imaginea utilizatorului Paula

Pierdut acte în UE. Cum procedăm?

Cum vă spunea Alexandra pe Facebook, era să vă treziți cu un articol initulat "Ce să faci când ai rămas fără acte la Paris" din partea ei :). Din fericire, actele au fost găsite așa că articolul nu-l va scrie Alexandra. Totuși, având în vedere că am trecut printr-o experiență similară anul trecut, cu diferența că la mine actele nu s-au găsit :), m-am gândit că n-ar strica totuși câteva informații. Mai ales acum, înainte de sezonul vacanțelor.

Ca disclaimer, dacă între timp s-a schimbat procedura, să știți că nu e vina mea, deci nu vreau să mă trezesc cu cereri de despăgubiri. :)

Dar cum e mai bine să previi o problemă decât s-o rezolvi, trebuie să precizez că urmez aproape întotdeauna câteva măsuri de precauție de bază:

  • nu-mi țin actele în portmoneu,
  • nu țin cardurile în același loc cu banii,
  • nu umblu cu prea mulți bani asupra mea,
  • nu-mi țin actele împreună (încerc să le distribui prin tot felul de buzunărașe ascunse din poșetă sau de pe mine), și
  • nu plec cu toate actele asupra mea. Important: asta se aplică în excursiile în UE, în afara Europei măsurile de precauție pot fi diferite. Actele le las de obicei în seiful hotelului sau în dulăpiorul de la hostel, sub lacăt. Lacătul meu, cu cifru, adus de acasă.

Așa am reușit să evit dezastrul în momentul în care la Madrid mi-a fost furat portmoneul în a doua zi a unei vacanțe de 3 săptămâni. Aveam vreo 40 de euro în portmoneu (ei, da, nu e puțin, dar am supraviețuit), dar nu mi s-au furat nici carduri nici acte. Oricum, ulterior am constatat că e mai simplă vacanța fără portofel pentru că nimeni nu ți-l poate fura :)).

Anul trecut, însă, am pățit-o. Ce-i drept, era parțial și vina mea. Era ultima zi a unei vacanțe, culmea, tot în Spania, eram în Malaga, de unde a doua zi aveam avionul de întoarcere (prin Germania), și urmasem toate măsurile mele de precauție, mai puțin ultima: aveam toate actele și cardurile la mine. Pitite pe ici, pe colo, dar în aceeași geantă.

E drept că, geanta mi-o țineam în față de-a curmezișul (adică pe umărul celălalt), nu atârnată de umăr, de unde poate fi smulsă ușor.

Și ce mi s-a întâmplat? Păi ziua în amiaza mare, în timp ce vizitam un castel de prin centru, am fost atacată de către un nene care arăta a turist și, după lupte seculare în care n-a sărit nici un prinț să mă salveze, am rămas fără geantă cu totul, și cu câteva vânătăi ca suvenir.

Dincolo de învățătura principală, și anume că n-o să mă mai duc la Malaga în viața vieților mele decât în convoi înarmat :), lecția pe care am învățat-o e că să rămâi fără bani și acte în același timp e cam dureros, pentru că în rest, de bine, de rău, se rezolvă cumva. Dacă rămâi fără bani și carduri,  ți se pot trimite de acasă bani prin Western Union, dar trebuie să ai un act de identitate să-i ridici. Dacă rămâi fără acte, nu ești nici primul nici ultimul în situația asta, dar e cam costisitor. Pe de altă parte, dacă rămâi fără bani și acte... ar fi bine să fii acoperit de asigurarea de voiaj sau să ai ceva prieteni prin preajmă, pentru că nu vei obține prea multă asistență altfel.  

Așadar, să trecem la subiect: ce să faci când rămâi fără acte în UE.

Primul pas?

Primul lucru pe care l-am făcut eu a fost să dau fuga la cea mai apropiată secție de poliție. Am făcut un denunț timp de vreo două ore, ocazie cu care mi-am demonstrat că știu ceva spaniolă :), și mi-am îmbogățit vocabularul cu cuvinte esențiale precum “reclamant”, “pârât”, “hoț”, “agresor”, “făptaș” etc. (“portofel”, “poșetă”, “carduri” le învățasem bine la denunțul din Madrid :), de data asta le știam deja ). Am luat documentul (normal!) și am făcut și o copie, pentru orice eventualitate.

Apoi, după ce am rezolvat partea cu trecutul pe la spital, blocarea cardurilor și a telefonului, nu mi-a rămas de făcut decât să mă îngrijorez în legătură cu întoarcerea acasă. (Și de unde fac rost de bani, dar asta a fost altă problemă :) )

Te poți întoarce fără acte?

Asta e una din întrebările la care am avut tot felul de răspunsuri, depinde pe cine întrebam.

