Stiam ca e mai greu sa faci autostopul in 3, dar ma bazam pe experienta lui si incepeau sa mi se topeasca argumentele in fata ideii de Paris, de aventura si de noi experiente.

Asa a aratat harta acelor zile: am venit cu trenul de la Groningen la Utrecht, m-am convins singura ca ar fi fain sa fac autostopul la Paris, m-am dus inapoi la Groningen sa ma invoiesc de la scoala si m-am intors la Leiden ca sa ma intalnesc cu tovarasii de drum.

Acelasi gand de aventura l-a avut si un alt prieten de-al lui Tommy, asa ca déjà eram 4: Natalia (cea care trebuia sa se intoarca la Paris), Tommy (cel cu experienta in ale autostopului), Jonas (care nu mai facuse asta niciodata) si eu (tot atat de noua in bransa ca si Jonas). Am facut perechi pentru ca nu puteam merge toti 4 si s-a stabilit sa mergem eu si Jonas si Natalia si Tommy. Toata seara dinaintea plecarii am primit sfaturi:
• Sa nu va urcati intr-o masina daca soferul nu va inspira incredere
• Sa va asigurati ca merge in aceeasi directie si ca va poate lasa la o benzinarie mare pe autostrada
• Sa lasati o impresie buna, ca sa mai ia si alti autostopisti alta data…
• Sa cautati masinile cu numar de Franta…

De fapt, procesul e destul de simplu: te inarmezi cu cartoane, marker permanent, un atlas de harti, apa si ceva de papa si esti gata de plecare. Inainte de asta, verifici sfaturile de pe “hitchwiki” si vezi care e cel mai bun punct de pornire. Noi am plecat intotdeauna de la benzinarii, pentru ca poti sa vorbesti un minut sau doua cu oamenii si iti poti da seama daca sunt ok sau nu. Acelasi lucru e valabil si pentru soferi pentru ca au mai mult timp la dispozitie sa se gandeasca daca te iau sau nu. Daca stai pe marginea drumului cu degetul sus, ei au la dispozitie doar cateva zeci de secunde sa te observe, sa proceseze si sa opreasca.

Eu si Jonas am plecat primii din Leiden pentru ca Tommy a vrut sa se asigure ca ne-experimentatii sunt pe cale, am debarcat in Rotterdam la o benzinarie si am inceput sa ne incercam norocul. Primele 3-4 incercari sunt destul de frustrante: te fastacesti, ti se pare ca lumea se uita ciudat la tine, dar apoi te obisnuiesti si incepe sa-ti mearga. A doua masina in care ne-am urcat a fost un BMW X5 si tipul care ne-a luat ne spunea ca si el a facut autostopul in tinerete si ca a fost de curand cu sotia la Paris. Ne-a recomandat un bar in care sa mergem. Apoi… am gasit pe cineva care ne-a dus la Bruxelles, am traversat orasul si Jonas a gasit o familie de germani care mergea in vacanta in Normandia cu rulota. Ne-au lasat intr-o parcare mare, am mancat ceva si am gasit si ultima masina, a unui domn foarte respectabil care mergea chiar la Paris. Am vorbit in acea zi in olandeza, engleza, germana si franceza, am mers cu masini ultimul tip, dar si cu un tir si cu o rulota. Una peste alta, ne-am descurcat de minune. Tommy si Natalia au ajuns cu 4 ore mai tarziu decat noi si pareau extrem de obositi.

Am vazut Parisul pentru prima oara acum 9 ani si am stat o zi… alergand oarecum de la un obiectiv turistic la altul: Louvre, Tour Eiffel, Arc de Triomphe de l’Etoille. Imi amintesc foarte clar ca locul meu preferat a fost Trocadero, esplanada de pe care poti privi Turnul Eiffel sigur de faptul ca doar tu gusti momentul, nu si cealalta mie de turisti de prin preajma.

Si… iata-ma la Paris din nou. Soare, gradinile Versailles, fantanile arteziene din fata Luvrului, plimbarea pe malul Senei si scanteile de la ora 23.00 de la Trocadero m-au facut sa plutesc. Am ajuns la 7 seara, marti si am plecat la 14.00, miercuri. Am avut mai putin de o zi la dispozitie sa “simt” orasul, dar acum stiu ca vreau sa ma intorc. Si mai stiu ca e minunat sa lasi lucrurile sa ti se intample.

Prima experienta cu autostopul e foarte importanta. Iti da incredere in tine si in acest fel de a calatori sau te sperie si te descurajeaza. Va recomand sa mergeti cu cineva care a mai facut asta sau cu cineva care are o atitudine pozitiva si nu se lasa usor descurajat. Eu am depasit multe praguri emotionale datorita acestei calatorii si mi-am propus sa merg si singura cu autostopul. De fapt, a doua mea calatorie de acest fel a fost Praga – Arad, o zi, singura, hitchhiking. Despre asta, intr-un articol viitor…

S-ar putea sa te intereseze si:

• Despre starea de “orice e posibil” – un interviu cu Mihai Iordache (II)
• Despre starea de “orice e posibil” – un interviu cu Mihai Iordache (I)
• 10 locuri “romanesti” la Paris
• Love is in the air, in Paris
• Ce sa NU vezi in Paris