Gogosi si bice in inima Transilvaniei

Sub o panza alba pe care sunt cusute zdrente negre stau ascunsi sasi mandri ca pot prezenta lumii intregi un obicei stravechi pe care au reusit sa-l tina viu pana in prezent. Anul asta sunt mai mandri ca oricand. Nu doar pentru ca se implinesc 100 de ani de la prima parada a lolelor din Agnita, dar si pentru ca fuga lolelor va fi primul obicei din Romania inclus intr-un documentar strain despre traditii cu masti din Europa.

In 1911, sfidand interdictiile vremii, calfele si mesterii cizmari, croitori, pielari si dogari au format un mare alai prin Agnita, prezentand obiecte traditionale ale breslelor din care faceau parte, precum si produse realizate de ei. Scopul era acela de a inmana lada de breasla noilor conducatori si calfelor, iar lolele erau personajele mascate care protejau aceste lazi.

In povestea oficiala, prezentata de specialistii Muzeului Astra, lolele sunt descrise ca niste personaje haioase, insa cand le-am vazut cu biciul in mana, gata, gata sa-l pocneasca, mi s-au parut mai degraba amenintatoare decat haioase. Cert e ca au masti viu colorate, la care e prinsa o bucatica de blana de iepure, jder sau nurca, iar daca le esti simpatic in loc sa ridice biciul amenintator in aer, te rasplatesc cu o gogoasa.

Tot din costumul de lola fac parte si o zuruitoare (instrument din lemn pe care atunci cand il rotesti in aer face mult zgomot), o coada de canepa, luuuunga, prinsa cu o funda colorata siii....piesa de rezistenta, daca ma intrebati pe mine: o talanga (sau mai multe). E foarte amuzant sa vezi cum, la un semn, lolele incep sa miste din solduri punand in actiune talangile si facand o harmalaie de nedescris.

Cam asa erau "echipate" lolele cand le-am vazut in zare, venind pe Bdul Nicolae Balcescu din Sibiu, insotite de o fanfara. S-au oprit in Piata Mare si fiecare dintre cele trei bresle participante si-a expus personajele si obiectele traditionale: croitorii purtau pe umeri un baietel calare, blanarii se mandreau cu o coroana pe marginea careia erau fixate patru vulpi cu jderi in gura plus un tanar care reusea sa faca un urs sa "joace" pe ritm de toba, iar dogarii erau reprezentati de trei jongleri care invarteau niste cercuri cu pahare pline in ele, fara sa verse continutul.

Dar toate acestea aveam sa le aflu abia a doua zi, in Agnita, la lole acasa, unde organizatorii au avut sistem de sonorizare si au putut spune povestea din spatele paradei.

Din pacate era un ger de-ti patrundea in oase si n-am mai ramas la fuga lolelor, insa inainte de a pleca spre casa am intrebat-o pe lola cu numarul 204 ce reprezinta insignele pe care le poarta la piept, pe o batista alba. Asa am aflat ca fiecare editie a paradei are o insigna corespunzatoare si pe batista prind toate insignele stranse de-a lungul anilor pentru a-si aminti la cate alaiuri au luat parte.

N-as putea sa va redau in cuvinte ce am simtit vazand peste 200 de persoane - barbati, femei, copii - mascate, bucurandu-se de o zi de sarbatoare si bucurand audienta cu mici ghidusii. Pentru ei nu conta ca era frig. Aveau sticluta cu tarie la purtator si ii incalzea dorinta de a pastra o traditie care exista prin oameni, pentru oameni.