În primul rând, în spațiul Schengen nu știu cum e teoria, dar în practică unele linii aeriene se pare că te lasă să iei avionul chiar și în lipsa unui document de identitate, dacă le arăți o fotocopie a pașaportului și dacă te întorci în țara de origine. Cunosc câteva persoane care au procedat așa, și mi s-a confirmat și la aeroport. Probabil pentru că nu se fac controale la frontieră.

Nu a fost cazul meu, pentru că eu nu mă întorceam în România.

Oricum, în caz că nu știați, România nu e încă în spațiul Schengen :), deci probabil dacă mă urcam într-un avion spre casă fără a avea nici un act la mine, aveam probleme la controlul de pașapoarte din țară.   

Așa că a trebuit să găsesc cel mai apropiat consulat al României. Nu a trebuit să mă duc la ambasadă, pentru că era doar în capitală, iar consulate sunt și în alte orașe. Oricum, pierderea pașaportului e o problemă care intră în atribuțiile unui serviciu consular. Lecția a fost că înainte de plecarea în excursie, e bine să te înarmezi cu adresa, numărul de telefon și programul de lucru de la consulatul cel mai apropiat de destinația ta. În legătură cu consulatele, e important de avut în vedere faptul că, în principiu, nu sunt deschise sâmbăta și duminica, iar unele (mai mici) sunt închise în august. (știu, concediile personalului consular pică la fix :), sunt chiar în luna în care lumea pleacă în concediu și, teoretic, ar trebui să crească numărul de cazuri de pierderi de documente)

Ce vei face la consulat?

Eu am mers cu o copie după denunț, o copie după pașaport și buletin (le aveam scanate pe mail, deci a trebuit doar să le printez), am stat la o coadă enormă și am depus o cerere de eliberare a unui document de călătorie temporar. S-ar putea să trebuiască și alte documente, e bine de sunat înainte.

N-a durat mult. După câteva ore, mi s-a eliberat documentul de călătorie temporar, adică o foaie cu fotografia și datele mele, cu ștampila consulatului.

Costă?

Da. :( Pe mine m-a costat cam 60 euro, dar am înțeles că prețul e stabilit de fiecare consulat în parte. 

Trebuie să-ți închei imediat călătoria?

Aici iar am primit câteva informații contradictorii, dar vestea bună este că nu. Documentul mi-a dat dreptul de a călători încă 30 de zile. Înainte de a expira cele 30 de zile a trebuit să mă întorc în România.

Și gata peripețiile?

Ei, ar fi prea... plictisitor. :) O foaie cu ștampila unui consulat e, la urma urmei, doar o foaie cu ștampila unui consulat, nu e pașaport, așa că întrebarea care apărea invariabil pe buzele personalului de la aeroporturi era “Ce-i asta?”. Totuși, după valuri de explicații, justifcări, zâmbete galeșe, lacrimi vărsate și alte argumente convingătoare, documentul a fost acceptat și de cei de la aeroportul din Sevilla, și de cei de la aeroportul din Bruxelles, și chiar și de pretențioșii de la Ryanair, și am reușit, în final, să aterizez în țară.

Și când credeam că am trecut în sfârșit linia de sosire... surpriză! Cei de la controlul de pașapoarte din București mă anunță categoric: “Nu puteți intra în țară fără buletin sau pașaport!” :)) Așa că le-am arătat copia după pașaportul furat și lacrimile din dotare și a mers.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te si la newsletterul nostru!
 

Comentarii (47)

imaginea utilizatorului Alexandra

O Doamne! La posibilitatea ca cineva ar putea sa imi smulga geanta de pe mine nu m-am gandit niciodata!!! Si sa ma mai si bata pentru asta! Jesus Madre! Asta e prea de tot!

Da esti norocoasa, ce pot sa zic!! Eu una stiu sigur ca sunt, acum ca ma gandesc ce am patit eu in comparatie cu tine!

Totusi, eu is curioasa si de unde si cum ai facut rost de bani :)))

imaginea utilizatorului Dani

E foarte simplu. Crucea Rosie.
1. Am luat legatura cu ambasada prin e-mail (la biblioteca e gratis conexiunea), le-am spus de problema mea si s-au oferit sa-mi faca un pasaport pe un an de zile.)
2. Conditia este ca trebuie sa ''zbor'' din Gran Canaria la Madrid, si sa platesc 20€ (minimul) pentru pasaport. Sa am un justificant (informe) de la serviciile sociale de aici cum ca sunt in ''grija'' lor cu mic dejun, dus, cina etc. Sa am certificatul de nastere in original, sa am ''empadronamiento'' sau certificat de la Ayuntamiento de unde sa reiese adresa de-aici.
3. Ma prezint la Consulat in Madrid, imi preia toate actele si platesc 20 €. Toate acestea pâna la 11 dimineata. La ora 16:00 aveam pasaportul si la 18:00 am ''zburat'' din nou de vuelta in Gran Canaria.
4. De ce Crucea Rosie? Ei mi-au platit avionul dus-întors, si cheltuielile de metro/bus de la aeroport-ambasada sau aeroport-centru (LPGC).
5? Mai are rost? Caz fericit? Poate... Doar o vorba ''sa-ti mai spun'' :)) Daca stii sa vorbesti, te porti frumos si explici clar pentru si de ce ai nevoie de ajutor, oricine te ajuta. Daca faci pe ''jmecheru' barosan'' sau încerci sa mergi pe ''najpa'' atunci mai bine stai acasa. Si nu m-am mirat deloc când Politia Locala m-a sunat si mi-a înmânat cartilla del banco si buletinul (care nu mai era valid) dupa o luna de la întâmplare, zicându-mi: ''Cei doi hoti ce te-au furat sunt compatrioti de-ai tai''. Rushinika.....

imaginea utilizatorului Paula

Mda, de hotii de buzunare te feresti cumva, in rest depinde de noroc. Nu-mi dau seama daca am avut noroc sau ghinion, unii mi-au zis ca am fost norocoasa ca nu am patit-o si mai rau :), desi gandul ca poti sa o patesti mai rau ziua in amiaza mare in centrul unui oras nu ma reconforteaza deloc. :)
Prefer sa cred ca am avut ghinion.

Cu banii, s-a intamplat sa aiba ai mei ceva cunostinte prin zona, care au putut sa ma ajute. Daca nu, era mai complicat.

imaginea utilizatorului Calin

Sfaturi utile, bune de bagat la cap. Ma gandesc ca uneori ajuta si "blend in"-ul pentru a ne feri de hoti. Cu cat aratam mai turisti, cu atat mai rau pentru noi.

imaginea utilizatorului Roxana

Wow! Nu m-am gandit niciodata ca as putea sa raman fara acte in alta tara. Articolul este foarte bun si, vorba colegului de mai sus, sfaturile sunt de bagat la cap!

imaginea utilizatorului Paula

Hmmm, nu stiu daca chiar foloseste tentativa de "blend in", ca si daca esti deghizat in localnic :) si nu afisezi ostentativ un aparat foto, de exemplu, daca umbli in zone turistice tot e clar ca altceva nu poti fi decat turist.

imaginea utilizatorului Andrei C

He he, vad ca in Spania se petrece toata actiunea. Si pe mine erau sa ma fure tot in Spania, dar in Barcelona, in metrou - niste romani (de o etnie cunoscuta). Dupa aia vorbeau intre ei, "n-am putut mah, avea mana in buzunar". Tehnica e sa se urce primii doi in metrou si apoi sa se opreasca brusc. Tu urci dupa ei si de blochezi in ei. Cat incerci sa treci, din spate te lucreaza nr. 3 si 4. Problema e tocmai aia, ca sunt in haita si ai putine sanse sa faci ceva.

In cazul tau, ce sa zic, aia e aproape talharie si nu prea ai cum sa te aperi, doar sa ai plan de rezerva. Voi fetele sunteti si dezavantajate ca tot ce aveti la voi e intr-o geanta.

imaginea utilizatorului Paula

Andrei, Spania asta vad ca e periculoasa rau :))
Ideea e sa NU ai totul in geanta chiar si ca fata, desi de exemplu daca esti in rochie chiar n-ai unde altundeva sa-ti pui lucrurile. Ar mai fi alternativa de money belt, dar dincolo de faptul ca e total inestetica (f. important pentru fete :)), mi se pare semn de paranoia sa te plimbi cu asa ceva prin Europa. Cum ziceam, eu incerc sa-mi las tot timpul macar unul dintre acte, era prima data in muuuuulta vreme ca se intamplam sa le am pe amadoua la mine.

imaginea utilizatorului Alexandra

:)) Sa stii ca tactica asta am vazut-o aplicata si colea asa aici la noi in Bucuresti, in tramvai. I-au taiat geanta unei colege care era in fata mea. Din fericire eu aveam rucsac si nu mi-au facut nimic.

imaginea utilizatorului Maria

da, e bine ca ai scris despre asta...doamne, nu vreau sa te mai vad niciodata in situatia aia...

imaginea utilizatorului diana

eu de ex mi-am pierdut buletinul in avion nu stiu unde sa intreb de el la cine,ma poate ajuta cineva?

imaginea utilizatorului Paula

Imi pare rau sa aud. :(
Eu as zice la compania aeriana in primul rand. Si daca trebuie sa il declari, cred ca in aeroport exista niste autoritati unde poti face un denunt si sa intrebi acolo in mod exact. Si e mai problematic in avion, pentru ca atunci cand iesi trebuie sa treci printr-un control de frontiera, nu?
Succes sa ti-l gasesti! Ai o fotocopie, just in case?

imaginea utilizatorului Anonim

m-am gandit sa subscriu si eu la acest articol dupa ce ieri mi-au fost furate toate actele,cheile masinii,ramase pe aeroortul din barcelona,biletul de parcare,camera foto si banii600de franci francezi in...elvetia,tara in care te astepti cel mai putin sa fi furat.am inchis ochii o clipa,si mi-a disparut geanta in tren.asadar a ramas doar cu biletul de zbor si mana goala...am mers la politia din aeroport,atrebuit sa declar tot continutul gentii inclusiv marca,culoarea,materialul.apoi mi-au eliberat un act,care mi-a permis sa ma intorc inapoi in spania,tara in care locuiesc.nu am intampinat probleme din partea celor de la easy jet,la trecerea frontierei,dar am ramas inclusiv fara permisul de conducere,si fara copii dupa ele,deci trebuie sa ma intorc in tara si s-o iau de la capat:(

imaginea utilizatorului lucian75

Salut,am si eu o situatie si vreau sa stiu cum se poate rezolva mai bine.vreau sa le cumpar bilet de avion sorei mele,cumnatului si celor 2 nepoti ptr a veni in tara de la Madrid.Problema este ca cumnatul are cartea de identitate expirata iar sora mea o are furata,are pasaport dar e ramas pe vechiul nume deci ar fi cam fara de folos deci stiu ca trebuie sa scoata amandoi foi consulare de drum insa aici intervin ceva probleme.Cum pot face rezervare la avion daca nu au luat inca foile consulare,ptr ca ele vor fi scoase mai tarziu ptr a nu expira si biletele luate din timp ptr un pret mai bun evident.Cum vor proceda la intoarcere cand vor avea documente noi dar nu sunt inscrise in biletul de avion? Ambele orobleme ar fi cu compania aeriana,Ryanair in cazul de fata.Mentionez ca nepotii au ambii pasaport deci nu sunt o problema.

imaginea utilizatorului Paula

Wow, e o situatie, intr-adevar. Cred ca cel mai bine ar fi sa dai un telefon la consulatul Romaniei din locul cel mai apropiat. In ceea ce priveste compania, Ryanair, avand in vedere ca e low-cost, sa stii ca ei fac mai multe mofturi decat o companie normala, asa ca eu zic sa verifici si cu ei inainte, pentru ca s-ar putea sa ai surpriza sa nu te lase sa urci in avion.

imaginea utilizatorului radu

miam pierdut buletinu in spania ce trebuie sa fac mentionez ca sunt in palma de mallorca .am fost la politia de aici si mia dat o foaie precum am buletinul pierdut iar eu vreau sa ajung in romania sa imi fac buletinu am vorbit cu cei de la aeroport si imi trebuie neaparat un act sa pot zbura in romania.dar eu nu am nici un act nimic.unde trebuie sa apelez.sunt disperatt

imaginea utilizatorului Paula

Radu, trebuie sa suni la un consulat al Romaniei in Spania. Ei iti vor da un document de calatorie provizoriu cu care te vei putea intoarce in tara.

imaginea utilizatorului radu

ok multumesc.

imaginea utilizatorului Remus

Sunt in irlanda de ceva anii,buletinul mi-a expirat la fel si pasaportul,nu vreau sa merg akasa dar as dori sa-mi fac buletinul primaoara ulterior si pass-ul daka e posibil .intrebarea mea esste ...pot face o procura speciala pt mama mea de examplu si ea sa umble in tara( oras) sa-mi faca buletinul ?procura de- la ambasada de aici .va rog daka stiti ceva,,,,as dori un raspuns multumesc

imaginea utilizatorului Paula

Remus, nu stiu raspunsul la intrebarea ta. Cred ca cel mai bine ar fi sa intrebi la ambasada sau in Romania la politie.

imaginea utilizatorului Dani

Mie mi-au furat buletinul si cartilla de la banca. Sunt in Las Palmas de Gran canaria - aici nu exista consulat nici ambasada. Nimeni nu ma ajuta cu nimic, zic ca este imposibil fara buletin, chiar daca sunt luat in spatiu aici, am contractul de munca aici, de banca, asigurare masina, si restul documentelor aici - chestie care ar demonstra fara doar si poate ca sunt eu si ar putea sa-mi faca tarjeta de residente cu NIE-le ce-l am deasemeni (foaia verde) NU? thx

imaginea utilizatorului Paula

Dani, cred ca politia si consulatul Romaniei (nu de acolo, dar de undeva din Spania, cred ca poti da telefon) ar trebui sa aiba un raspuns la problema ta.

imaginea utilizatorului Dani

Da, desigur, am trimis e-mailuri si cred ca pâna la urma o sa si sun, ptr ca nu am nici un reply la e-mailuri si clar, situatia e destul de dificila.
Mersi, Paula, esti o draguta. :*

imaginea utilizatorului iuliaaaaaaaaaaaa

Buna,am nevoie de ajutor.Poate cineva sa ma ajute cu ceva sfaturi,in legatura cu ce demersuri trebuie sa fac daca mi-am pierdut buletinul in Austria?Va multumesc.

