Ce m-au invatat calatoriile de pana acum pentru o aventura in jurul lumii

9

Nu mai ştiu la ce coadă aşteptam atunci când m-am ciocnit, întâmplător, în 2010, de Tim. Însă ştiu exact că mi-am făcut curaj să-l întreb cât îl costă avionul pentru anul sabatic în jurul lumii pentru care ştiam că se pregătea de ceva vreme. Mai întâi a râs şi a zis că după planificarea mai amănunţită a traseului şi-a dat seama că dacă e să vadă tot ce-şi doreşte, anul se cam transformă în doi ani. Lăsând asta la o parte, a cumpărat un bilet multiplu pe care a dat cam 10.000 de euro. Am căscat ochii a mirare. Era o sumă mare, dar pentru o călătorie în jurul lumii parcă nici nu era, de fapt, aşa scump.

La patru ani distanţă, astăzi, am căscat ochii şi mai mari când am văzut cât costă un bilet Round the World Skyteam. Există patru trepte de preţuri, în funcţie de numărul de mile parcurse. Cel mai ieftin e în jur de 2800 de euro, cel mai scump cam 5000 de euro. Am râs în sinea mea, n-are cum să fie aşa! Şi m-am apucat să fac o simulare. Eram convinsă, convinsă că până să ajung să dau cu cardul apar costuri ascunse.

Eheeei, şi-acum să vezi distracţie. Gândeşte-te unde vrei să mergi, mi-am zis. O avalanşă de ţări/oraşe mi-au venit în minte: Moscova, Norvegia, Uzbekistan, Maroc, Africa de Sud, India, Zanzibar, Cuba, Peru, Guatemala, El Salvador, Chile şi Rio. După care m-am gândit la Bogdan care ştiu că vrea musai Tokyo, China şi Singapore.

Brrr, prea multe. Am început să mă gândesc la călătoriile din ultimii doi ani, la ce-a fost bine şi ce putea să meargă şi mai bine. Mi-am imaginat luni întregi de experienţe cum a fost cea din Bali, m-au trecut fiorii şi mi-am mai pus câteva filtre suplimentare, date de învăţămintele desprinse din ultimele aventuri asiatice, în special, dar nu numai.

Mâncarea face diferenţa

Pentru mine, mâncarea e, de multe ori, motivul principal al unei călătorii. În cazul unei aventuri în jurul lumii, n-ar figura că scop principal, dar e foarte important să am măcar impresia că bucătăria locală ar putea să-mi placă. Sau să ştiu că există alternative mai apropiate de ce mănânc eu, la preţuri cât de cât rezonabile (cum a fost în Ubud). După două experienţe nu foarte fericite în 2014 (Bali şi Hong Kong) mi-am zis doar atât: de evitat Asia!

Evenimentele dau o notă aparte locului

Deşi aduc cu ele aglomeraţie şi preţuri săltate, îmi place foarte mult să mă găsesc în mijlocul unei mulţimi care aşteaptă, cu nerăbdare, acelaşi lucru. Mi-a plăcut parada de Anul Nou Chinezesc din Hong Kong, m-aş întoarce oricând la târgul de trufe din San Miniato şi ştiu că n-o să uit niciodată sentimentul pe care l-am trăit pe străzile din Berlin, la fix 25 de ani de la căderea zidului. Cumva, gândindu-mă la Gabi şi la evenimente, pe lista mea scurtă cu destinaţii s-a strecurat Carnavalul de la Rio, musai de ajuns acolo!

Independenţa de mişcare e esenţială

Independenţa de mişcare înseamnă, pentru mine, nu doar să am cum să ajung din locul A în locul B, ci să pot să mă răzgândesc pe drum de 10 ori, să actualizez traseul fără să dorm prin gări sau să enervez pe cineva. Deci, se rezumă la posibilitatea de a închiria o maşină. Notă mentală: tăiem de pe listă acele ţări în care lui Bogdan i-ar fi frică să conducă din cauza de trafic, siguranţă personală sau alte detalii de genul asta.

Îmi prieşte mai puţin, mai pe îndelete, departe de locurile turistice

În Andaluzia m-am bucurat să ajung la Alhambra, însă momentele cu adevărat magice au fost concursul de flamenco la care am împărţit masa cu localnicii din Cadiz, noi fiind singurii străini din Pena La Perla de Cadiz şi aventura de a coborâ străduţele în pantă, super înguste, cu sens unic din orăşelul construit printre bolovani al cărui nume nici măcar nu mi-l mai amintesc. Şi asta e doar un exemplu. Pe oriunde m-am dus, mi-au priit mult mai mult acele locuri de care lumea n-a prea auzit, dar care păstrează un aer autentic în felul lor. Pentru asta e nevoie de timp pentru explorare. Mult timp. Concluzia? Reduc lista destinaţiilor la minim.

Când nu rezonez cu o destinaţie şi o săptămâna poate fi prea mult

Chiar şi aşa, cu puţine destinaţii şi timp mult de plimbat hai hui pe străduţe sau şosele, fiind ţări îndepărtate, cu mari diferenţe culturale, n-am de unde să ştiu cum o să mă simt într-un loc sau altul. Deşi m-am bucurat de multe experienţe faine în Bali, cele două săptămâni petrecute acolo m-au terminat psihic. Nu vreau să ştiu cum e să fii la pământ cu moralul şi să te aştepte încă cinci luni de plimbări prin locuri îndepărtate.

De-asta n-aş pleca într-o astfel de aventură fără să ştiu că am flexibilitate în programarea zborurilor. Din fericire, în cazul alianţei SkyTeam, după efectuarea primului zbor, schimbările de dată sunt permise şi nu ai penalizări financiare. Aşa că dacă ajung într-un loc si după o săptămâna văd că nu-i cale să mă împac cu destinaţia respectivă, pot să iau un avion către următoarea destinaţie. Confortul pe care mi-l dă chiar şi numai ideea asta este enorm.

Deci cum ar arată traseul meu în jurul lumii? Cam aşa:

Am trecut prin mai multe etape până să-l definitivez şi m-a ajutat mult simulatorul pus la dispoziţie de Skyteam. Iniţial, lista mea scurtă cuprindea Moscova, Oslo, Lima, Guatemala, Havana, Delhi şi Tokyo. Există două variante de configurat traseul. Fie introduci toate destinaţiile vizate şi laşi aplicaţia să ţi le ordoneze optim, fie îţi defineşti tu, manual, traseul pas cu pas. Pe lângă condiţii simplu de reţinut ca:

  • durata călătoriei poate să fie între 10 zile şi un an
  • numărul maxim de opriri e 15 (16 segmente de zbor)
  • aeroportul de întoarcere trebuie să coincidă cu cel de plecare

există şi reguli legate de cele trei zone de zbor (gen odată ce părăseşti Europa nu te mai poţi întoarce). Aşa că am preferat prima variantă.

Introducând destinaţiile de mai sus, am descoperit că sunt peste limita de 38000 de mile. M-am regrupat, mi-am adus aminte de Africa de Sud şi am ajuns la combinaţia: Bucureşti – Oslo – Johanesburg – Lima – Guatemala – Havana. Din nou o problemă: trebuia să am cel puţin o destinaţie din Asia.

Am ajuns la un traseu în acord cu condiţiile impuse de biletul Round the World, după care am trecut la al doilea pas: alegerea datelor şi zborurilor dorite. Acolo am descoperit că prezenţa Cubei mă cam incomodează, nu există prea multe opţiuni de conexiuni Havana – Guatemala sau Delhi – Havana. Şi mi-am adus aminte de Rio şi paradă. Am înlocuit Cuba cu Brazilia, mi-am selectat zborurile dorite şi, surpriză, preţul chiar mai mic decât estimarea iniţială: 9959 de euro pentru două persoane, deci sub 5000 de euro de persoană!

La fel de fain ca preţul mi se pare şi faptul că, prin intermediul aplicaţiei online, în 15 minute am avut un răspuns la întrebarea cât mă costă o aventură în jurul lumii şi cum ar putea să arate traseul.

Round the World Skyteam nu este singura variantă de bilet care îţi permite să faci înconjurul lumii. Mai există şi alte produse de acest fel. Mie mi-a venit la îndemână să folosesc aplicaţia lor fiind client loial Skyteam, strâng mile la ei de vreo trei ani şi, în plus, e singura alianţă care îţi permite să-ţi începi călătoria din Bucureşti, Tarom fiind parte din grup. Am avut de ales dintre peste 1000 de destinaţii din 178 de ţări şi am găsit din prima oraşele vizate. La final, Bogdan a primit pe chat printscreenul cu traseul şi nu cred că a ştiut ce l-a lovit :)

Probabil că şi-a dat seama, după ţările alese, că e fantezia unei călătorii în doi care mai are de aşteptat din motive de copii mici. Însă noi vorbim demult să facem o călătorie în jurul lumii cu tot cu Ana. Mi se pare cel mai educativ cadou pe care i l-am putea oferi. Acum că apare şi domnişoara bebe doi, o să mai aşteptăm puţin. Un an, doi, trei, cât e nevoie să se alinieze lucrurile astfel încât să fim pregătiţi pentru aşa o aventură. Cred foarte tare în momentul potrivit, cred că o astfel de călătorie te transformă şi te consumă şi cred că poate fi o piatră de hotar pentru orice individ, relaţie sau familie. Însă, cu siguranţă, e o experienţă de încercat măcar o dată-n viaţă!

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter si primesti o data pe luna cele mai noi materiale pe mail.
Daca ai cont pe Facebook, hai să ținem legătura și acolo.

About the author

Adriana

Facebook Website

Adriana a pus bazele viajoa.ro in urma cu mai bine de cinci ani, iar de doi ani scrie pe miniCalatorii.ro - singurul blog dedicat calatoriilor cu cei mici. S-a specializat pe jurnalism de calatorie in State si a publicat materiale in National Geographic Traveler, Decat o Revista si pe MatadorNetworks.com.

9 Responses

  1. TudorasH

    Si eu visez la o vacanta de vis in america de sud ( vorba aia malai sa fie ) :)).

    Reply
  2. Paul DROSU

    Buna ziua,
    Ma numesc Paul DROSU si am facut de doua ori inconjurul lumii, deci pot spune ca am putina experienta pentru aceasta actiune.
    In opinia mea, scopul principal al unui bilet RTW este acela de a-ti oferi acces, la un pret rezonabil, in zone cat mai indepartate, iar intoarcerea, pe de alta parte, sa fie pe un traseu diferit, nu pe cel pe care te-ai dus, distanta la intoarcere fiind aproximativ egala cu cea de la ducere. Ce vreau sa spun, este ca mi se pare absurd sa iti cumperi un bilet RTW si sa nu te opresti undeva in Pacific. Altfel, de ce ti-ar trebui bilet RTW? Poti ajunge ori la marginea estica, ori la cea vestica a Pacificului, fara sa fie nevoie sa il traversezi, iar pe acele margini te poti misca nord sud si poti vedea o multime de tari…
    Deci, cea mai complicata (si, in acelasi timp, simpla) problema este traversarea Pacificului…cele trei mari aliante aviatice traverseaza Pacificul ori direct intre America de Nord sau de Sud si Asia, Australia sau Noua Zeelanda, ori cu oprire in Hawaii. Insa eu nu am vrut sa ma opresc in Hawaii, ci intr-un loc mult mai special si mai autentic, intr-un loc in care intr-un an de zile vin tot atatia turisti cati vin in Hawaii in una sau doua saptamani….acel loc este Polinezia Franceza, la 19.000 de km de Romania. Si nu exista decat o singura varianta de bilet RTW care sa treaca prin Tahiti, varianta care sa nu includa aliante diferite si nici limitare de kilometri, varianta care banuiesc ca reprezinta si recordul mondial de numar minim de companii aeriene cu care poti face inconjurul lumii – doar 2 companii aeriene: Air Tahiti Nui si Emirates. Aceasta este si varianta pe care am folosit-o eu: “round the world” oferit de Air Tahiti Nui + Emirates intre Paris -> Paris, mergand catre vest (dar similar este si pentru est). Pretul lor este, din 2010 pana in prezent, de 1799 Euro, fara nici un fel de taxa. O data (in 2010) am mers pe traseul Paris-LA-Tahiti-Auckland-Brisbane-Singapore-Dubai-Paris (pret final REAL 2315 Euro/persoana) si o data (in 2013) pe traseul Paris-LA-Tahiti-Japonia-Dubai-Paris (pret final REAL 2585 Euro/persoana, dar totusi Tokyo e cel mai scump oras din lume, din toate punctele de vedere…). Avantajele sunt: se zboara doar cu doua companii mari, foarte sigure, cu un confort excelent in avion – de exemplu, la Air Tahiti Nui puteam sa luam, free si in mod repetat, sampanie (adevarata si frantuzeasca) la clasa economic, iar despre Emirates stie toata lumea ce conditii au; ai un singur bilet pentru tot inconjurul lumii, bilet care este valabil un an de zile si iti poti defini singur itinerariul, singura conditie fiind sa zbori tot timpul ori catre est, ori catre vest; poti face maxim 6 escale (adica sa faci o pauza, intr-un loc, mai mare de 24h) si un numar de tranzitari nelimitat (adica pauza mai putin de 24h); poti sa nu decolezi din acelasi punct in care ai aterizat la un moment dat, ci si din altul care respecta regula initiala ca e mai la vest sau mai la est (functie de sensul in care faci inconjurul lumii) fata de punctul unde ai aterizat – de ex., mergand catre vest, poti ateriza la Sydney si decola, apoi, de la Perth – ca sa vezi toata Australia si sa nu te mai intorci inapoi in Sydney…); nu este nevoie sa rezervi totalitatea biletului inainte de plecare, ci doar primul tronson; fiecare zbor ulterior se poate rezerva cu pana la 24h inainte, in limita valabilitatii biletului si sub rezerva disponibilitatii locurilor; schimbarea de itinerar este permisa cu 100E pe tranzactie; data zborurilor se poate modifica free pana cu 24h inainte si cu 100E in mai putin de 24h; biletul este rambursabil inaintea plecarii, cu 100E penalizare.
    As vrea sa mai adaug ca la zboruri de 13, 10 sau 8 ore incepe sa conteze foarte mult confortul de la bord, care include, printre altele: sa poti sa iti rezervi, free, cele mai bune locuri; distanta fata de scaunul din fata si cat de mult se poate inclina scaunul pe spate; design-ul scaunelor – de exemplu, sa aiba aripioare laterale reglabile stanga-dreapta pentru cap); toate accesoriile care ti se dau inainte de decolare, pentru confortul tau – patura, perna, ciorapi, protectie textila pentru ochi, dopuri pentru urechi, chiar periuta si pasta de dinti; sa ai display multimedia personal, pentru fiecare loc – se pot juca chiar jocuri video in retea in avion; sa ti se serveasca mancare (si bautura – nealcoolica si alcoolica) si dupa decolare si inainte de aterizare, avand chiar si un meniu din care poti alege; sa poti sa iei gustari si de baut, de cate ori vrei, pe tot timpul zborului…chiar sa ai roaming in avion si sa poti vorbi acasa cu propriul tau mobil – toate acestea se refera doar la clasa economica…De asemenea, mai trebuie sa aveti grija si de sanatatea d-stra: sa beti cat mai multe lichide, sa va miscati cat mai mult; eu iau dupa decolare (pentru zborurile mai lungi de 6 ore) si 2 aspirine efervescente – toate acestea pentru a evita aparitia trombozelor, in special in zona picioarelor.
    Astfel, la un pret rezonabil si utilizand doar doua companii aviatice, ai un traseu round-the-world extrem de flexibil (plus ca vezi si o zona unde putina lume ajunge – Polinezia Franceza, din care fac parte Tahiti si Bora-Bora – mai putem vorbi despre Polinezia Franceza, daca este cineva interesat – am fost de trei ori acolo si ma auto-consider un mic expert pentru acea zona), iar siguranta, calitatea si confortul zborurilor sunt maxime.

    Puteti vedea pe Trip Advisor (http://www.tripadvisor.com/members/Madi_Paul), pentru userul Madi_Paul, diverse zone in care am calatorit, cat si cele (doar) 11 comentarii, pentru care am peste 12.000 cititori. Daca Adriana considera ca ar fi interesant, putem vedea daca ar fi posibil sa scriu cate ceva despre locurile pe unde am fost.

    Sper ca informatiile mele sa va foloseasca.
    Va salut si numai bine!

    Reply
  3. Adriana

    Dan, tot ce am scris mai sus, e bazat pe ce am trait in ultimii doi ani :) N-am dat nici un sfat, nimanui. Pana si titlul spune clar ca e vorba despre ce am invatat din ultimele calatorii si o sa-mi fie util cand ma apuc sa-mi planific o calatorie in jurul lumii.

    Reply
  4. Dan

    Articol platit!
    Si voi, si imperator, si aeronews.ro ati scris deprea acelasi lucru cam in acelasi timp.
    Cat tupeu sa ai sa dai sfaturi despre ceva ce nu ai facut niciodata? E ca si cum un virgin ar da sfaturi despre tehnicile sexuale!

    Reply
  5. Adriana

    Multumesc, Alexandra.

    La mine e ciudat cu doritul asta. Sunt curioasa cum ar fi o astfel de calatorie si, in acelasi timp, ma inspaimanta ideea. Habar n-am cum m-ar si ne-ar schimba o calatorie in jurul lumii. Cu bebe doi pe vine, parca-s prea multe incertitudini ca sa ma pot gandi si la asta. Dar chiar si asa inspaimantata, stiu ca atunci cand va veni momentul o sa ne luam piticii de mana si o sa pornim la drum :)

    Reply
  6. Alexandra V

    Scump sau nu, eu stiu sigur cat mi-as dori sa fac asta si cat ma bucur de informatiile transmise de tine (spre deosebire de “altii” :)) carora nu le prieste… vremea de afara cred :P )

    Reply
  7. Adriana

    Da, clar e o investitie mare. Acu depinde cum te raportezi la ea. Eu daca ar fi sa adun banii pe care i-am dat anul asta pe avion catre Hong Kong, Bali si Mexic cred ca ajung pe la 2500 de euro pe persoana. Adica jumatate din cat ar costa biletul Round the World. Daca e sa compar cu asta mi se pare ieftin.

    O varianta mai accesibila ar fi sa iei un bilet de avion catre o destinatie din America de Sud/Asia/Africa (unde-ti doresti tu cel mai tare sa ajungi) si sa calatoresti cu tren/autobuz/autocar etc pe-acolo. Asa a facut Paula in America de Sud si parca tin minte ca a costat-o undeva pe la 10.000 de euro aventura de 8 luni, cu cazare, mancare, transport, etc.

    Reply
  8. Andreea

    Buna Adriana!

    Wow, 10.000 de euro ii ceva, chiar si pt 2 persoane. Trebuie pusi bani seriosi departe, nu gluma sau macar sa ai un salar baban :)) Totusi, articolul se refera doar la biletele de avion, nu? Cazarea o rezolvi separat + ca iti trebuie si ceva bani de cheltuiala..

    Reply
  9. Iulia V

    Faina ideea unei calatorii in jurul lumii. Mi-ar placea si mie. Ar fi o gramada de lucruri de vazut si mai ales de incercat.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *