Am promis continuarea articolului si iata ca am ajuns sa o scriu. M-a inspirat intalnirea cu un calator care s-a intors din Nepal in Romania avand buget 0 pentru transport. O sa va scriu si despre el si aventurile lui.

Mi-am dat licenta pe 11 septembrie si pe 12 seara eram déjà in Arad gandindu-ma la aventurile ce urmau. Plecasem de-acasa de dragul plecatului si ca sa ajung la o intalnire CouchSurfing cu acelasi acronim, CS – Czech Surfing, la Praga. Am intalnit oameni faini, am intalnit si romance stabilite acolo, am participat la sesiunea de free hugs in centrul orasului, am facut poze.

Atmosfera centrului vechi e autentica si pe fiecare straduta ma asteptam sa intalnesc un sambelan sau un cavaler in armura. In curtea castelului una din ulicioare are mai multe magazine si ma vedeam intr-o rochie de epoca, alegandu-mi un evantai sau o papusa cu fata de portelan.

M-au impresionat castelul si catedrala si va recomand sa va duceti pregatiti (ori cu un bagaj de cunostinte solide de istorie ori cu un ghid) ca sa intelegeti rolul lor in dezvoltarea orasului. Ceasul astronomic e la locul lui (l-am vazut de curand si intr-un film din 1988 cu Lena Olin si Daniel Day Luis) si atunci cand anunta ora fixa este vedeta pietei. Toata lumea se aduna in fata pentru a vedea figurinele miscandu-se.

Am stat o saptamana in Cehia – cateva zile la Praga si cateva zile in Decin – si mi-a placut foarte tare: mancare buna (doar sa nu va duceti pe strada de restaurante dinspre podul castelului), oameni draguti, koffola (un fel de cola autohtona, mai buna si mai sanatoasa) la draft in fiecare bar.

Bugetul meu de student era insa destul de limitat, am stat cat de mult am putut si cand am ramas fara bani am decis ca e momentul sa ma intorc. Autocarul nu mai era o optiune, pentru tren nu prea mai aveam bani, asa ca a ramas varianta “ia-ma, nene!”. Zis si facut, am intrat pe net, pe hitchwiki.org, ca sa vad cel mai bun loc de plecare dinspre Praga spre Budapesta. Am intrat pe couchsurfing.org ca sa imi asigur o canapea in Budapesta pentru noaptea urmatoare. Am avut noroc si m-a acceptat cineva asa ca nu-mi ramanea decat sa aflu cu ce ajung la acea benzinarie de pe autostrada pe care o descriau prietenii mai experimentati de pe hitchwiki. A se observa sirul deciziiilor si al intrebarilor la care trebuie sa gasesti raspuns:

1. plec
2. de unde plec?
3. cat estimez ca pot sa calatoresc intr-o zi?
4. unde dorm noaptea?
5. la ce ora imi propun sa fiu pe drum?

Eram intr-un autobuz la 5.25 dimineata, pe la 6 si un pic eram in metrou, apoi am mai luat un autobuz si am ajuns undeva la periferie, cand soarele abia se trezea. Indicatiile spuneau ca trebuie sa ma indrept catre autostrada, sa traversez un pod si sa ajung in benzinaria cu pricina. Doar ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ: am ajuns intr-o benzinarie, pe autostrada, dar pe sensul gresit. Cum traversam autostrada? Incet si cu grija. Am descoperit pana la urma podul si am ajuns la locul potrivit, dupa 2 ore, obosita, adormita si cu inima destul de agitata.

Urma partea grea: sa gasesc prima masina in drumul meu spre Budapesta. Aveam harti, semne si un arsenal de 4 limbi straine. Primul sofer, prima oferta: un sofer slovac ce isi conducea tirul pana in Budapesta. Nu-mi venea sa cred ca pot fi atat de norocoasa si ca o sa merg direct la Budapesta. Am plecat fericita catre magazin sa-mi iau ceva, in timp ce soferul de tir era la masa si am trecut prin parcare pe langa o masina de Romania. M-am oprit langa ea si cantaream optiunile: sa intreb, sa nu intreb? Am intrebat unde merg si mi-au raspuns ca se intorc la Sibiu. Apoi am intrebat daca ma iau si pe mine si au zis da. A doua intrebare, al doilea raspuns: Praga-Arad, o singura zi, o singura masina. Am ajuns mult mai repede decat cu autocarul si mult mai ieftin (mai exact gratis) si mi-a dat mai multa incredere in mine decat faptul ca mi-am luat licenta cu nota mare. Am simtit ca pot sa fac orice si oricand, daca imi propun.

Putem sa spunem “a avut noroc”, “e inconstienta” sau “sigur i se poate intampla ceva”. Cred ca norocul ti-l faci singur si primul pas e legat de curaj: trebuie sa indraznesti pentru ca norocul nu te prea gaseste atunci cand dormi sau stai la televizor. Mi se pare ca de fiecare data cand comentam: “e periculos”, “exista metode mai sigure” mai ridicam un perete intre noi si ceilalti, intre noi si cei pe care i-am putea cunoaste calatorind astfel.

Nu exista niciun mijloc de transport 100% sigur, nu exista loc 100% ferit de pericole, asa ca de ce sa nu calatoresti acum pe bani putini, lasand loc in inima ta pentru aventura si cunoastere? De ce sa astepti momentul cand vei avea bani, un concediu imens (de doua saptamani) si multe vise incuiate undeva intr-un coltisor?

S-ar putea sa te intereseze si:

• Despre starea de “orice e posibil” – un interviu cu Mihai Iordache (II)
• Despre starea de “orice e posibil” – un interviu cu Mihai Iordache (I)
• Autostopul ca metoda de a calatori