imaginea utilizatorului Dani

Salut. Ai doua alternative:
1. Te duci la consulat, platesti vreo 60 - 80€ (depinde de tara in care te afli)si-ti elibereaza o adeverinta de calatorie cu care poti sa calatoresti in Ro.
2. Te duci la consulat, si daca ai restul actelor la tine (certificat nastere in original, adeverinta de rezident sau volant de rezident) platesti in jur la 100€ si iti fac in aceeasi zi un pasaport simplu cu durabilitatea de un an, timp mai mult decât suficient ca sa-ti termini vacanta si sa te întorci în Ro ca sa-ti faci un nou buletin.
Dupa cum vezi, neatentia costa. Daca din întâmplare, te afli in grija serviciilor sociale si beneficiezi de servicii de cantina sociala, dusuri/lavanderie etc, cere o adeverinta si cu aceasta, vei fi scutit/a de orice taxa in consulat, el fiind obligat sa-ti faca pasaportul simplu gratis, în aceeasi zi. Sper sa te ajute raspunsul, o zi buna!

imaginea utilizatorului iuliaaaaaaaaaaaa

Multumesc mult de raspuns.O sa raman la prima varianta,avand in vedere ca nu am certificat de nastere sau alt document la mine:(Bine zis,neatentia costa...offf.Multumesc mult inca odata de ajutor:)

imaginea utilizatorului Dani

Cu multa placere, sper sa se rezolve situatia! :)

imaginea utilizatorului Madalina

Hei,

Eu sunt in Paris momentan ca student Erasmus, dar locuiesc in Marea Britanie (am locuit acolo de peste 3 ani de zile). In Paris mi s-au furat toate documentele (pasaport, carte de identitate, carti de credit, cartile de student din Anglia si Franta, cartea de asigurare socila si bani). Eu trebuie neaparat sa calatoresc spre Londra pentru a face rost de cardul bancar, unde am toti banii din bursa si din cate inteleg s-a schimbat legea de cand incidentul ti s-a intamplat tie. Acum acest document de calatorie te poate duce numai in Romania direct. In schimb, exista posibilitatea unui pasaport temporar daca ai documente pentru a calatori in alte tari decat Romania. A trecut cineva prin aceasta problema si a reusit sa obtina pasaportul temporar? Stii de ce documente am nevoie. Am sunat la ambasada Romaniei din Paris de multe ori si consultantii de acolo nu stiu nimic pentru ca e weekendul. Ma duc acolo maine oricum, insa speram ca stie cineva de ce documente am nevoie (am fost la politie si mi-au dat o declaratie). Pentru tine a trebuit tradusa declaratie?

Multumesc mult!

imaginea utilizatorului Anonim

Buna, eu mi-am pierdut buletinul Acum cateva zile :( ce as putea face? Tinand cont ca nu pot pleca in Romania sa mi fac altul.. sunt in Spania si trebuie sa mi se faca un contract de munca, daca plec raman Fara o multime de oportunitati care mi-au iesit acum in cale. Specific Ca Nu am nici pasaport, doar o copie dupa buletin si carnetul de conducere!! Help!!*

imaginea utilizatorului Paula

Cam complicat. Sper ca ai certificatul de nastere cu tine, altfel... Cel mai bine suna la ambasada.

imaginea utilizatorului George

Am si eu o problema tot de genul asta..... Mi-am pierdut buletinul in Germania dar in schimb am permisul de conducere....
Am adresa aici si lucrez.... unde trebuie sa ma duc si cat de complicat e?

imaginea utilizatorului Paula

Consulat. Permisul de conducere nu e valabil ca act de identitate.

imaginea utilizatorului Mady

Ce sa credeti... sunt in Anglia si 2 compatridioate de ale noastre mi-au furat in autobuz portofelul cu actele( buletin, permis de conducere,carduri) si 200£, iar acum sunt panica rau ca nu stiu cum trebuie sa procedez si in mai putin de o luna trebuie sa ma intorc acasa. le-am declarat furate la politie si mi-au dat un numar de referinta.mai departe ce ar trebui sa fac? stiu ca pot primi o foaie de calatorie de la ambasada dar cum imi dovesdesc identitatea? singurele acte ce le mai am la mine sunt certificatul de nastere (pe care apare CNP.ul) si diploma de bac( cu CNP si poza) dar din cate stiu aici nu sunt recunoscute, deci nu imi pot dovedi identitatea cu ele?:(((

imaginea utilizatorului Dany

Buna, Mady
Din câte stiu, ambasadele si consulatele României au acelas stil de operare, netinând cont de tara unde se afla. Prin urmare, daca te prezinti la consulat cu actele care le ai, denuntul (nº de ordine) la politie ce l-ai facut, nu ar trebui sa fie nici o problema în a elibera cartea de calatorie cu care, poti merge în Ro sa-ti faci alt buletin. Ei or sa verifice CNP-ul si având si diploma de bac cu poza, ai demonstrat deja ca esti ''tu'' deci nu ar fi nici o problema.
Bineînteles, trebuiesc bani, adeverinta de calatorie e între 60 -80 €.
Succes!
Dany

imaginea utilizatorului Leonard

Am citit tot articolul...as vrea sa fac o mentionare...eu locuiesc de 3 ani in Cehia, deci ceea ce va spun , va spun din propria mea experienta...In 3 ani de zile am fost controlat de politie de "x" ori (controlul normal care il face si politia romana pe strada cerandu-ti un act de identitate). La inceput eram stresat in legatura actelor si tot timpul iesem la cumparaturi sau in oras fara nici un document la mine pana cand am fost acostat pe strada de politia ceha pentru prezentarea documentelor...la primul control am avut parte de prima amenda 1000kc (aproximativ 170 RON)...amenda a fost pentru ca nu aveam actele la mine...in fine am platit amenda. Dupa prima amenda platita ,mi-am facut copii color si le-am plasticat (buletin+permis de conducere). Trece o perioada , iar a doua oara cand am fost controlat de politie , aceasi amenda am platito..deoarece nu aveam actele in original asupra mea, De atunci tot timpul tin actele asupra mea. Am avut parte de controale din partea politiei locale,care au fost minore. Intr-o zi de sambata mi-am luat un tovaras cu mine sa mergem sa vizitam capitala (Praga) , cand sa iesim din statia de metrou, politia capitalei era acolo controland identitati. ne-au acostat si pe noi.eu am scapat de data asta, aveam actele in original la mine, dar prietenul meu si-a luat doar copia de buletin alb negru (deci stia ca nu trebuie sa se joace cu asa ceva).Iam rugat sa scrie o amenda si sa ne lase in pace, dar nu vrut le trebuia documentul original al prietenului meu. le-am spus sa scrie amenda pe numele meu, dar la fel de frumos am fost refuzat. In cele din urma l-au bagat in masina lor, alaturi de un ucrainian si un rus si au fost dusi la sectia (pt cei care cunosc praga controlul a fost facut la statia de metrou Kolbenova si a fost dus la sectia de langa autogara Florenc). Am fost nevoit sa ma duc dupa actele lui (am luat metrou+autobus + 3km pe jos si inapoi aproximativ 100 km) in timpul acesta prietenul meu era in celula politiei...am ajuns cu documentele lui si am asteptat inca vro 45 de minute ca sa-l elibereze. Pana sa-l elibereze, vine un politai la mine si imi spune ca trebuie sa plateasca o amenda de aproximativ 800 Ron. Ca sa optin o reducere la amenda am mintit ca el e in concediu si eu sunt cel care i-a platit si cazarea si biletul de autocar si ca doar eu muncesc si nu-mi pot sa-mi perit sa platesc atat de mult.am optinut in prima faza o reducere de 170 Ron. totusi era inca mult de plata, dar le-am aratat potobfelul meu , aveam aproximativ 350 Ron, le-am spus ca mai mult de 340 Ron nu pot plati si ca din partea mea pot sa-l tina aici, in cele din urma prietenul meu a scapat cu 340 ron amenta. cand am intrebat de ce e asa de mare amenda pt ca in mod normal in cehia e 170 ron, ei mi-au spus ca procedura este mai complexa decat controlul facut pe strada, procedura in care se calculeaza si distanta de unde a fost "ridicata" persoana pana la sectie.
Cea ce v-am spus am patit pe pielea mea ...ceea ce vreau sa mentionez in legatura cu articolul : NU LASA-TI ACTELE IN SEIFUL HOTELULUI SAU DOMICILIULUI UNDE LOCUITI !!! Pastrati actele in original asupra voastra tot timpul, riscati sa primiti amenda sau sa va i-a la sectie pt controlul identitatii. nustiu cum sunt procedurile in alta tari dar in cehia ,dar in cehia asa mi s-a intamplat...in 3 ani de zile din "x" controluri mi s-a intamplat o singura data ca politia sa ma duc la domiciului dupa acte (distanta vro 5 km) . nu stiu ce sa va mai spun...Dar cel mai important luativa actele dupa voi, si fiti cu bagare de seama la orice pas...bafta si multe succese .
P.S : Imi cer scuze pt eventualele greseli ortografice sau gramaticale pe care le-ati intalnit in comentariu de mai sus
Cu stima , Leonard

imaginea utilizatorului Dani

Salut, Leonard

Nu stiu cu merge treaba în Cehia, dar din ce mi-ai povestit e cam naspa. Oricum, tot din experienta va pot spune ca ìn controalele ''stradale'' din UE, tari: Franta, Italia, Belgia, Olanda, UK, Spania, Germania, Irlanda - se accepta fotocopii în color al documentului national de idendtitate sau pasaport(primele doua foi).
Organele de politie sunt obligate a folosi orice mijloc de a identifica o persoana (cum ar fi semnalmente prin radio sau mms cu poza din baze de date) prin LEGE internationala; si doar ca ultim recurs, transportarea persoanei la sectie când este banuita de a fi implicata într-o chestie ilegala etc.
Amenda pentru a nu avea actele de identitate în original la purtator, este o gaselnita pentru a scoate bani. Este obligatoriu sa le ai, dor când conduci, zbori cu avionul sau participi în evenimente publice de impotanta majora (congrese, meetings etc). Cehia face ''cheta'' cu amenzile astea, la fel cum se întâmpla în România si alte tari mai putin sau în cursde dezvoltare.

Sursa: European R&L Standard Documents Issues 2013

imaginea utilizatorului Leonard

As avea o intrebare , sper ca cineva ma poate lamuri cu un raspuns concret. mi s-au furat actele in cehia. ca sa optin un titlu de calatorie ,stiu cum sa prcedez, dar marea dilema e ca trebuie sa ma intorc in tara cu masina. nu pot lasa masina parcata in cehia pentru cel putin o luna cat dureaza optinerea buletinului si a permisului de conducere. Am sunat la ambasada, dar de fiecare data raspunde un domn, mai tot timpul nervos si de fiecare data cand intreb ce pot face in legatura cu permisul de conducere ...imi raspunde si mai nervos ca va trebuie sa las masina aici.daca ati putea sa ma ajuta-ti cu o informatie utila,va rog sa-mi raspunde-ti printr-un mail la adresa leodobre24@yahoo.ro . Multumesc anticipat!!!

imaginea utilizatorului Dani

Salut, Leo
Nu stiu cum sta treaba în Cehia, dar ca Norma Generala, nu se poate circula cu masina daca nu ai toate actele în regula (asta include permisul de conducere). Domnu' nervos de la ambasada, putea sa-ti spuna si el acceasi chestie ce o sa-ti spun eu si adica: nu ai alta solutie decât sa lasi masina în Cehia, la un prieten, sau cineva sa se uite de ea, cineva caruia pe încredere va trebui sa-i lasi si cheile, însa fara acte; sa mergi în Ro sa-ti faci alte acte si dupa aceea sa te întorci în Cehia dupa masina. Exista si alte optiuni: odata ajuns în tara, ceri un certificat prin care ti se permite sa conduci (adeverinta) stampilata corespunzator de la organele de ''militie'' (:P ) - asta se elibereaza în aceeasi zi data fiind urgenta situatiei - si te întorci in Cehia sa-ti iei masina. Folosesti aceeasi adeverinta de calatorie plus adeverinta de conducere. E unpic dramatic la cercetarea actelor, si nu stiu cât de bine vorbesti limba, dar daca le explici or sa înteleaga. Sper sa-ti ajute raspunsul, numai bine !! Si noroc ! :D

imaginea utilizatorului Leonard

Multumesc foarte mult pentru raspuns. Acum m-am lamurit. desi e un raspuns trist ce imi aduce o veste proasta, cel putin e cel mai bun si concret pe care l-am primit. Multumesc din nou.
P.S : o ultima intrebare as mai avea, o adresez aici pentru ca primesc un raspuns concret. Pe scurt : am un an si 7 luni in Cehia, actele mi s-au furat in urma cu 9 luni. mi-am schimbat locul de munca si sunt mai tot timpul solicitat sa conduc masina fimei. Pana acum, cred ca din cauza culorii masini (masina e portocalie. masinile de culoare portocalie in Cehia, apartin in mare parte firmelor de intretinere a parcurilor,spatii verzi, curatenie stradala, salubritate, etc), pana acum nu am fost oprit niciodata in trafic. INTREBAREA mea : Ce ar putea sa se intample daca politia m-ar opri pentru controalele de rutina??? tin sa mentionez ca asupra mea de fiecare data am la mine dovada luata de la politie precum permisul si buletinul mi-au fost furate si nu in ultimul rand mentionez faptul ca actele masinii impreuna cu ea , sunt in regula.
Imi cer scuze ca va stresez cu intrebarile mele,dar cum am precizat mai sus...aici primesc un raspuns salvator.

Va multumesc !!!
Cu stima,
Leonard

imaginea utilizatorului Dani

Buna, Leo
Multumesc frumos; adevarul este ca nu câstig nici nu pierd nimic daca îti dau un raspuns sincer si la obiect si-ti multumesc ca apreciezi asta.
Pe mine m-a oprit politia cu masina ayuntamientului (primariei) din Barcelona de 2 ori, în controale de alcolemie. În controalele normale de trafic, acte si ITV niciodata. Asa ca ai avut noroc ca nu ai dat peste controale de alcolemie, pentru ca au dreptul sa opreasca inclusiv ambulante ce nu au girofarele puse, masini oficiale si orice alta ''caruta'' trece prin dreptul filtrului. La fel se întâmpla în controale de droguri si etc. Ai sanse sa scapi, daca politistul e baiat de treaba si accepta actele ce prezinti, doar în momentul în care este de acord sa te verifice cum ca ai permis, nu e suspendat si in cel mai ''bun'' caz scapi cu o amenda ptr circulatie fara a avea actele asupra ta. În cel mai rau caz, te retin pentru control amanuntit, fara a avea drept de a mai conduce masina nici macar pâna în parcare; aceasta sarcina revenindu-i organului de politie. La fel, dupa control, scapi doar cu o amenda sau avertisment însa masina va trebui s-o ridice altcineva, dupa ce face dovada ca are permis de conducere si are autorizatie din partea ta sau a firmei careia apartine masina de a o ridica.
In unele cazuri (rare) te alegi cu dosar penal (UK) pentru conducere iregulamentara sau nerespectarea legislatiei in vigoare si ti se suspenda permisul pentru 6 luni, sau daca esti la a doua abatere, 1 an. Pentru a-l redobândi, urmezi un curs de reeducare viala si dai din nou o specie de examen destul de asemanator cu cel de la scoala de soferi.
Îti doresc mult succes, si daca esti nevoit sa conduci, fa-o ziua, cât mai corect si evita pe cât poti filtrele, aglomeratiile si bravura la volan
Numai bine! :)

imaginea utilizatorului Leonard

Multumesc mult pentru raspuns.o sa incerc sa evit cat se poate de mult de a intra in controale.Conduc in medie pe luna in jur de 5-6 pana la 7.000 km, fara sa tin cont de ora.Conduc atat pe autostrazi cat si pe drumuri publice sau orase. in mare parte conduc ziua in interes de serviciu, dar pentru interesul personal (vizite la prieteni) o fac in mare parte seara dupa terminarea programului si ma intorc noaptea. cred ca pana acum am avut noroc din cauza culorii masinii. Multumesc mult inca odata pentru tot. imi sunt foarte ajutatoare raspunsurile pe care mi le-ai trimis. Alte intrebari nu mai am. Multe succese nebanuite iti doresc si numai bine.

Cu stima,
Leonard

imaginea utilizatorului Anonim

Ce fac daca sunt an elvetia si mia expirat asigurarea la masina cine lea verificat anainte nu sa uitat bn si iatama si pe mn ca pacala cu masina an spate va rog daca cineva a patit ca mn sa lase un com ceva stiti ca elvetia nu este an UE? Sunt disperat !! Iar politia sin elvetia este ca un gimpe an coasta nu pot nici sa plec pe jos la un magazin ca ma percezitioneaza parca asi fi un pericol public

imaginea utilizatorului Dani

Sunat la compania de asigurari, si ei or sa va ofere solutii, cum ar fi, reînnoirea politei cu datele deja existente, platirea ei fiind facuta prin transfer bancar. Odata ce ai reusit asta, ei îti trimit un .pdf în e-mail cu polita la zi.
SUCCES.

imaginea utilizatorului Anonim

Paula, tu ti-ai facut un nou pasaport?
Si mie mi-a fost furat anul trecut si acum trebuie sa imi fac unul nou.
Am inteles ca trebuie declaratia de la politie dar nu am inteles daca doar traducere autorizata sau trebuie si autentificata la notar.
In plus, mai trebuie sa declar furtul si aici, in Romania?
Sincer ma cam supar ca pe laga paguba mea acum trebuie sa mai platesc iar si pentru aceste documente. Furtul l-am declarat si la Consulat, de ce mai e nevoie de traducerea de la politie?

imaginea utilizatorului mada

Buna ziua. Va rog sa ma ajutati cu un raspuns daca se poate. Tatal meu munceste in italia, i s.au furat absolut toate actele(CI, permis conducere, talonul masinii, codice fiacale, certificat nastere), a facut denunt la politie. Se poate cumva sa imi faca mie o procura sa ii pot face actele fara ca el sa vina in tara? Sau cum putem proceda?mentionez k mai are asupra lui doar o copie de buletin. Astept raspuns, multumesc

imaginea utilizatorului Dani

Sal, Mada

O sa fie complicat. Din pacate, pentru a face o procura, trebuie sa se identifice cu un act în vigoare, buletin sau pasaport. Nici macar permisul de conducere nu-i foloseste pentru a face vreun fel de tramite.

Daca cei de la consulat sunt ''amabili'' ar putea sa-i întocmeasca actul de procura în baza copiei dupa buletin. Daca nu, tot ce pot ei sa faca este un salvoconducto cu care, tatal Dvs sa poata zbura în tara (nu se acopera costul biletului nici alte cheltuieli) si sa-si rezolve cu actele.

În orice caz, îl sfatuiesc sa pastreze copia cu sfintenie, fiind singurul act (neoficial) ce-l mai are în posesie. Si foarte important: DENUNTUL la Politie (Carabinieri în cazul lui) în localitatea unde i s-au sustras actele. Fara ea, chiar nu se poate face mare lucru.

Succes!

imaginea utilizatorului Karolnicolcea@gimeil.com

Pe mine mau facut de borseta din cabina camionului an 10 minute cu colegu dormind an dreapta pe scaun ma lasat fara nici un act la madrid

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Daca ai un cont de Gravatar asociat cu adresa de email, acesta va fi folosit pentru afisarea avatarului tau.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare